ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3100/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3100/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, din data de 30 martie 2018, astfel cum aceasta a fost rectificată în data de 2 aprilie 2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, anularea punctajelor acordate în urma reevaluării activității și anularea calificativelor nesatisfăcător acordate de către pârât în urma reevaluării activității manageriale în funcțiile de inspector școlar general la ISJ Vrancea și ISJ Brăila pentru perioada 1 septembrie 2016 - 31 august 2017; reluarea procedurii de evaluare cu respectarea Metodologiei în materie și cu analiza efectivă a tuturor documentelor depuse de către reclamanți.
La data de 19 iunie 2018, reclamanții și-au precizat și completat acțiunea. Astfel, aceștia au specificat că înțeleg să solicite și anularea Hotărârii Comisiei de contestații nr. 1065 din 27 martie 2018 prin care s-a menținut calificativul final "nesatisfăcător".
Au mai precizat reclamanții că solicită și obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a activității reclamanților cu respectarea metodologiei reglementate de Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4315/2014, în conformitate cu fișele de autoevaluare și de documentele justificative puse la dispoziție de reclamanți.
Reclamanții au formulat și capete noi de cerere, respectiv: anularea Ordinului M.E.N. nr. 3544 din 11 aprilie 2018 prin care s-a dispus încetarea Contractului de management educațional nr. x din 6 septembrie 2016 și prin care reclamantul A. a fost eliberat din funcția de inspector școlar general al ISJ Vrancea; anularea Ordinului M.E.N. nr. 3898 din 5 iunie 2018 prin care s-a dispus încetarea Contractului de management educațional nr. x din 19 august 2015 și prin care reclamantul B. a fost eliberat din funcția de inspector școlar al ISJ Vrancea; anularea Ordinului M.E.N. nr. 3639 din 7 mai 2018 prin care se dispune încetarea Contractului de management educațional nr. x din 25 octombrie 2016 și prin care reclamanta C. a fost eliberată din funcția de inspector școlar general adjunct al ISJ Brăila.
Au mai solicitat reclamanții, în temeiul art. 15 alin. (2) cu referire la art. 14 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 544/2004 constatarea suspendării de drept a Ordinului M.E.N. nr. 3544 din 11 aprilie 2018 și a Ordinului M.E.N. nr. 3898 din 5 iunie 2018 până la soluționarea definitivă a acțiunii principale.
La primul termen de judecată, Curtea a dispus disjungerea solicitărilor privind pe reclamanții B. și C., formându-se astfel dosarele x/2018 și nr. y/2018.
Prin Sentința nr. 120 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, și în consecință a constatat suspendată de drept executarea Ordinului M.E.N. nr. 3898 din 5 iunie 2018.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.:
"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Însă, în cauză sunt incidente prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
"Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 15 octombrie 2018, iar recursul a fost depus prin poștă la data de 24 octombrie 2018, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speță.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.
Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 120 din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.