ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2392/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a solicitat, în principal:

- anularea parțială a Raportului de fundamentare privind stabilirea componentei B. și a componentei E(fr) la data de 1 august 2018, pentru EGFR, respectiv a dispozițiilor din cuprinsul acestuia prin care s-a respins solicitarea de includere în calculul venitului reglementat a elementelor de cost menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sumă totală de 42.949.293 RON, reprezentând costuri de achiziție a gazelor naturale realizate de societate. Această pierdere este datorată calculului eronat al componentei B.;

- obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea și comunicarea către EGFR a unui raport de modificare a Raportului prin includerea în calculul venitului reglementat a sumei de 42.949.293 RON, alcătuită din elementele de cost menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată;

- anularea Ordinului Președintelui ANRE nr. 154/2018 din data de 19.07.2018 privind aprobarea prețurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizată de A. S.A. publicat în Monitorul Oficial nr. 656/27.07.2018;

- obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial a unui nou ordin de aprobare a venitului unitar și a prețurilor reglementate pentru EGFR, prin includerea în calculul venitului reglementat a sumei de 42.949.293 RON reprezentând diferențe dintre costurile de achiziție a gazelor naturale realizate de EGFR și costurile recunoscute de ANRE;

- obligarea ANRE la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.

În subsidiar, în eventualitatea în care recuperarea costurilor nerecunoscute EGFR nu ar mai fi posibilă la data punerii în executare de către ANRE a hotărârii definitive, respectiv în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligarea ANRE la plata de despăgubiri către EGFR, în cuantum de 42.949.293 RON, reprezentând costuri de achiziție a gazelor naturale efectiv realizate de societate și nerecunoscute de ANRE.

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2527 din 13 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 din C. proc. civ. (greșita interpretare și aplicare a legii):

3.1. Greșita aplicarea a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

3.1.1. Aplicarea greșită a prevederilor art. 35 din Metodologie

Recurenta susține în esență că instanța a aplicat eronat în speță prevederile art. 35 alin. (7) pct. 3 din Metodologie și nu prevederile art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie cum era corect, raportat la situația de fapt prezentată de EGFR2 din trimestrul I 2018, caracterizată prin condiții meteorologice dificile ce au condus la creșterea prețurilor, text potrivit căruia costurile realizate se vor analiza și recunoaște după principiul prudenței, și nu în limita prețului mediu ponderat.

3.1.2. Interpretarea greșită a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie

Recurenta susține că sentința atacată este rezultatul unei interpretări greșite a art. 35 alin. (7) pct. l din Metodologie, întrucât sursele de aprovizionare cu gaze din intern/import nu sunt substituibile, ci doar complementare. Într-o interpretare corectă a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie, aceste două surse de aprovizionare nu sunt fungibile. Cum sursele de aprovizionare din producția internă nu sunt suficiente, gazul de import vine să completeze necesarul de consum din perioada rece, și aceasta nu doar în perioadele cu vârf de consum. Această interpretare rezultă din formularea textelor legale, respectiv, în. măsura în care ar fi exclus tratarea comună a acestor surse, ar fi trebuit să se sublinieze "intern-+import" și nu "intern/import" cum este în prezent formularea în textul Metodologiei.

Constatările instanței de fond, în sensul că din punct de vedere al prețului, sursa gazelor nu mai este relevantă, se datorează unei interpretări greșite a prevederilor legale incidente.

3.1.3. Interpretarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie

Recurenta susține că soluția instanței reflectă o interpretare greșită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie în analiza criticilor EGFR cu privire la faptul că ANRE a recunoscut achizițiile aferente FTG la nivelul prețului mediu ponderat al pieței și nu la prețul la care s-au realizat efectiv aceste tranzacții.

Din prevederile art. 35 alin. (7) din Metodologie rezultă neechivoc că acesta se aplică la achiziționarea materiei prime folosite la prestarea serviciului de furnizare.

Or, FTG nu reprezintă o achiziție tipică de gaze, ci un mecanism de echilibrare, definite ca atare de către Codul Rețelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013 (art. 63 alin. (1), cu un regim juridic propriu, fundamental distinct de regimul juridic al celorlalte instrumente uzuale de achiziție a gazelor naturale. FTG reprezintă posibilitatea de a transfera cantități de gaze naturale între UR, în scopul diminuării dezechilibrului zilnic înregistrat de aceștia, nefiind așadar tranzacții de vânzare cumpărare propriu zise. FTG nu se realizează în baza unor contracte de achiziție de gaze, iar cantitățile circulate în sistemul național de transport în cadrul FTG sunt deja achiziționate în avans de operator.

Prin urmare, ipoteza aplicării art. 35 alin. (7) din Metodologie nu se verifică în cazul tranzacțiilor FTG, astfel încât se va aplica regula generală de la art. 11 din Metodologie, situație în care ANRE nu poate respinge o solicitare de recunoaștere a costurilor decât dacă acele costuri nu se dovedesc a fi prudente.

În mod corect instanța de fond a analizat recunoașterea costurilor efectuate cu FTG prin raportare la principiul prudenței cu observarea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012 și a art. 35 alin. (4) și (5) din Metodologie. Cu toate acestea, instanța a interpretat în mod greșit noțiunea de cost prudent, noțiune definită de art. 11 alin. (2) din Metodologie.

Raportat la costurile cu achiziționarea FTG, instanța omite să analizeze criteriile unui cost prudent (necesitatea, oportunitatea, eficiența și respectarea condițiilor pieței), ci își însușește poziția ANRE, apreciind că aceste costuri nu sunt prudente, prin raportarea la măsura achiziționării gazelor în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp și negociate în avans, abordare exclusă într-o situație de criză.

Cum FTG reprezintă în sine un mijloc de remediere a unei situații de dezechilibru, caracterul prudent al acestui mijloc de echilibrare trebuie analizat prin raportare la cealaltă metodă de echilibrare disponibilă, și anume, mecanismul de echilibrare realizat de Transgaz, nu prin raportare Ia situații ipotetice având în vedere costuri de achiziție din contracte ipotetice.

Susținerile instanței nu țin cont de situația concretă de criza pe piața de gaze din intervalul ianuarie - martie 2018. Nici instanța și nici ANRE nu au analizat dacă în intervalul ianuarie - martie 2018, EGFR ar fi putut, în concret, să plătească prețuri mai mici pentru volumele de gaze achiziționate. EGFR a făcut toate demersurile pentru a achiziționa sursele de gaze naturale necesare pentru acoperirea vârfurilor de consum la prețuri cat mai avantajoase pentru clienții din portofoliul propriu de contracte. În ciclul de înmagazinare 2018 - 2019, EGFR a înmagazinat cu aproximativ 150 mii mc peste obligația de stoc minim tocmai pentru ca aceste volume să fie utilizate și pentru acoperirea vârfurilor de consum. EGFR a estimat că va extrage un volum mai mare de gaze din depozite însă, pe fondul scăderii temperaturilor exterioare extracția zilnică la nivel național a fost limitată.

În aceste condiții, dat fiind că a fost foarte frig în întreaga Europă și au fost limitări și în sistemul internațional de transport, volumele de gaze naturale de import achiziționate pentru acoperirea acestor vârfuri de consum au fost achiziționate la prețuri de criză.

Apelarea la achiziția de gaze prin FTG a fost varianta prudentă aflată la dispoziția EGFR pentru a remedia dezechilibrul în care se regăsea. Singura alternativă era achiziția gazelor naturale în echilibrare de la Transgaz, potrivit art. 102

1

din Codul Rețelei, mecanism care ar fi generat costuri mult mai mari.

Astfel, conform prevederilor aplicabile, pentru cantitatea de dezechilibru zilnic care depășește limita de toleranță acceptată de 5%, prețul la care UR (adică EGFR) vinde excesul de gaze naturale aferent dezechilibrelor către Transgaz este cu 10% mai mic decât prețul pieței, și, implicit, mai mic decât costul inițial de achiziție al gazelor din portofoliul UR. Pe de altă parte, în ipoteza unui dezechilibru negativ, prețul la care UR achiziționează gazele naturale în cuantumul dezechilibrelor este cu 10% mai mare decât prețul pieței.

Prin urmare, noțiunea de cost prudent astfel cum acesta este definită la art. 11 alin. (2) din Metodologie nu a fost analizată în concret și a fost interpretată greșit de către instanța de fond. Aceasta a apreciat că achizițiile prin FTG nu satisfac criteriul prudenței, comparându-le cu o situație iluzorie, prezumtiv mai favorabilă, fără a avea un fundament material pentru a considera că o astfel de situație a existat în realitatea obiectivă.

3.2. Nemotivarea sentinței atacate (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurenta susține că sentința atacată nu se conformează rigorilor de motivare statuate la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind lacunară/contradictorie. În concret, instanța a omis să motiveze soluția pronunțată prin raportare la unele critici de nelegalitate invocate, sau le-a motivat de o manieră antagonică.

Prima instanță nu a oferit o motivare corespunzătoare cu privire la următoarele aspecte:

- critica referitoare la ignorarea de către ANRE a costurilor aferente rezervării de capacitate;

- critica referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menționate în Raport și nu conform situațiilor transmise de către EGFR;

- critica referitoare la modalitatea greșită de calcul a prețului ponderat al pieței aplicată de ANRE în Raport.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că:

- În analiza refuzului ANRE de a recunoaște costurilor înregistrate de EGFR cu depășirile și suplimentările de capacitate, pe motiv că EGFR ar fi avut la dispoziție un alt mijloc pentru a acoperi nevoia suplimentară de gaze naturale, și anume ar fi putut să folosească facilitatea de transfer de capacitate (FTC), în loc de suplimentare/depășire, instanța a omis să adreseze argumentele EGFR prin care a detaliat motivele pentru care costurile cu FTC sunt prudente. Recurenta susține că a explicitat de ce utilizarea FTC nu reprezenta o măsură mai prudentă, ba din contră, ar fi generat costuri mai mari, argumente ce nu au fost cercetate de instanță.

- Instanța nu a efectuat o analiză validă a criticilor recurentei cu privire la modalitatea de recunoașterea a costului gazelor din depozit. În concret, ANRE a redus costurile EGFR cu gazele extrase din depozitele de înmagazinare la nivelul prețului mediu pe piață, iar în această medie a valorificat și costul cu gazele destinate pieței libere. Valoarea nerecunoscută de ANRE în acest fel este de 13.632.155,24 RON.

Considerentele instanței referitor la acest motiv de nelegalitate sunt insuficiente. Susținerile abstracte ale instanței cu privire la conformitatea calculelor ANRE cu prevederile Metodologiei, nu relevă raționamentul juridic al acesteia, sunt simple afirmații care se rezumă la a confirma poziția pârâtei și nu sunt apte de a fundamenta juridic soluția pronunțată.

- Din sentința atacată lipsește analiza instanței cu privire la motivul de nelegalitate ce viza modalitatea greșită de calcul a prețului ponderat al pieței aplicată de ANRE în Raport. Considerentele citate sunt contradictorii. Deși instanța, aparent, își însușește poziția recurentei, aceasta respinge motivul de nelegalitate invocat.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare arată că sentința recurată cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea acesteia este clară, fluentă și inteligibilă, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate atât de către reclamantă cât și de către pârâtă, toate aceste circumstanțe conducând în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. În cauză a fost încuviințată proba cu expertiză realizată de un expert desemnat de instanță care a fost nefavorabilă recurentei-reclamante.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale s-a invocat în esență și o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanță în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și analizate ca atare în cele ce urmează.

Punctual, recurenta susține a nu fi fost analizate următoarele aspecte:

- critica referitoare la ignorarea de către ANRE a costurilor aferente rezervării de capacitate;

- critica referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menționate în Raport și nu conform situațiilor transmise de către EGFR;

- critica referitoare la modalitatea greșită de calcul a prețului ponderat al pieței aplicată de ANRE în Raport.

Contrar susținerilor recurentei, instanța a analizat, fie și implicit, toate aceste aspecte.

Referitor la criticile reclamantei vizând nerecunoașterea costurilor aferente rezervării de capacitate, instanța de fond a reținut că analiza efectuată de către pârâtă este în conformitate cu prevederile Codului Rețelei, respectiv art. 51, ale căror prevederi erau aplicabile, criticile reclamantei la adresa acestor dispoziții neputând atrage inaplicabilitatea lor.

De altfel, aceste costuri provin tocmai din estimarea și provizionarea deficitară a consumului de către recurentă, astfel încât în mod corect instanța de fond a apreciat ca legală nerecunoașterea acestora.

Critica invocată de către recurentă referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menționate în raport și nu conform situațiilor transmise de către EGFR a fost implicit analizată de către instanța de fond prin justificarea în considerentele sentinței a alocării acestei costuri, ținându-se seama de obligația operatorului licențiat în activitatea de furnizare a gazelor naturale de constituire a stocului minim obligatoriu și de politica de gestionare a acestuia, corelată cu propunerea furnizorului de utilizare în calculul diferențelor de cost de achiziție a gazelor naturale, a structurii gazelor achiziționate din curent și extrase din depozitele de înmagazinare subterană, în conformitate cu prevederile metodologiei aplicabile în perioada analizată.

În sfârșit, critica referitoare la modalitatea greșită de calcul a prețului ponderat al pieței aplicată de ANRE a fost pe larg analizată de către instanța de fond, nemulțumirile recurentei ținând de modul de interpretarea și aplicare la situația de fapt a dispozițiilor legale incidente putând fi cel mult încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare a nemotivare neputând fi reținute.

II.2. Nefondat este și motivul de casare referitor la greșita aplicare a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), după cum se va arăta în cele ce urmează:

II.2.1. Criticica referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 35 din Metodologie este nefondată.

Recurenta susține în esență că instanța a aplicat eronat în speță prevederile art. 35 alin. (7) pct. 3 din Metodologie și nu prevederile art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie cum era corect.

Textele a căror greșită aplicare, respectiv neaplicare este criticată au următoarea redactare:

Potrivit art. 35 afin. (7) pct. 3 din Metodologie:

"Prețul mediu ponderat lunar se calculează luând în considerare toate achizițiile de gaze naturale ale operatorilor economici afiliați titularului de licență, deținători de licență de furnizare a gazelor naturale.".

"1. pentru gazele naturale achiziționate lunar de către titularul de licență din surse curente (intern/import):

a) pentru gazele naturale achiziționate lunar de către titularul de licență din surse curente (intern/import) prin contracte bilaterale, destinate acoperirii consumului curent/înmagazinări pentru întregul...".

Potrivit art. 35 alin. (7) pct. 4 din aceeași Metodologie:

"În situații excepționale, în care sursele nu acoperă necesarul de consum, analiza costurilor realizate, în scopul recunoașterii acestora, se va face respectând principiul prudenței, cu luarea în considerare și a surselor de gaze naturale disponibile în piață pentru perioada de referință".

Din interpretarea sistematică a celor două texte rezultă că regula este aceea a aplicării pct. 3 din Metodologie, în vreme ce ipoteza de la pct. 4 este rezervată, așa cum o arată chiar partea inițială a textului, situațiilor excepționale în care sursele nu acoperă necesarul de consum.

Potrivit art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012, sistemul de prețuri și tarife pentru gazele naturale trebuie să asigure recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităților reglementate, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Condiția prudenței este prevăzută și de art. 35 alin. (4) și alin. (5) din Metodologia în baza căreia au fost emise Raportul și Ordinul contestat.

Or, în raport de acest principiu, recurenta, căreia îi revenea responsabilitatea prestării serviciului de furnizare pe piața reglementată și care avea cunoștință câți consumatori deservește, trebuia să achiziționeze gaze naturale în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp și negociate corect, astfel încât să obțină un preț bun pe piață, neputându-se reține de plano existența situațiilor excepționale la care face referire art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie ori de câte ori necesarul de consum îl depășește pe cel previzionat, ipoteza acestui text fiind aceea a unor împrejurări excepționale obiective care au condus la un necesar de consum sporit care nu poate fi acoperit de surse, în ciuda comportamentului prudent și previzionării corecte a acestui consum de către furnizorul de gaze. Nu se pot reține aceste circumstanțe excepționale în condițiile, reținute de către instanța de fond pe baza rapoartelor de monitorizare aferente lunilor ianuarie, februarie, martie 2018, depuse la dosar, în care recurenta nu și-a achiziționat gaze din timp și a cumpărat în plină criză cu prețurile cele mai mari.

Prin urmare, critica recurentei nu se confirmă.

II.2.2. Nefondată este și critica privind interpretarea greșită a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie.

Constatările instanței de fond, în sensul că, după liberalizarea prețurilor, sursa gazelor nu mai este relevantă din punct de vedere al prețului sunt corecte, nefiind vorba, așa cum susține recurenta, despre o interpretare greșită a art. 35 alin. (7) pct. l din Metodologie.

Contrar celor susținute de către recurentă prin motivele de recurs, instanța de fond nu a reținut că sursele de aprovizionare cu gaze din intern/import ar fi substituibile, ci doar că o astfel de proveniență este lipsită de relevanță din punctul de vedere al stabilirii prețului, achiziționarea în completare a gazelor din import făcându-se după aceleași principii ale economiei de piață incidente în condițiile liberalizării prețurilor.

II.2.3. Critica privind interpretarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie este nefondată.

Contrar celor susținute de către recurentă, instanța de fond a interpretat și aplicat corect noțiunea de cost prudent, astfel cum acesta este definită la art. 11 alin. (2) din Metodologie, prin raportare la caracterul necesar, oportun, eficient și condițiile pieței.

Faptul că FTG, astfel cum este definit de către Codul Rețelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013 (art. 63 alin. (1), nu reprezintă o achiziție tipică de gaze, ci un mecanism de echilibrare, nu înseamnă că acest mecanism scapă de la aplicarea principiului prudenței consacrat de art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012 și a prevederilor art. 35 alin. (4), (5) și 7 din Metodologie.

Raportarea instanței de fond la măsura achiziționării gazelor în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp și negociate în avans nu este nicidecum una nerealistă, așa cum susține recurenta. Dacă această abordare poate fi exclusă într-o situație de criză, ea ar fi trebuit să reprezinte tocmai tipul de abordare prudentă care să preîntâmpine situațiile de dezechilibru care să impună recurgerea la mijloace de remediere costisitoare.

Contrar celor susținute de recurentă, caracterul prudent al acestui mijloc de echilibrare nu trebuie analizat prin raportare la mecanismul de echilibrare realizat de Transgaz, ci tocmai prin raportare la situația regulă a negocierii unor contracte pe principii de eficiență economică, ținând seama de condiții generale ale pieței, iar nu de cele excepționale ale crizei. FTG reprezintă posibilitatea de a transfera cantități de gaze naturale între UR, în scopul diminuării dezechilibrului zilnic înregistrat de aceștia. Or, caracterul prudent, care presupune prin definiție caracterul necesar, oportun, eficient și adaptat la condițiile pieței nu se poate raporta la situații de dezechilibru, ci tocmai la o conduită preventivă de preîntâmpinare pe cât posibil a unor astfel de dezechilibre și numai excepțional la preîntâmpinarea unor pierderi și mai mari.

Existența acestor contracte nu ar trebui să fie una ipotetică, așa cum susține recurenta, invocându-și propria culpă, ea devenind o simplă ipoteză tocmai drept consecință a unui comportament lipsit de prudență caracterizat prin estimarea eronată, previzionarea nerealistă și achiziționarea unor volume insuficiente, cu consecința achiziționării în condiții de criză.

Reținându-se astfel că instanța de fond, în cuprinsul sentinței civile recurate, a stabilit în mod corect normele juridice aplicabile speței, înțelesul și sensul acestora și le-a dat o interpretare pertinentă, fără a extinde interpretarea acestora sau fără a o restrânge, motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi respins.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2527 din 13 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.