Decizia nr. 2385/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 44/2021 a Curții de Apel Brașov

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.01.2021, în urma declinării de competență, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății a învestit instanța cu acțiune având ca obiect: - suspendarea imediată, respectiv anularea în parte a H.G. nr. 1065/2020 prin înlăturarea art. 1 din Anexa 2 în sensul eliminării sintagmei "în spațiile publice", înlăturarea art. 1 pct. 2 și pct. 13 din Anexa 3, înlăturarea art. 2 pct. 2 din Anexa 3, înlăturarea art. 6 pct. 1 și pct. 2 din Anexa 3; - interzicerea pârâtului Guvernul României să mai emită în viitor hotărâri de Guvern cu dispozițiile anulate.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 44 din 7 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de interes. S-a respins ca lipsită de interes acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății. S-a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește dezlegarea dată ațiunii în anulare și, în rejudecare, respingerea excepției lipsei de interes cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. Sub un prim set de critici, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată în raport de toate susținerile reclamatului în condițiile în care a precizat că cererea de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 urma a fi formulată pe cale separată. Totodată instanța a omis a se pronunța asupra existenței unor cauze conexe din care rezultă vătămarea, inclusiv o amendă contravențională. Hotărârea instanței de fond a fost dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 33 din C. proc. civ., precum și de dispozițiile art. 1 și 19 din Legea nr. 554/2004. Reclamantul a arătat prin acțiune că prin H.G. nr. 1065/2020 i-au fost restrânse drepturi și libertăți fundamentale, respectiv, dreptul la viață, dreptul la integritate fizică, dreptul la libera circulație în țară, dreptul la viață intimă și privată și inviolabilitatea domiciliului. Aceste drepturi sunt inalienabile și perpetue pe tot parcursul vieții individului, astfel că interesul ocrotirii lor va rămâne tot timpul de actualitate. Având în vedere că efectele H.G. nr. 1065/2020 se produc erga omnes, deci și asupra reclamantului, se constată că se poate adresa instanței de contencios administrativ solicitând anularea actului administrativ și are un interes actual pentru a promova prezenta acțiune. De asemenea, persoana vătămată are dreptul să ceară despăgubiri prin cererea de anulare a actului administrativ, sau pe cale separată. A invocat recurentul în acest sens jurisprudența reprezentată de decizia nr. 766/2011 a Curții Constituționale, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza T-102/96 Gettcor Ltd împotriva Comisiei Comunităților Europene, decizia nr. 519 din 3 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 1254 alin. (2) C. civ. și art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. ce privește anularea H.G. nr. 1065/2020 și efectele pe care le produce anularea H.G.-ului asupra actelor subsecvente, precum și încălcarea dreptului de acces la o instanță și a dreptului la un proces echitabil, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate, intimații - pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținea soluției primei instanțe.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, în limitele și pentru următoarele motive: Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecară reclamantul a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în sensul de a se înlătura art. 1 din Anexa 2 în sensul eliminării sintagmei "în spațiile publice", art. 1 pct. 2 și pct. 13 din Anexa 3, art. 2 pct. 2 din Anexa 3, art. 6 pct. 1 și pct. 2 din Anexa 3. Totodată, s-a solicitat să se interzică pârâtului Guvernul României să mai emită în viitor hotărâri de Guvern cu dispozițiile anulate. Instanța de fond, reținând că Hotărârea de Guvern 1065/2020 este un act normativ temporar, care prevede expres în conținutul său durata pentru care este emis, a constatat că împlinirea termenului pentru care a fost emis actul normativ are ca efect încetarea acțiunii normei juridice, a producerii de efecte juridice, încetare care intervine ope legis, de plin drept, astfel că nu se nu se mai justifică folosul practic pe care îl urmărește reclamantul în susținerea cererii de anulare, respectiv suspendare. Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, condițiile generale de exercitare a acțiunii, capacitatea și calitatea procesuală, afirmarea unui drept subiectiv și justificarea unui interes trebuie analizate în funcție de trăsăturile specifice ale raportului de drept public dedus judecății. Elementul central al regimului juridic al actului administrativ îl reprezintă legalitatea, înțeleasă ca fiind conformarea acestuia cu legile și actele administrativ cu forță juridică superioară, astfel că, atâta vreme cât ființează actul administrativ, acesta se bucură de această prezumție relativă, fiind însă supusă controlului principal de legalitate al instanțelor judecătorești. Din această perspectivă, este recunoscut dreptul persoanei vătămate de a solicita anularea unui act administrativ, care, deși și-a atins scopul, în sensul că și-a epuizat puterea juridică cu care a fost învestit, și-a produs efectele, dând naștere unor raporturi juridice administrative sau civile. Din punct de vedere al interesului, reține însă Înalta Curte că, în privința actului administrativ, trebuie făcută distincție între noțiunea de interes procesual, definită de C. proc. civ., în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune și noțiunea de interes legitim consacrată de prevederile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și Noțiunea de interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ este pusă în evidență de prevederile referitoare la necesitatea stabilirii existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim, care se realizează pe baza probelor administrate, fiind, deci, o problemă de fond în litigiul administrativ. In raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe nu satisface cerințele de exigență privind verificarea în concret a vătămării reclamate prin raportare la noțiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului subiectiv, conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004. În consecință, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu privire la capătul de cerere vizând suspendarea actului atacat, observându-se că soluția primei instnațe nu a fost atacată pe calea recursului, Înalta Curte reține că sentința a rămas definitivă sub aceste aspect, urmând să o caseze în parte cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar în ceea ce privește cererea în anulare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește acțiunea în anulare.