ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2021

Ședința publică din data de 04 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună suspendarea imediată, respectiv anularea în parte a H.G. nr. 1065/2020, astfel:

* să "înlăture art. 1) din Anexa 2 în sensul eliminării sintagmei:

"în spațiile publice"

* să înlăture art. 1) pct. 2 și pct. 13 din Anexa 3

* să înlăture art. 2) pct. 2 din Anexa3

* să înlăture art. 6) pct. 1 și pct. 2 din Anexa 3

- Să interzică pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI să mai emită în viitor Hotărâri de Guvern cu dispozițiile anulate.

Prin sentința civilă nr. 6 din data de 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamantul are domiciliul în orașul Predeal, județul Brașov, astfel cum a rezultat la termenul din 11.01.2021, când reclamantul a prezentat instanței cartea de identitate.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Brașov este competentă să soluționeze prezenta cauză, fiind lipsit de relevanță că reclamantul este beneficiar al unui serviciu de internet în municipiul București(astfel cum rezultă din procesul-verbal de instalare din 15.01.2019, depus de către reclamant la dosarul cauzei-fila x)

Prin sentința nr. 10 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de ambele părți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă și din conținutul art. 153 și urm. C. proc. civ., privind obligația citării, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului și să poată participa la desfășurarea acestuia, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Așadar, ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv. Astfel, dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență. (în același sens și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia 2868/29.05.2019 pronunțată în soluționarea conflictului de competență în materia contenciosului administrativ, decizia 4047/201, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia 1334/2018 a secției I Civilă, decizia 664/2018 a secției I Civilă).

Acesta este și cazul în speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv la Curtea de Apel București după data pronunțării și la Curtea de Apel Brașov (fila x) instanța reține că reclamantul a fost primit în spațiul locativ situat în București, str. x, sector 5 și a fost dată declarația corespunzătoare în scopul schimbării adresei de domiciliu la serviciul de evidența populației, iar pe de altă parte, din adeverința nr. x/10.06.2020 eliberată de angajatorul reclamantului instanța reține ca dovedită împrejurarea că reclamantul își desfășoară activitatea la punctul de lucru al societății din București.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea H.G. nr. 1065/2020.

Aspectele care au generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță în stabilirea instanței competente existența unui acord de primire în spațiu locativ situat în București, str. x, câtă vreme în actul de identitate reclamantul are domiciliu în orașul Predeal, judetul Brașov.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În aceste condiții, având în vedere faptul că la momentul formulării acțiunii reclamantul avea domiciliul în orașul Predeal, jud. Brașov, conform cății de identitate prezentate în fața Curții de Apel București, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.