ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2370/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2007 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au formulat plângere împotriva hotărârii nr. 1/9.03.2018, emisă de Colegiul de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată și, în consecință, au solicitat revocarea deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a modului de calcul aplicat prin decizia nr. 160 a Președintelui Curții de Apel București:

"personalul auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel București și instanțelor arondate acesteia, care potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, beneficiază de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 cu aplicarea sporurilor de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, a sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de 5% pentru confidențialitate, la salariul de bază din anul 2020".

Prin sentința civilă nr. 2974 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel București a respins cererea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au declarat apel, calificat de instanța de control judiciar a fi recurs, solicitând admiterea căii de atac declarate și, în consecință, anularea deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și a deciziei nr. 17/26.02.2018, care a modificat decizia nr. 5/29.01.2018 și emiterea unei decizii noi de încadrare și salarizare care să cuprinsă alt cuantum al sporurilor decât cel stabilit prin ordinul de salarizare, astfel cum au solicitat prin cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanții susțin că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu privire la cuantumul sporurilor salariale.

Arată că, prin decizia nr. 160/6.03.2018 a Președintelui Curții de Apel București, aceste drepturi au fost recunoscute și acordate personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel București și instanțele din raza de competență a acesteia, începând cu data de 01.01.2018.

Modul de calcul aplicat de Curțile de Apel din București și Bacău a fost considerat legal de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și a fost agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, dar ordonatorul lor de credite nu a aplicat acest mod de calcul salariaților proprii.

Recurenții-reclamanți consideră că au fost încălcate o serie de principii, principiul egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, precum și principiile legalității, nediscriminării și egalității, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin aceea că nu li s-au acordat toate sporurile, în procentul total de 45%, respectiv sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15%, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de 5% din indemnizația de încadrare.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu titlu prealabil, a solicitat recalificarea căii de atac, ținând cont că hotărârile pronunțate în primă instanță în contencios administrativ sunt prin lege supuse recursului iar nu apelului și având în vedere eronata denumire a căii de atac exercitată de reclamanți, aceea de apel în loc de recurs.

Cât privește solicitarea de revocare a deciziei nr. 17/26.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a arătat că anularea acestui act administrativ nu a făcut obiectul judecății la fond, fiind o cerere nouă formulată direct în fața instanței de recurs și care nu poate fi primită, potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

A arătat, de asemenea, că nu poate fi reținut argumentul referitor la acordarea procentului de 45% pentru toate cele trei sporuri din anul 2022, întrucât legiuitorul prevede la art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 posibilitatea acordării unui procent de până la 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de până la 5% pentru păstrarea confidențialității și de până la 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, tocmai pentru a da posibilitatea ordonatorilor de credite să se încadreze în limita de 30% prevăzută de art. 24 și 25 din Legea nr. x.

Prin urmare, legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului de credite posibilitatea acordării pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a unui procent de până la 25%, acesta putând fi 2, 3 ... 10%, iar nu obligativitatea acordării unui spor de maxim 25%, cum greșit consideră recurenții. Aceeași concluzie se desprinde și din adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Astfel, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 10 coroborat cu art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secțiunea a 4-a din Capitolul VII, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar și nediscriminatoriu pentru personalul propriu dar și pentru cel de la unitățile de parchet din subordine, aflat în condiții identice de funcții, grade/trepte și gradații, vechime în muncă și în specialitate, precum și de grad al unității de parchet (judecătorie, tribunal, curte), ținut fiind de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 70 alin. (1) și alin. (4) coroborat cu art. 72, art. 93, art. 125 și art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, rep., privind organizarea judecătorească să pună în aplicare ordinele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că împotriva soluției pronunțată de instanța de fond au formulat prezenta cale de atac doar 11 din cei 13 reclamanți, respectiv A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., nu și reclamantele L. și F., aceastea având calitate procesuală de intimate.

De asemenea, deși cei 11 reclamanți menționați au solicitat casarea sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor atacate, inclusiv a deciziei nr. 17/26.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că solicitarea de anulare a acestei decizii nu a făcut obiectul acțiunii la fond, ci este formulată direct în recurs, astfel că, în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ., această solicitare este inadmisibilă, nefiind posibilă o extindere a cadrului procesual obiectiv în recurs.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin care au fost limitate sporurile acordate și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate), invocând în esență aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajați ai altor curți de apel, care ar beneficia de acest cuantum al sporurilor.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Legea-cadru nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, potrivit art. 1 alin. (1), și prevede imperativ, prin art. 1 alin. (3), faptul că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege.

În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, art. 38 cuprinde dispoziții prin care se determină condițiile de aplicare în timp a legii, prin alin. (1) al acestui articol fiind instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele sunt prevăzute de alin. (2)-(6).

Înalta Curte reține că, în cazul persoanelor ale căror salarii de bază din decembrie 2017, majorate cu 25% nu au depășit nivelul pentru anul 2022, s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia, începând din 01.01.2018, componentele salariale se stabilesc prin majorarea cu 25% a componentelor salariale aflate în plată în decembrie 2017 (atât salariul de bază, cât și sporurile).

În cazul în care prin majorarea cu 25% a salariului de bază aflat în plată în decembrie 2017 se ajungea la depășirea salariului de maxim prevăzut pentru anul 2022, au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora salariul de bază se plafonează la nivelul prevăzut pentru anul 2022.

În ceea ce priveste sporurile ce urmau a fi acordate, acestea erau, într-adevăr, cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, după cum menționează expres art. 1 alin. (3) din lege potrivit căruia "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Mai exact, urmau să se acorde sporurile prevăzute în Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 4 si 5, adică:

- sporul pentru conditii grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15%

- sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică de până la 25%

- sporul de confidentialitate de până la 5%.

Cum legiuitorul a stabilit numai nivelul maxim al acestor sporuri, nivelul lor concret urma a fi stabilit de fiecare ordonator de credite în parte, cu conditia însă de a se respecta prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Se observă că legiuitorul nu a impus ordonatorilor de credite o anumită procedură, un anumit mod de lucru pentru a se ajunge la plafonarea generală a sporurilor la 30% din bugetul alocat pentru salariile de bază, lăsând deci la latitudinea fiecărui ordonator să își stabilească propria metodologie, cu conditia însă de a se respecta principiile generale ale sistemului de salarizare prevăzute la art. 6 din lege.

În consecintă, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a se respecta principiile nediscriminării și transparenței, s-a decis ca plafonarea generală a sporurilor să se realizeze prin plafonarea la 30% a sporurilor în privința fiecărui salariat în parte.

Atât timp cât matematic o astfel de modalitate duce la atingerea obiectivului final și cât timp se respectă principiile generale prevăzute la art. 6 din lege, o astfel de modalitate de lucru nu este cenzurabilă, ea neîncălcând legea, fiind, dimpotrivă, cea mai echitabilă.

Această concluzie este sustinută și de faptul că legiuitorul nu a impus ordonatorilor de credite să acorde cele 3 sporuri la nivelul maxim, ci a folosit sintagma "până la...", lăsând la latitudinea acestora alegerea nivelului concret al fiecărui spor.

Dispozițiile legale nu prevăd necondiționat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, nivelul fiind determinat în raport cu încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege și, totodată, având în vedere interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituțională a subliniat, prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 9 august 2019, că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază, statul având deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, iar prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 15 ianuarie 2020, a precizat că "(...) regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări".

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, se reține că nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveste decizia nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chstiuni de drept, invocată de recurenții-reclamanți în susținerea acțiunii, aceasta stabileste că "personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Se observă, așadar, că decizia de mai sus are în vedere eliminarea discriminării dintre persoanele din cadrul aceleiasi institutii sau autorități publice.

Or, recurenții-reclamanti propun compararea lor cu persoane aflate în alte institutii sau autorități publice, respectiv în cadrul Curtilor de Apel Bucuresti și Bacău.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva sentinței civile nr. 2974 din 22 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.