ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a solicitat:

(i) anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește drepturile salariale stabilite pentru reclamantă;

(ii) obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce o privește pe reclamantă, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

(iii) obligarea Ministerului Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, precum și a dobânzilor legale și a sumei reprezentând actualizarea cu rata inflației;

(iv) obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale, sume actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate conform art. 3 alin. (1) și (2)

1

din O.G. nr. 13/2011;

(v) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 16 octombrie 2018, reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii, prin care a arătat că primele două capete de cerere (anularea OMJ nr. 603 și acordarea unor sporuri de 30%) au rămas fără obiect și, raportat la restul petitelor din cerere, a arătat următoarele:

- se modifică petitul al treilea, în sensul că solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce pârâtei Direcția Națională de Probațiune sumele necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, precum și a dobânzilor legale și a sumelor necesare actualizării cu rata inflației;

- se modifică petitul al patrulea, în sensul că se solicită obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamantei, conform cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflației;

- se menține petitul referitor la obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la acordarea dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, precum și cel referitor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 182 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale și a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

- a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective;

- a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 182 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta susține că soluția instanței de fond, de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferențelor salariale calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/2018 și a accesoriilor este pronunțată cu depășirea limitelor învestirii, respectiv cu încălcarea art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Mai mult, prin obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale și accesoriilor rezultate din OMJ nr. 2883/C/2018, au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr. 3/2019, care stabilesc o plată eșalonată a acestor sume, iar nu o plată unică, ce ar trebui, astfel, achitată de recurenta-pârâtă din bugetul aferent anului 2019.

Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 și cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, recurenta-pârâtă arată că aceste sume au fost achitate intimatei-reclamante în luna septembrie 2018, conform înscrisului anexat cererii de recurs, dar că înțelege să critice soluția de obligare la plata accesoriilor, respectiv a actualizării sumei cu rata inflației și a dobânzii legale.

Astfel, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor accesorii, era necesar ca instanța de judecată să constate nelegalitatea emiterii OMJ nr. 603/C/2018. Deși prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a modificat ordinul atacat, decizia de acordare a sporurilor în procent total de aproape 30% din salariul de bază a fost adoptată din motive de oportunitate.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcția să fie obligată la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligație legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituțională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017. Ca urmare, nu se justifică suportarea de către ordonatorul de credite a efectelor devalorizării monedei sau a dobânzilor legale, care reprezintă o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.

Intimata-reclamantă A. și intimatul-pârât Ministerul Justiției nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la nelegalitatea OMJ nr. 603/C/2018 pentru a putea să oblige pârâta la actualizarea sumelor restante cu rata inflației și la plata dobânzii legale.

Înalta Curte reține că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Așadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecință recunoașterea drepturilor salariale referitoare la sporuri în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligația angajatorului de a achita acesteia diferențele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul inițial și cele stabilite prin ordinul ulterior, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistența faptei ilicite, ca urmare a inexistenței unei obligații legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, care, în condițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 182 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.