ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat:

(i) anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului;

(ii) obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce îl privește pe reclamant, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: stabilirea corectă a salariului de bază și la salariul de bază corect stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

(iii) obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

(iv) obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantului, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

(v) obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

(vi) obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea modificatoare depusă la data de 18 octombrie 2018, reclamantul a solicitat următoarele:

(i) să se ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de anulare a dispozițiilor care îl privesc din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, a rămas fără obiect, pârâtul Ministerul Justiției modificând dispozițiile acestui ordin în cursul judecății;

(ii) să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin de salarizare în ceea ce îl privește pe reclamant, a rămas fără obiect, întrucât pârâtul Ministerul Justiției a emis acest ordin pe parcursul judecății;

(iii) să se ia act că petitul al treilea din cererea introductivă, respectiv obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației, a rămas fără obiect în ceea ce privește plata sumelor restante, întrucât aceste sume au fost plătite în data de 10 octombrie 2018, pentru lunile ianuarie - iulie 2018.

Prin urmare, reclamantul a modificat petitul al treilea, în sensul că solicită obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

(iv) se modifică petitul al patrulea, în sensul că reclamantul solicită obligarea Direcției Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflației;

(v) se menține petitul al cincilea, privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

(vi) se menține petitul referitor la obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2438 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice;

- a respins cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția rămânerii fără obiect, invocată de reclamant;

- a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin și obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamantului în conformitate cu noul ordin, ca lipsite de obiect;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

- a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata dobânzii legale și inflației aferente drepturilor salariale restante;

- a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2438 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, respectiv plata dobânzii legale.

Recurenta-pârâtă critică soluția de obligare a sa la plata dobânzii legale și a actualizării diferențelor de drepturi salariale cu rata inflației, raportat la data și condițiile emiterii OMJ nr. 3396/C/2018. Apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, pentru ca Direcția să fie obligată la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației. Totodată, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, neexistând un refuz nejustificat al autorității pârâte sau un exces de putere din partea acesteia.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, pârâții exercitându-ți dreptul legal de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii acestui act administrativ.

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1535 C. civ., întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligație legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%, astfel că nu există elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de fapta ilicită. Câtă vreme pârâții au recunoscut pretențiile reclamantului prin emiterea acestui ordin, în mod greșit s-a dispus obligarea lor la plata accesoriilor.

Mai susține recurenta-pârâtă că decizia instituțională a acordării sporurilor prin OMJ nr. 3396/C/2018 este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, existând posibilitatea stabilirii sporurilor cuvenite reclamantului și într-un cuantum inferior procentului maxim de 30%, cu respectarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, astfel cum s-a reținut în alte sentințe, emise de aceeași instanță de fond, în spețe similare.

Neexistând o obligație legală în sensul acordării sporurilor la nivel maxim, consideră recurenta-pârâtă că nu se justifică suportarea de către ordonatorul de credite a efectelor devalorizării monedei sau a dobânzilor legale, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. Totodată, dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată, or, în lipsa unei obligații legale de plată, nu se poate vorbi nici de o neexecutare a acesteia.

Intimatul-reclamant A. și intimatul-pârât Ministerul Justiției nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prin Ordinul ministrului Justiției nr. 603/C/2018, au fost stabilite drepturile sariale cuvenite personalului de probațiune care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de probațiune, în temeiul Legii nr. 153/2017, cu începere de la data intrării în vigoare a acestui act normativ (01.01.2018), anexa nr. 37 la acest ordin stabilind drepturile cuvenite, printre alții, reclamantului A.. În ceea ce privește sporurile, prin acvest act administrativ au fost acordate sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, acestea au fost acordate în cuantum de aproximativ 20% din salariul de bază (sporuri în sumă totală de 1071 RON, salariul de bază în cuantum de 5596 RON).

Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, iar prin anexa nr. 539 s-a stabilit, în ceea ce-l privește pe reclamant, un cuantum al sporurilor de 30% din salariul de bază (sporuri în sumă totală de 1682 RON, salariul de bază în cuantum de 5609 RON). Cuantumul acestor sporuri a fost calculat retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Așadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecință recunoașterea drepturilor salariale referitoare la sporuri în cuantumul solicitat de către reclamant, ceea ce se reflectă în obligația angajatorului de a achita acesteia diferențele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul inițial și cele stabilite prin ordinul ulterior, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamant prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea acestuia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul recurentei-pârâte referitor la inexistența faptei ilicite, ca urmare a inexistenței unei obligații legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Dreptul reclamantului la beneficiul unui cuantum al sporurilor de 30% din salariul de bază a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, care, în condițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat cele trei sporuri în acest cuantum total, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 (01.01.2018).

Prin urmare, recunoașterea dreptului reclamantului la încasarea unor sporuri în cuantumul pretins prin cererea de chemare în judecată, cu începere de la data de 01.01.2018, dă naștere dreptul acestuia de a-i fi reparat integral prejudiciul suferit prin neplata la timp a acestor sporuri, pe perioada scursă între data de 01.01.2018 și până la data achitării sumelor restante, reprezentat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și beneficiul nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Nici argumentul recurentei-pârâte referitor la recunoașterea dreptului reclamantului anterior primului termen de judecată nu este de natură să schimbe această concluzie, conduita procesuală a părții având efect doar în plan procedural, conducând la rămânerea fără obiect a unor capete de cerere din acțiune, iar nu la înlăturarea dreptului reclamantului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nerecunoașterea și neplata la timp a sporurilor salariale.

Se mai impune o ultimă observație, referitoare la notele scrise depuse de recurenta-pârâtă la termenul de judecată stabilit în fața instanței de recurs. Prin aceste note scrise, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind plata diferențelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv ca rămas fără obiect/prematur a capătului de cerere privind plata diferențelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018. Or, Înalta Curte constată că aceste concluzii sunt străine de obiectul prezentului litigiu, capătul de cerere privind plata diferențelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 fiind respins, ca lipsit de obiect, de instanța de fond și nefăcând obiectului unui recurs, astfel că nu se decelează interesul solicitării adresate de pârâtă instanței de control judiciar, iar OMJ nr. 2883/C/2018 nu face obiectul prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 2438 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.