ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2245/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin privind un cuantum total al sporurilor de 30% din salariul de bază potrivit Legii nr. 153/2017 și să aloce DNP sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, conform noului ordin ce va fi emis, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin de salarizare, sume actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale.

Ulterior, reclamant a depus la dosar cerere modificatoare, arătând că renunță la primul și al doilea petit, modifică al treilea petit în sensul că solicită obligarea MJ să aloce DNP sumele necesare plății drepturilor salariale restante conform noului ordin precum și dobânzile și actualizarea cu rata inflației; modifică al patrulea petit în sensul ca solicita obligarea DNP la plata drepturilor salariale restante in conformitate cu noul ordin emis, sume actualizate cu rata inflației, arătând că menține al cincilea petit, precum și cererea privind obligarea la cheltuieli de judecata.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal, prin sentința nr. 18 din 8 ianuarie 2019, a luat act de renunțarea reclamantei la capetele de cerere privind anularea OMJ nr. 603/C/08.02.2018 si obligarea MJ la emiterea unui nou ordin.

Totodată, a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantă și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamanta a sumelor reprezentând dobândă legală și actualizarea cu indicele de inflație aferente diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în perioada 01.01.2018-30.08.2018 și drepturile salariale stabilite prin Ordinul MJ nr. 3396/C/30.08.2018.

De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Justiției să aloce Direcției Naționale de Probațiune fondurile necesare plătii drepturilor salariale și a respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de actualizare a diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei.

Astfel, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, conform art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 614 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în considerarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind în discuție un litigiu de muncă.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului având în vedere că susținerile formulate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât motivele invocate țin de netemeinicia dispozițiilor privind plata sumelor în litigiu.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că hotărârea atacată este supusă recursului, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Referitor la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare invocat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/2018, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, precum și obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere privind anularea ordinului atacat și emiterea unui nou ordin.

În ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale, prima instanță a reținut că obiectul acesteia subzistă în măsura în care plata diferenței de drepturi salariale nu a fost efectuată, iar în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite, reclamanta urmează să beneficieze de plata actualizată cu indicele de inflație și de plata dobânzii legale la această sumă.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar reține că în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului, invocate prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 18 din 8 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.