ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4934/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând:

1

din O.G. nr. 13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În cursul lunii ianuarie 2019, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată solicitând instanței să ia act de faptul că petitele unu și doi din cererea introductivă de instanță, respectiv "anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale, precum și obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce o privește prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât a fost emis Ordinul nr. 3396/C/2018 pe parcursul judecății.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1336 din 8 aprilie 2019, a admis excepția rămânerii fără obiect în referire la capetele 1, 2 și 4 ale cererii modificatoare, doar în ceea ce privește anularea Ordinului ministrului justiției nr. 603/C/08.02.2018, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială (prin care, la salariul de bază stabilit, să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază) și obligarea pârâtei DNP la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin emis (OMJ nr. 3396/C/2018), si a respins aceste capete de cerere ca rămase fără obiect.

A admis în parte cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantă, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală pentru diferențele dintre salariul de bază stabilit prin OMJ nr. 3396/C/2018 și cel stabilit prin OMJ nr. 603/C/2018 aferente perioadei 01.01.2018 - data intrării în vigoare a OMJ nr. 3396/C/2018, de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar menționat (respectiv a fiecărei diferențe lunare indicate) și până la data plății efective.

A respins în rest cererea de chemare în judecată modificată ca nefondată.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând instanței de control judiciar admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Susține recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de actualizare a diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei.

Astfel, susține recurenta că OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază în vederea respectării dispozițiilor art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017.

Subliniază recurenta că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, și obligarea la plata dobânzii legale este greșit acordată având în vedere că aceasta reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/C/8.02.2018, obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis (prin care a fost acordat un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzii legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației, obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflației, obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele 1, 2 și 4 de cerere ca rămase fără obiect, doar în ceea ce privește anularea Ordinului ministrului justiției nr. 603/C/08.02.2018, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială (prin care, la salariul de bază stabilit, să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază) și obligarea pârâtei DNP la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin emis (OMJ nr. 3396/C/2018).

În ce privește motivul de recurs invocat, respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligația Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune de a achita intimatei dobânda și actualizarea cu indicele de inflație.

Așa cum susține și recurenta prin cererea de recurs, emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoașterea pretențiilor intimatei. Or, atâta timp cât pretențiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune și actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 1336 din 08 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.