ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune a solicitat: - anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; - obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; - obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației; - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; - obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor ce le voi face cu acest proces și pe care le voi justifica în termenul legal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 687/2019 din 22 februarie 2019, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, a admis excepția lipsei calității procesuale active în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare, a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale neachitate stabilite inițial prin Ordinul nr. 603/C/2018 și ulterior prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenței până la data plății efective.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii. În opinia recurentului, această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât acordarea diferențelor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond, nu a format obiectul cererii de chemare în judecată. Era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018. În luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate. Ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și, în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ. Prin urmare, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâților DNP și MJ în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiționează legala învestire a instanței, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Dreptul fiind deja acordat de către pârâții DNP și MJ, instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 603/C/2018. Având în vedere că demersurile reclamantei au vizat OMJ nr. 603/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/2018 care nu a fost contestate sub nici un aspect, instanța de fond și-a depășit limitele învestirii. Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. În mod similar, soluția instanței privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin emis, actualizat cu rata inflației precum și acordarea dobânzii legale stabilite de O.U.G. nr. 13/2011. La data de 30.08.2018 pârâtul Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2883/C respectiv Ordinul 3396/C prin care a stabilit drepturile salariale ale personalului de probațiune și implicit și ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018. Înalta Curte constată că pârâții nu au invocat și dovedit că până la această dată au fost achitate integral reclamantei diferențele dintre drepturile salariale stabilite inițial și cele stabilite prin ordinele ulterioare. Conform susținerilor reclamantei au fost achitate diferențele aferente perioadei ianuarie- iunie 2018 precum și salariul aferent lunii august, fără a fi achitate drepturile aferente lunii iulie și actualizarea sumelor cu dobânda legală și indicele de inflație. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune să achite reclamantei diferențele dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul nr. 603/C/2018 și ulterior prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație. De asemenea, se constată că, în ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța de fond în mod temeinic și legal a avut în vedere decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin care s-a stabilit: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.’’ În raport cu cel reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.