ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5333/2021

HOTĂRÂRE
05.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5333/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. x/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea sumelor cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) ind. I din Ordonanță Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 115 din 15 ianuarie 2019, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Raportat la aceste dispoziții legale, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) si art. 22 pct. 6 C. proc. civ.. respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

În cursul judecății, OMJ nr. 542/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463.5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 din acest act administrativ se precizează că valoarea de referință sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică și devine 463,5 RON.

Prin urmare, prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și mai mult, s-a acordat o valoare de referință și mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune "la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C119.07.2018 (...) actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de ta data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective (...)" este nelegală, fiind pronunțată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește actualizarea cu rata inflației si acordarea dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, recurentul apreciază că sunt incidente dispozițiile din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, mai sus menționate,

Cu privire la soluția instanței de obligare la plata diferentelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, arată că în luna ulterioară emiterii acestui ordin, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, această decizie instituțională are un caracter de oportunitate, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%", după cum urmează:

"(...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%. respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Mai mult, Direcția Națională de Probatiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...).

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat, în primul capăt al cererii, anularea OMJ nr. 603/C/2018, din perspectiva neatingerii de către sporuri a limitei de 30% din salariul de bază.

Prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

De asemenea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială (cu consecințe implicite și asupra cuantumului sporurilor).

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Având în vedere că ordinele în discuție au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, și asupra contravalorii sporurilor, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare legale s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite.

Prin urmare, în mod temeinic și legal s-a constatat că reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 115 din 15 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-05
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5330/2021
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Minis
ÎCCJ 2021-01-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 102/2021
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul aceste
ÎCCJ 2021-09-24
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2021
Ședința publică din data de 24 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Ju
ÎCCJ 2021-09-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3907/2021
Ședința publică din data de 14 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-11-02
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2021
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
Sursă