ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.05.2018, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30%; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțata în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii - legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13. din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații rănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar și obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 517 din 13 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

S-a constatat că primele două capete de cerere au rămas fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției cu privire la capătul 3 de cerere.

S-a respins capătul 3 de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculate de la momentul scadenței fiecăreia și până la data plății efective.

S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, s-a învederat că acestea au fost intimatei - reclamante astfel că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) din C. proc. civ. instanța de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferenței salariale dintre veniturile încasate efectiv și cele calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiționează legala învestire a instanței, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii ordinului s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

A susținut recurenta-pârâtă că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, în condițiile în care nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluția instanței privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 517/13.02.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Prin notele de ședință depuse de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune s-a arătat că prin plata drepturilor salariale cuvenite, capătul de cerere privind plata dirferențelor de drepturi acordate a rămas fără obiect.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta deține funcția de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Constanța. Prin Ordinul nr. 603/C/08.02.2018 Ministrul Justiției a stabilit în favoarea reclamantei drepturile salariale potrivit Anexei nr. 1-43, respectiv un salariu de bază în cuantum de 3556 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 427 RON și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 327 RON pentru funcția de consilier de probațiune, grad profesional I, gradația 5, vechime în funcție 0-5 ani. Prin ordinul nr. 724/C/06.03.2018 s-a modificat gradația reclamantei din gradația nr. 1 în gradația nr. 2 începând cu data de 01.08.2017.

Prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 Ministrul Justiției a stabilit acordarea în mod retroactiv, de la data de 01 ianuarie 2018, a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cu respectarea imperativului încadrării limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Potrivit art. 5 din acest ordin, ordinul nr. 603/C/08.02.2018 emis de Ministrul Justiției se modifică în mod corespunzător.

În raport de situația de fapt expusă, reține Înalta Curte, că emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării reclamantei din pețitul 1 și 2, prin care au fost modificate dispozițiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare și s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, de la data solicitată prin acțiune, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2018, reprezintă un act de achiesare la pretențiile reclamantei, astfel că in mod corect prima instanță a constata că in privința acestora, acțiunea a rămas fără obiect.

Din această perspectivă Înalta Curte va respinge ca neavenite susținerile pârâtei formulate în cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent de 30% din salariul de bază.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând critica privind încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, în raport de cererea adițională mai sus amintită, că instanța de fond a respectat limitele învestirii, reclamanta formulând capete de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflației.

Urmare a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, Direcția Națională de Probațiune a efectuat doar parțial plata pretențiilor solicite solicitate, referitor la capetele 4 și 5 de cerere, astfel că este neîntemeiată susținerea recurentei - pârâte cu privire la obligația instanței de fond a reține lipsa de obiect și a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 517 din 13 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.