Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
13 aprilie 2022

Decizia nr. 2244/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3390/2018 a Tribunalului București

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția perimării. Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 6 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.