ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2188/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat obligarea pârâtelor la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamanta A. S.A. pentru lucrările de închidere mine și remediere mediu la Obiectivul "Gura Băii Superior" Borșa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 și aprilie - iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11 încheiat la data de 11.09.2007, încheiat între Ministerul Economiei și Finanțelor și A.; obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și încă neavizate, corespunzător situațiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureș și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1091 din 20 martie 2019, a calificat excepțiile de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei, în excepții de inadmisibilitate pentru lipsa unor cereri adresate acestor pârâți pe care le-a admis și, pe cale de consecință, a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată în contradictoriu cu acești doi pârâți, ca inadmisibilă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, doar relativ la capătul doi de cerere modificată, privind obligarea la plata sumei de 1.237.741,97 RON, și a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu cele două pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive. De asemenea, a respins în rest excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta DGRFP Cluj-Napoca la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamantă pentru lucrările de închidere mine și remediere mediu la Obiectivul "Gura Băii Superior" Borșa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 și aprilie- iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11, încheiat la data de 11.09.2007, între Ministerul Economiei și Finanțelor și A., avizarea urmând a se efectua în conformitate cu procesul-verbal de control financiar nr. x/16.09.2011, întocmit de fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Maramureș, respingând în rest cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată și modifiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că din adresa nr. x/21.05.2015 depusă la dosar, suspendarea acțiunii de avizare s-a realizat în baza faptului că s-au efectuat acte de cercetare penală față de reprezentanții reclamantei, iar ca urmare a finalizării acestora s-a comunicat reclamantei că procesul-verbal nr. x/16.09.2011 este valabil. Procesul-verbal menționat, constata îndeplinirea prevederilor legale și, sub rezerva controlului ulterior, s-a propus spre avizare suma de 1.023.877,83 RON. Actele de control dispuse de către ANAF au fost prelungite mai întâi pentru șase luni, conform adresei nr. x/25.01.2011, iar ulterior datorită complexității cauzei controlul a fost prelungit. Întrucât au existat cercetări penale (dosar nr. x/2010 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, ulterior declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, înregistrat sub nr. x/2010), controlul administrativ al celor două deconturi a fost suspendat. Astfel, a fost înștiințată reclamanta cu privire la faptul că nedepunerea deconturilor de lucrări executată până la data de 14.10.2011, conduce la imposibilitatea plății lucrărilor în anul 2011, controlul administrativ al deconturilor fiind suspendat până la data de 01.07.2014. La data de 01.07.2013, plângerea penală a fost soluționată cu neînceperea urmării penale. Reclamanta-intimata s-a adresat recurentei-pârâte la data de 20.05.2015 solicitând avizarea deconturilor. Operațiunea de avizare a deconturilor de cheltuieli s-a încheiat, ele fiind semnate și avizate de către toate persoanele competente, din perioada în care a fost efectuat controlul cu privire la operațiunea de avizare a deconturilor de cheltuieli depuse de reclamanta-intimată. Reclamanta- intimată, nu a prezentat spre avizare alte deconturi care la rândul lor să fie verificate și avizate din nou, făcând trimitere la deconturile vechi avizate prin procesul-verbal de control financiar. Așadar, deconturile de cheltuieli supuse avizării, aferente perioadei ianuarie- martie 2010 și aprilie- iulie 2010, întocmite de reclamanta-intimată, au fost finalizate prin semnarea acestora de către persoanele competente la aceea dată să efectueze această operațiune, din partea fostei DGFP Maramureș și prin întocmirea procesului-verbal de control financiar nr. x/16.09.2011. Deconturile de cheltuieli întocmite de către reclamanta-intimată, pentru perioada ianuarie- martie 2010 și aprilie- iulie 2010, au fost avizate de către DGFP Maramureș, fără a fi aplicată stampila fostei instituții, întrucât aceasta nu mai ființa, fiind fuzionată prin absorbție cu pârâta DGRFP Cluj Napoca.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a solicitat obligarea pârâtelor la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamanta A. S.A. pentru lucrările de închidere mine și remediere mediu la Obiectivul "Gura Băii Superior" Borșa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 și aprilie - iulie 2010, executate in baza Acordului contractual nr. MC 11 încheiat la data de 11.09.2007, încheiat între Ministerul Economiei si Finanțelor și A.; obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și încă neavizate, corespunzător situațiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureș și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns criticilor și apărărilor formulate în cauză. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie. În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar și în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri. Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar. Înalta Curte are în vedere și faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului, nu a analizat susținerile ambelor părți și nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor. Înalta Curte apreciază că sentința recurată cuprinde doar o înșiruire de evenimente, fără argumentele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Procedând astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pe care o va casa și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate susținerile, argumentele și apărările părților, urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.