ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 19.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției de clasare nr. 3783/IJ/1742/DIJ/09.08.2018.

Prin sentința nr. 1238 din 29 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii.

În susținerea recursului, recurentul - reclamant a arătat următoarele:

Instanța de fond a făcut o gravă eroare ce a dus la o soluție total nelegală în contradicție cu prevederile C. proc. civ. și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la conținutul verificărilor prealabile, considerând că nu a făcut dovada încălcării de către domnul și doamnele judecător, investite cu soluționarea cererii de apel ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 și contestației în anulare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Pitești, a normelor de drept material sau procesual.

Cu privire la situația în care completul, alcătuit din domnul judecător B. și doamna judecător C., nu și-au îndeplinit îndatorirea de serviciu de a pune în discuție excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii și să se pronunțe asupra acestei excepții, Curtea a constatat că în cuprinsul încheierii din data de 06.11.2017 (când au avut loc dezbaterile), dată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești, s-a menționat, pe de o parte, că apelantul reclamant A. a fost prezent, iar, pe de altă parte, că "părțile, prezente personal sau prin reprezentant, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat", poziție a părților în raport de care membrii completului de judecată au apreciat că apelantul reclamant nu mai susține excepția de neconstituționalitate, astfel că există circumstanțe obiective pentru care pârâta a apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea disciplinară a magistraților pentru fapta sesizată, cu atât mai mult cu cât judecătorii au pus în discuție în mod expres dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, iar apelantul-reclamant nu a făcut nici o referire la sesizarea Curții Constituționale pentru verificarea constituționalității acestui articol, solicitând doar "admiterea apelului, așa cum a fost formulat, iar pe fond schimbarea sentinței și admiterea contestației.

Reținerea judecătorului instanței de fond este greșită și nu are temei legal raportat la faptul că:

- la termenul din 11.09.2017, Completul alcătuit din domnul judecător B. și doamna judecător C., conform încheierii de ședință au dispus amânarea cauzei cu următoarea soluție:

"amână judecarea cauzei la data de 06 noiembrie 2017, pentru ca intimata - pârâtă S.C. D. S.A. Rovinari să emită un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 56 alin. (1) lit. c), raportat la art. 16 alin. (1) și (3) din Constituție, referitor la discriminarea privitoare la vârstă, invocată de apelant, în susținerea acestui aspect anexez extrasul dosarului nr. x din Ecrisul Curții de Apel Pitești;

- pentru termenul din 06 noiembrie 2017, completul alcătuit din domnul judecător B. și doamna judecător C. nu a format un dosar paralel cu cel de soluționarea apelului, prin care să judece excepția de neconstituționalitate și în care să pronunțe o încheiere. Judecătorii aveau obligația să formeze un dosar paralel numai cu judecarea cererii privind cererea de neconstituționalitate, să se pronunțe asupra acestei cererii și să-mi acorde drept de recurs 3 zile așa cum impunea art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992;

- 1a termenul din 06.11.2017, nu numai că nu a format dosar paralel și nu a judecat această excepție de neconstituționalitate, dar, cu rea credință cei doi judecători au refuzat să se pronunțe și asupra principalului motiv de apel.

În opinia recurentului, se impunea ca instanța de fond să verifice aceste aspecte și să constate că Inspecția Judiciară cu rea credință nu a făcut o cercetare corectă a sesizării mele, evitând să atragă răspunderea disciplinară a celor doi judecători, care, cu rea-credință au nesocotit următoarele dispoziții legale: dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, deși la termenul din 11.09.2017, a acordat termen în acest sens; dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. care impuneau să judece cu prioritate excepția de neconstituționalitate; art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. care impuneau să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate; art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la sesizarea pentru doamnele judecător E. și F., ce au format completul de soluționare a contestației în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, recurentul a arătat că judecătorul instanței de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, deși prin contestație a solicitat să constate faptul că Inspectorul Judiciar nu a analizat sesizarea sub niciun aspect, cu privire la faptul că doamnele judecător E. și F., ce au format completul care a soluționat contestația în anulare, au refuzat să pună discuție temeiul legal al contestației, respectiv art. 6 din CEDO - dreptul la un "proces echitabil", "egalitatea armelor" și "motivarea hotărârii" și art. 503 alin. (1) pct. 2, "dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale", coroborat cu pct. 4, contestație înregistrată la Curtea de Apel Pitești sub nr. x/2018 și respinsă prin Decizia nr. 397 din 13 februarie 2018.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze s-a solicitat de către reclamant anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Rezoluția de clasare a fost emisă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 9 octombrie 2017, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința nr. 1238 din 29 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamantul A. împotriva rezoluției din data de 03.10.2016 de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Așa cum reiese din motivele sentinței recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanța de fond a soluționat contestația împotriva soluției de clasare pe fondul ei și nu prin admiterea unei excepții peremptorii care să împiedice analizarea fondului.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă și va respinge recursul reclamantului, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1238 din 29 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2021.