Decizia nr. 2164/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând anularea în tot a Raportului de Inspecție fiscală nr. x/14.12.2012, emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală Arad, și comunicat reclamantului la data de 04.02.2013; anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/14.12.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Activitatea de Inspecție fiscală Arad, privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, comunicată reclamantului la data de 04.02.2013; anularea în tot a Deciziei nr. 570/288/27.03.2014 - emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații în soluționarea contestației în procedura prealabilă și comunicată în data de 02.04.2014, precum și exonerarea sa de la plata sumei de 1.763.722 RON constând în TVA, majorări, dobânzi și penalități de întârziere; iar în subsidiar, dacă vor fi respinse petitele de la pct. I și se va considera că operațiunile sunt taxabile, atunci se solicită a se anula în parte raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației cu privire la cuantumul TVA și al accesoriilor, prin modificarea bazei de calcul, ca efect al aplicării hotărârilor CJUE în cauzele conexate Tulică și Plavoșin. În temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/14.12.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Serviciul Soluționare Contestații, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ. Primul ciclu procesual

Soluția instanței de fond Instanța a respins cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate prin încheierea pronunțată în ședința publică din 21.01.2015, întrucât reclamantul nu a făcut dovada plății cauțiunii stabilită de instanță conform art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 1061 noul C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 84 din 25.03.2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și, în consecință, a dispus anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.12.2012, a deciziei de impunere nr. x/14.12.2012 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 570/288/27.03.2014 emise de DGRFP Timișoara în limita sumei care depășește taxa pe valoare adăugată calculată prin aplicarea procedeului sutei mărite, a exonerat reclamantul de plata sumei pentru care au fost anulate actele administrative fiscale atacate, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2250 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22.04.2015, sub nr. x/2014.

Decizia instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 3207/25.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 84 din 25 martie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Al doilea ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 118/3 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; a dispus anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.12.2012, a deciziei de impunere nr. x/14.12.2012, emise de fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Arad și a deciziei de soluționare a contestației nr. 570/288/27.03.2014, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în limita sumei care depășește taxa pe valoare adăugată calculată prin aplicarea procedeului sutei mărite, în limita cotei de 50% din majorările de întârziere și din dobânzi, precum și cu privire la valoarea integrală a penalităților de întârziere; a exonerat reclamantul de plata sumei pentru care au fost anulate actele administrative fiscale atacate; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2250 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Prin recursul formulat, recurentul - reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că: motivarea hotărârii este contradictorie sub aspectul identificării unei culpe a autorității fiscale constând în dezinteresul de notorietate în administrarea colectării taxei pe valoarea adăugată de la persoanele fizice în perioada anterioară anului 2010, pe fondul lipsei procedurilor și a formularelor, și a semnalelor ambivalențe; motivarea este și greșită în aplicarea principiului de drept european al proporționalității. În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 480 alin. (3) teza ultima din C. proc. civ. și la dispozițiile art. 497, 498 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ. și art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. De asemenea, a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește soluția acordării cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate Recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant, ca nefondat. Recurentul - reclamant a depus, la data de 19.11.2020, note scrise prin care a invocat excepțiile lipsei de obiect și de interes a recursului. II. Soluția instanței de recurs Recursul declarat de recurentul - reclamant A. Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția insuficientei timbrări a recursului, pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: În cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON." Raportat la motivele de casare invocate de către recurentul-reclamant, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în sarcina acestuia a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON. La cererea de recurs a fost anexată dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, conform ordinului de plată nr. x din data de 25 mai 2018. Prin citația comunicată recurentului-reclamant la data de 25.06.2018, conform dovezii de înștiințare aflate la dosar la fila x, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 de RON. Urmare a acestei înștiințări, recurentul - reclamant a depus o notă, prin care a arătat că dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost atașată la cererea de recurs, făcând referire la ordinul de plată amintit mai sus. La data de 19.11.2020, fiind citat pentru termenul de judecată din data de 24.11.2020 cu mențiunea completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 RON, aferentă celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul - reclamant a depus note scrise, susținerile din cadrul acesteia fiind calificate de către instanța de judecată, prin încheierea din 24 noiembrie 2020, ca fiind o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Prin încheierea din Camera de consiliu de la 27 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în cadrul dosarului nr. x/2014, ca fiind tardivă. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, iar consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat sau insuficient timbrat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3), republicat, Înalta Curte va admite excepția insuficientei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat. Recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara În ceea ce privește lipsa de obiect a recursului, constată Înalta Curte că această excepție nu poate fi reținută deoarece, potrivit art. 299 C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ, obiectul recursului îl constituie hotărârea pronunțată în primă instanță, or, în condițiile existenței unei astfel de hotărâri nu se poate vorbi de lipsa de obiect a recursului. În ceea ce privește lipsa de interes recurentei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara de a mai susține recursul declarat împotriva soluției dată de instanța de fond prin sentința civilă ce face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte, constată următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 19.11.2020, recurentul - reclamant a invocat excepțiile lipsei de obiect și de interes recursurilor, față de următoarele aspecte: În baza dispozitivului de la fond, recurentul-reclamant a suferit în perioada 07.11.2019 -15.11.2019 o reinspecție finalizată cu decizia de impunere x/15.11.2019 (necontestată) pentru obligații suplimentare TVA de plată RON 616.163 și accesorii RON 460.252. Cu toate acestea pe legislația în vigoare după 2015, accesoriile se calculează și se urmăresc pe fișa de plătitor, nu prin deciziile de impunere a principalului. Cu OP nr. x/04.12.2019 B. în valoare de 552.462 RON recurentul a înțeles să achite diferența de debit principal neexecutată silit până la acea dată. Prin Decizia nr. 26605.1/06.12.2019 recurentul a beneficiat în temeiul O.G. nr. 6/2019 de anularea obligațiilor fiscale accesorii (fie și în mod eronat, vizând calculația inițială), iar cu certificatul x din 11.12.2019 recurentul a obținut atestarea debitelor fiscale pe zero. Totodată, prin Decizia nr. 30628/16.12.2019 toate măsurile de executare silită au fost ridicate. În raport de această împrejurare, dovedită prin înscrisurile anexate, Înalta Curte reține că, în prezent, nu subzistă interesul procesual al susținerii recursului de către recurenta-pârâtă, având în vedere situația redată în precedent. Prin urmare, interesul de a acționa al autorității pârâte nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ca lipsit de interes.