ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2132/2022

Ședința publică din data de 07 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.03.2020, astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia -Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional POR 2014 și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional POR 2014-2020, anularea Scrisorii nr. 5553/29.03.2019 de respingere a cererii de finanțare, a Răspunsului nr. x/17.09.2019 de respingere a cererii de finanțare, a Deciziei nr. 6716/17.01.2020 de soluționare a contestației formulate de societate împotriva Răspunsului nr. x/17.09.2019 de respingere a cererii de finanțare, constatarea eligibilității proiectului Incubator de afaceri - Gimnaziul 18 și obligarea pârâților la plata sumei de 4.189.005 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a respingerii cererii de finanțare, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 133 din 24 noiembrie 2020, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADR Sud Muntenia pentru capătul de cerere având ca obiect plata prejudiciului ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității cererii de constatare a eligibilității proiectului invocată de ADR Sud Muntenia și a respins această cerere ca inadmisibilă.

A respins ca lipsită de interes cererea de anulare a Scrisorii nr. 5553/29.03.2019.

A respins ca promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cererea de anulare a Deciziei nr. 6716/17.01.2020 în contradictoriu cu pârâta ADR Sud Muntenia.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Răspunsul nr. x/17.09.2019 și Decizia nr. 6716/17.01.2020.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata prejudiciului de 4.189.005 RON.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată inclusiv cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata prejudiciului de 4.189.005 RON ce i-a fost cauzat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, deoarece la data la care a primit înștiințarea asupra rezultatului evaluării tehnico-financiare și demararea etapei precontractuale, proiectul nu mai putea să fie finalizat în termenul limită prevăzut de Ghidul solicitantului.

Instanța de fond nu a ținut seama că, la momentul în care pârâta a transmis adresa de înștiințare cu privire la rezultatul evaluării și demarării etapei precontractuale, actele administrative nelegale se aflau în circuitul civil și produceau efecte juridice, fiind necesară intervenția instanței de judecată, în sensul anulării acestora.

În lipsa unei decizii definitive cu privire la anularea actelor, orice act subsecvent, inclusiv contractul de finanțare, ar fi fost lovit de nulitate, fiind contrar deciziilor de respingere a cererii de finanțare și a deciziei de soluționare a contestației.

Chiar și ulterior recunoașterii de către AM POR a faptului că Decizia nr. 6716/17.01.2020 prevedea un punctaj eligibil de 50 de puncte, scrisoarea de respingere nr. x/2019 și scrisoarea nr. x/2020 nu au fost revocate/anulate potrivit dispozițiilor legale, ci produceau în continuare efecte juridice.

Odată intrat în circuitul civil, actul administrativ nu poate fi revocat decât în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004, respectiv în cadrul recursului grațios, reglementat de art. 7 sau de către instanța de contencios administrativ competentă.

Autoritatea putea să revoce actul, doar dacă acesta nu a produs efecte juridice ori să solicite instanței de contencios administrativ competente anularea actului nelegal.

Instituția "revenirii" nu există în contextul Legii nr. 554/2004 și nu poate să producă efecte juridice.

Astfel, la momentul invitării societății să pregătească documentele necesare etapei de precontractare, era evident că termenul limită - 31.12.2023 nu putea să fie respectat, câtă vreme, anterior semnării oricărui contract de finanțare, era necesară pronunțarea unei soluții definitive de către instanța de contencios administrativ competentă.

Recurenta-reclamantă invocă și aplicarea greșită a disp. art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ., care reglementează repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei șanse.

Instanța de fond a reținut greșit că reclamanta nu a dovedit cuantumul prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Cuantumul prejudiciului este echivalent cu valoarea proiectului pe care reclamanta nu a avut posibilitatea să-l contracteze ca urmare a emiterii actelor nelegale și a intrării acestora în circuitul civil, urmată de imposibilitatea obiectivă de obținere a unei soluții definitive de anulare, anterior expirării perioadei de programare.

Pierderea șansei reclamantei de a realiza proiectul a avut loc la data comunicării Deciziei de soluționare a contestației nr. 6716/17.01.2020 și acesta este actul care a pus societatea în imposibilitatea de a mai finaliza activitățile în termenul limită, 31.12.2023.

În mod greșit, prima instanță a reținut culpa reclamantei constând în refuzul de a mai comunica documentele aferente etapei precontractuale, câtă vreme pierderea șansei de a mai realiza proiectul se produsese deja.

Indiferent dacă reclamanta ar fi transmis documentele sus-menționate, la momentul solicitării lor de către pârâtă, rezultatul ar fi fost același, deoarece actele anterioare de respingere nu erau anulate de căre instanța de judecată.

Legătura dintre fapta ilicită (emiterea actelor nelegale) și prejudiciu (pierderea șansei de a mai contracta proiectul și de a-l realiza) este evidentă, deoarece niciun act nu putea fi îndeplinit în procedura de contractare anterior anulării definitive a deciziilor de respingere emise de pârâte și anulate de prima instanță.

În ceea ce privește considerentul potrivit căruia încadrarea în fondurile primite de ADR Sud Muntenia nu este suficientă pentru acordarea finanțării, fiind cerută și condiția ca proiectul să parcurgă toate etapele din Ghidul solicitantului, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a luat în seamă că societății i-a fost luată tocmai șansa de a parcurge aceste etape, prin respingerea proiectului, în repetate rânduri, în mod abuziv.

Recurenta-reclamantă susține că șansele sale erau de 100%, deoarece a fost aprobat un singur proiect, iar sumele din cadrul măsurii nu au fost consumate.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, pentru nemotivare.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În raport cu data comunicării, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 25.01.2021.

Înalta Curte reține că, în fața instanței de fond, reclamanta a formulat cerere de comunicare a actelor de procedură la sediul ales din București, str. x-Curie nr. 17, potrivit art. 158 C. proc. civ.

Însă, verificând procesul-verbal de înmânare a sentinței de fond, se constată că sentința de fond a fost comunicată la o altă adresă decât cea indicată de parte, fiind depusă la cutia poștală din str. x-Curie nr. 7.

În aceste condiții, actul de procedură al comunicării sentinței de fond fiind efectuat la o altă adresă decât cea a sediului ales indicat de parte, Înalta Curte constată că nu se mai susține excepția tardivității recursului.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită de către prima instanță a disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și disp. art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ.

Potrivit disp. art. 1 alin. (6) teza I Legea nr. 554/2004, modificată și completată, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Art. 1385 alin. (4) din C. civ. reglementează situația în care fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de evita o pagubă, atunci reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, ori după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

Potrivit disp. art. 1532 alin. (2) C. proc. civ., prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.

Instanța de fond a dispus anularea răspunsului nr. x/17.09.2019 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 6716/17.01.2020, ținând seama de disp. art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, dar și de refuzul reclamantei de a pronunța o hotărâre întemeiată pe disp. art. 436 alin. (2) C. proc. civ., prin care pârâtul a recunoscut parțial pretențiile societății.

Din acest punct de vedere este nefondată critica adusă sentinței de fond de aplicare greșită a disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Instanța de fond a respins cererea de despăgubire, întemeiată pe dispozițiile C. civ., amintite anterior, găsind că este nedovedită legătura de cauzalitate dintre fapta celor două instituții pârâte emitente a două acte administrative anulabile și prejudiciul cauzat societății reclamante.

În opinia primei instanțe, prejudiciul adus reclamantei nu poate fi reprezentat decât de profitul ce urma să îl realizeze în urma încheierii contractului de finanțare, iar aceasta este în culpă întrucât nu a înțeles să depună documentele solicitate de ADR Sud Muntenia, necesare pentru parcurgerea celei de-a doua etape, cea precontractuală.

Înalta Curte reține că pentru repararea prejudiciului cauzat de existența unei fapte ilicite trebuie dovedite fapta ilicită, prejudiciul produs și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Fapta ilicită este reprezentată de emiterea actelor administrative anulate de prima instanță.

În absența acestor acte, s-ar fi constatat că proiectul reclamantei era încadrat cu minim 50 de puncte și nu 48 de puncte, cum din eroare s-a calculat, urmând a se trece la etapa precontractuală.

Intimatele-pârâte și-au dat seama de eroarea materială strecurată în cele două acte anulate de instanță, abia în cursul procesului de față, când a fost emisă Nota de rectificare nr. x/17.06.2020 și a fost invitată reclamanta să depună documentele necesare pentru demararea etapei precontractuale.

Recurenta-reclamantă a refuzat să depună înscrisurile cerute motivând lipsa timpului necesar pentru a le obține (cca. o lună), dar și faptul că este necesar ca instanța de judecată să anuleze actele administrative, deoarece acestea sunt în circuitul civil și produc efecte juridice.

Prima instanță a reținut că reclamanta a fost în culpă pentru nedepunerea documentelor, motiv pentru care aceasta este vinovată de pierderea șansei de a încheia contractul de finanțare.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că pierderea șansei s-a datorat emiterii unor acte administrative nelegale, iar opțiunea reclamantei de a nu depune documentele solicitate are influență asupra cuantumului despăgubirii.

Înalta Curte reține că reclamantei nu i se poate imputa vreo culpă pentru nedepunerea înscrisurilor, aceasta fiind opțiunea sa, însă motivul referitor la faptul că procedura de selecție nu poate trece într-o altă etapă, deoarece mai întâi instanța de judecată trebuie să anuleze actele administrative, nu poate fi luată în considerare.

Deși actele administrative erau în circuitul civil, acestea nu își mai puteau produce efectele, întrucât autoritatea pârâtă competentă a emis o notă de rectificare ulterioară astfel că reclamanta nu avea niciun impediment pentru continuarea procedurii.

Dispozițiile art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată și completată sunt aplicabile în situația îndeplinirii celor două condiții stipulate, respectiv actul să fie în circuitul civil și să producă efecte juridice, însă în speță cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, iar actele au fost anulate la cererea reclamantei, instanța de fond pronunțând, în realitate o hotărâre formală în această privință, neatacată de părțile din dosar.

Reține Înalta Curte, față de cele arătate, că recurenta-reclamantă a pierdut într-adevăr șansa de a obține finanțarea ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale, iar prejudiciul poate fi reparat astfel cum prevăd dispozițiile C. civ. incidente, proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.

Prejudiciul este reprezentat, într-adevăr de suma ce putea să fie contractată și nu de un eventual profit ce putea să fie obținut de reclamantă în urma finanțării, însă cuantumul prejudiciului se calculează în funcție de probabilitatea obținerii avantajului.

În concluzie, Înalta Curte constată că probabilitatea obținerii finanțării este direct proporțională cu etapa în care s-a aflat proiectul, respectiv în prima fază, iar suma în integralitate putea să fie acordată numai dacă singura operațiune rămasă era încheierea contractului de finanțare.

Recurenta-reclamantă a optat ca proiectul să rămână într-o fază incipientă, prin urmare, nu se poate cunoaște cu certitudine, indiferent de cele afirmate de aceasta dacă, în final, contractul de finanțare s-ar fi încheiat.

Față de acestea, Înalta Curte reține întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ., îndeplinirea condițiilor de despăgubire, fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, iar probabilitatea obținerii avantajului va fi stabilită la 20% din suma totală de 4.189.005 RON, respectiv 837.801 RON.

Urmează ca în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, admiterea în parte a cererii de despăgubire și obligarea pârâtelor la plata sumei de 837.801 RON către reclamantă.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 133 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Admite în parte cererea de despăgubire formulată de reclamantă.

Obligă pârâții la plata sumei de 837.801 RON.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.