ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 mai 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a solicitat anularea Notei de control nr. x din 30 ianuarie 2015, cu consecința trecerii de îndată la executarea Contractului de finanțare nr. x din 23 iunie 2014, în sensul efectuării plății sumei de 887.112 RON către reclamantă.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2703 din data de 21 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, ca neîntemeiată față de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 2703 din 21 octombrie 2015 a formulat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, criticând ca nelegală hotărârea atacată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Recurenta-reclamantă a formulat critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând, în acest sens, că judecătorul fondului, în mod nejustificat, nu a analizat corect dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, raportate la prevederile legale ale achiziției directe, iar dispozițiile OMFE nr. 1120/2013 referitoare la achizițiile directe au fost interpretate greșit, întrucât instanța nu a făcut distincție între cele două tipuri de achiziție prevăzute la CAP. II - Achiziția directa și CAP. VII - Procedura simplificata, asimilând achiziția directa ca o procedura simplificata de achiziție care presupune selectarea unei oferte. A susținut recurenta-reclamantă că, pornind de la aceasta interpretare greșită, instanța în mod netemeinic a considerat ca art. 15 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil achiziției directe, fiind, astfel, necesară depunerea unei declarații privind conflictul de interese. Totodată, a criticat recurenta A. SRL sentința recurată, în cuprinsul căreia s-a motivat că, prin încheierea contractului de consultanta cu societatea B. SRL, societatea în cauză "...a anulat o egalitate între candidați și o egalitate de șanse între ofertanți", în condițiile în care achiziția a fost o încredințare directa și nu o selecție între mai mulți candidați. În accepțiunea recurentei-reclamante, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de interpretări legate de posibile conflicte de interese ale achizițiilor directe legiuitorul, prin dispozițiile OMFE nr. 1120/2013 a făcut distincție, în mod expres, între achiziții prin încredințare directă și achiziții prin procedura simplificată care presupune selecție de oferte, stabilind, totodată, că în cadrul achizițiilor directe beneficiarul privat este obligat să ia toate masurile pe care le consideră necesare în vederea respectării principiului bunei gestionari financiare, pornind de la premisa ca procedează de o manieră similară și în gestionarea activității proprii. Urmare prospecțiunilor pe piață pentru a estima costul serviciilor de consultanță, recurenta-reclamantă a constatat că valoarea minimă solicitată de către societățile de consultanță este de 5% din valoarea eligibilă a proiectului, așa cum este menționat și în Ghidului solicitantului pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 Domeniul de intervenție 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" publicat în martie 2014, astfel că, în baza principiului bunei gestionari financiare bazate pe minimizarea costurilor corespunzător, a încheiat contractul de consultanta cu societatea B. SRL, contract prin care s-a stipulat ca serviciile de consultanță pentru scrierea proiectului sunt servicii prestate în mod gratuit, serviciile de consultanță cu plată fiind doar pentru managementul proiectului, așa cum au fost menționate și în bugetul proiectului la capitolul "Cheltuieli cu consultanța pentru managementul proiectului", buget aprobat de către MDRAP. A mai susținut recurenta-reclamantă că prima instanță, în motivarea sa, nu a avut în vedere dispozițiile din Ghidul solicitantului publicat în martie 2014, care menționa la capitolul A -Bugetul proiectului pct. 6 lit. c) - că limita cheltuielilor cu serviciile de consultanta este de 5% din valoarea bugetului, prevederi ce au fost întocmai respectate de către beneficiarul finanțării nerambursabile, Societatea A. SRL De altfel, arată recurenta-reclamantă că era obligația AMPOR - MDRAP să verifice sumele înscrise în buget cu titlul de cheltuieli de consultanță, ceea ce ar fi putut determina declararea acestei cheltuieli ca neeligibilă sau chiar respingerea proiectului, însă MDRAP a avizat tot proiectul favorabil de la momentul depunerii cererii de finanțare până la finalizarea implementării, iar la momentul plății proiectului a "constatat un posibil conflict de interese". Consecințele acestei conduite ale autorității sunt grave pentru societatea recurentă, întrucât prin prezentul contract de finanțare a achiziționat un utilaj de forat de la furnizorul italian C., utilaj pe care nu l-a plătit furnizorului, iar MDRAP, deși a confirmat că achiziția este efectuată în conformitate cu dispozițiile legii, refuză sa-1 plătească, întrucât s-a emis sesizarea cu privire la "posibilul conflict de interese" al serviciilor de consultanță. O critică distinctă a recurentei-reclamante a privit soluția primei instanțe de respingere a solicitării de încuviințare a probatoriului administrat în cauză, instanța neavând în vedere toată cererea de finanțare cu documentele aferente pentru a-și forma o opinie concretă și corectă care să conducă la o sentință temeinică și legală, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. O ultimă critică a recurentei-reclamante a privit faptul că, în opinia titularei căii de atac, prima instanță nu a avut în vedere prevederile legale aplicabile conflictului de interese, susținând că O.U.G. nr. 66/2011 a fost modificată prin H.G. nr. 481 din 28 iunie 2014, hotărâre care s-a aplicat abaterilor după data intrării în vigoare.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.2. Intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională 3 Sud Muntenia a depus întâmpinare, prin care nu a invocat excepții și a solicitat menținerea soluției fondului cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a constatat că Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia nu are calitate procesuală pasivă în cauză, pentru argumentele arătate în partea introductivă a încheierii de la respectivul termen de judecată. Excepția nulității recursului declarat de reclamanta A. SRL, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a aceleiași încheieri din 6 februarie 2019.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul în raport de criticile formulate și de probele administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Un prim aspect de clarificat în cauză este legat de limitele investirii primei instanțe și, corelativ acestora, limitele exercitării controlului ierarhic superior în calea de atac declarată de recurenta-reclamantă împotriva sentinței primei instanțe. Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă, în dosarul pendinte, anularea Notei de control nr. x din 30 ianuarie 2015, prin care intimatul-pârât MDRAP a constatat că a fost încălcat art. 10 din Contractul de finanțare nr. x din 23 iunie 2014, referitor la conflictul de interese, fiind, astfel, incidente prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că, în consecința, cheltuielile aferente Contractului de achiziție nr. x din 14 martie 2014 (contractul de consultanță încheiat cu Societatea B. SRL) au fost declarate neeligibile. Consecința vizată de reclamantă în cererea sa de chemare în judecată a fost aceea de obligare a pârâtului MDRAP la executarea Contractului de finanțare nr. x din 23 septembrie 2014, în sensul efectuării plății în cuantum de 887.112 RON către Societatea A. SRL, sumă ce reprezintă contravaloarea utilajului achiziționat în cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene de la partenerul C., deși în cuprinsul actului administrativ atacat nu se face nicio referire la caracterul eligibil sau nu al acestei cheltuieli, nefiind analizată această achiziție. Or, ceea ce solicită recurenta-reclamantă a obține în ipoteza admiterii cererii sale de anulare nu poate fi o consecință a actului administrativ contestat, întrucât nu prin acest act s-a dispus de către autoritatea publică vreo sancțiune cu privire la suma reprezentând contravaloarea utilajului achiziționat de la partenerul italian, Nota de control nr. x din 30 ianuarie 2015 stabilind doar caracterul neeligibil al cheltuielilor făcute în cadrul Contractului de consultanță nr. x din 14 martie 2014. Prin urmare, instanța de contencios administrativ este chemată a se pronunța asupra legalității Notei de control nr. x din 30 ianuarie 2015, consecința fiind cea care rezidă intrinsec din raportul juridic născut prin emiterea acestei note, prin care s-a constatat încălcarea art. 10 din Contractual de finanțare nr. x din 23 septembrie 2014, referitor la conflictul de interese identificat la încheierea contractului de consultanță cu Societatea B. SRL. Cât privește cererea de obligare a intimatului-pârât MDRAP la executarea contractului de finanțare, acest petit nu este legat printr-un raport de subsidiaritate de cel principal, referitor la anularea actului administrativ, fiind la latitudinea recurentei-reclamante să identifice corect căile conferite de Legea contenciosului administrativ pentru pretențiile solicitate, în raport de eventualele măsuri ale autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, stabilite conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 ori potrivit celor din cuprinsul art. 8 alin. (3) din același act normativ. Acestea fiind lămurite, se reține, în calea controlului judiciar, că prima instanță a menținut legalitatea Notei de control nr. x/2015, stabilind că Autoritatea de Management pentru POR din cadrul MDRAP a identificat corect neregula care a determinat constatarea caracterului neeligibil al cheltuielilor ocazionate de încheierea și executarea Contractului de consultanță nr. x/2014. Recurenta-reclamantă a susținut, într-o primă critică, faptul că judecătorul fondului a interpretat eronat prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât încheierea contractului prin achiziție directă îl face pe acesta să nu fie supus regulilor stabilite pentru achizițiile publice, prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006. Însă, alegând să deruleze o procedură de achiziție directă, recurentei-reclamante îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 1120/2013, în condițiile în care sunt respectate valorile prag arătate la art. 19 din O.U.G. nr. 2006 (Capitolul II Procedura simplificată aprobată prin Ordinul nr. 1120/2013 "Dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, nu depășește pragurile valorice prevăzute de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 pentru fiecare achiziție, beneficiarul achiziționează direct produse, servicii sau lucrări. Achiziția se realizează pe bază de documente justificative (de exemplu: comandă, bon fiscal, factură, contract etc.). În acest caz, dosarul achiziției va cuprinde o notă privind determinarea valorii estimate (valoarea fiind actualizată la momentul achiziției, dacă este cazul) și documentele justificative ale achiziției, inclusiv documentele care dovedesc îndeplinirea obligațiilor contractuale (de exemplu: procese-verbale de recepție servicii și lucrări, livrabile, procese-verbale de predare primire etc.). Nu este obligatorie semnarea unui contract." Contractul de consultanță nr. x din 14 martie 2014 încheiat cu Societatea B. SRL are o valoare a serviciilor prestate de 5% din valoarea eligibilă a proiectului în RON fără TVA a utilajelor, respectiv 42.180 RON (fără TVA), conform actelor adiționale ulterior încheiate, valoare situate sub pragul de 30.000 euro prevăzut la art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la data încheierii contractului de consultanță). În concluzie, este neîndoielnic faptul că se aplică prevederile Ordinului nr. 1120/2013 pentru Contractul de consultanță nr. x din 14 martie 2014, prevederi în care se stipulează explicit, la capitolul VI "Evitarea conflictului de interese", următoarele: "Beneficiarii privați persoane fizice/juridice au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese. În cazul beneficiarilor privați sunt aplicabile prevederile art. 14 și 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 66/2011), coroborate cu prevederile art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, cu modificările și completările ulterioare". Așadar, chiar și în situația derulării unei proceduri de achiziție directe, revine beneficiarului privat în cadrul proiectului finanțat din instrumente structurale obligația de a depune toate diligențele pentru a evita aflarea sa într-un conflict de interese, care, în reglementarea conferită de O.U.G. nr. 66/2011, reprezintă o neregulă. Nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante referitoare la exceptarea entității care derulează o procedură de achiziție directă de obligația de a evita situațiile de natură a genera un posibil conflict de interese. Aceasta deoarece, în anexa la Ordinul nr. 1120/2013, capitolul privind evitarea conflictului de interese este în referire chiar la procedura achiziției directe, iar după acest capitol urmează prevederile legale referitoare la reglementarea procedurii simplificate, astfel că, interpretând sistematic și teleologic textele legale din anexa respectivă, se reține că sunt pure alegații criticile aduse sentinței recurate sub acest aspect. Totodată, se critică faptul că prima instanță a menționat că sunt aplicabile prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la depunerea unei declarații conform cărei ofertantul nu se află într-un conflict de interese, declarație pe care procedura achiziției directe nu o prevede. Înalta Curte reține că este corectă soluția judecătorului fondului și sub acest aspect, în condițiile în care, pentru punerea în aplicare a prevederilor din Capitolul VI privind evitarea conflictului de interese, se arată în Instrucțiunea la Ordinul nr. 1120/2013 că "pentru a atenționa beneficiarul privat în legătură cu situațiile de conflict de interese care pot interveni în derularea procedurii de achiziție, Ordinul nr. 1.120/2013 menționează prevederile art. 14 și 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G. nr. 66/2011. Dacă beneficiarul privat constată că se află în una din situațiile menționate la art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, acesta va menționa în Nota justificativă de atribuire motivele pentru care respinge oferta respectivă. Beneficiarul privat trebuie să aibă la dosarul achiziției, atunci când solicită rambursarea cheltuielilor, declarația pe propria răspundere din care să rezulte că nu a încălcat prevederile referitoare la conflictul de interese." O altă critică a recurentei-reclamante a privit menționarea, în considerentele sentinței atacate, a împrejurării că, prin încheierea contractului de consultanță cu Societatea B. SRL, s-a anulat o egalitate de șanse între candidați, fapt care, în opinia Societății A. SRL, nu poate fi imputat în procedura achiziției directe. Și în legătură cu această chestiune se observă, din modalitatea de reglementare a procedurii achiziției directe prin Ordinul nr. 1120/2013, că principiile economicității, eficienței și eficacității, înscrise în capitolul V, sunt aplicabile acestei proceduri, fiind imperios necesar a fi respectate, fiind stipulat în Instrucțiunea la Ordinul nr. 1120/2013 că "beneficiarul privat va întreprinde toate măsurile pe care le consideră necesare în vederea asigurării unui bun management financiar, pornind de la premisa că procedează de o manieră similară și în organizarea activității proprii". În pofida faptului că au fost formulate de către recurenta-reclamantă A. SRL ample considerații în legătură cu modul în care a înțeles să prospecteze piața și să stabilească valoarea minimă solicitată pentru serviciile de consultanță, se reține că prezintă relevanță în cauză, primordial, împrejurarea că prin Nota de control nr. x din 30 ianuarie 2015, s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor aferente Contractului de achiziție nr. x din 14 martie 2014 pentru încălcarea prevederilor art. 10 din Contractul de finanțare nr. x din 23 iunie 2014 și ale art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se existența unui conflict de interese în derularea achiziției directe ce a condus la încheierea unui contract cu societatea la care era reprezentant legal soția celui care, la rândul său, reprezenta legal entitatea juridică beneficiară a finanțării nerambursabile. În concluzie, fiind corect identificat conflictul de interese în referire la Contractul de consultanță nr. x/2014, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, au fost aplicate dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol, în care se arată că "încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcție de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora". În acest context, aspectele legate de justificarea modului în care a acționat Societatea A. SRL pentru a stabili valoarea minimă a cheltuielilor de consultanță ce au fost încredințate prin atribuire directă Societății B. SRL sunt irelevante, conflictul de interese reprezentând un element suficient, prin sine însuși, pentru a se reține neeligibilitatea cheltuielilor aferente Contractului de consultanță nr. x/2014, ca urmare a neregulii constatate. Nici critica referitoare la respingerea, de către prima instanță, a solicitării formulate de reclamanta în cauză pentru încuviințarea cererii de suplimentare a probatoriului, nu este întemeiată. Potrivit prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Recurenta-reclamantă nu arată care este, în concret, regula de procedură încălcată și, corelativ, vătămarea produsă prin această încălcare. Presupunând, însă, că s-a avut în vedere o încălcare a dreptului la apărare, materializată prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului aflat la dosar, se reține, verificând practicaua încheierii de ședință din 30 septembrie 2015, că, în realitate, reclamanta A. SRL a solicitat să se depună întreaga documentație care a stat la baza emiterii notei de control contestate, inclusiv înscrisuri pe care aceasta le-a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Față de precizările formulate de această parte, în care a menționat că au fost înaintate toate documentele către MDRAP, reclamanta A. SRL a arătat că este cu totul altceva decât situația pe care o avea în vedere la solicitarea de încuviințare a cererii de suplimentare a probatoriului administrat în cursul judecății la instanța de fond, fără a mai insista pentru depunerea unor documente la dosar. În absența unei indicări exprese a înscrisurilor pe care le considera relevante pentru dezlegarea chestiunilor litigioase deduse judecății, critica are un aspect formal, neputând conduce la reformarea soluției pronunțate, cât timp documentația aferentă Notei de control nr. x din 30 ianuarie 2015 se află la dosar, probând aspectele constatate prin actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat în cauză. O ultimă critică a recurentei-reclamante a vizat pretinsa ignorare, de către instanța de fond, a modificărilor survenite asupra O.U.G. nr. 66/2011 prin H.G. nr. 481 din 28 iunie 2014, care, procedând astfel, nu a verificat dispozițiile legale aplicabile la momentul întocmirii notei de control. O astfel de critică poate fi avută în vedere doar în măsura în care se invocă, drept motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat, o greșită aplicare a normelor de drept material și/sau procesual, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspect care, alături de alte motive de fapt și de drept, formează cauza juridică a acțiunii. Cum însă un astfel de motiv nu se regăsește în cuprinsul cererii ce a fost dedusă spre soluționare în fața primei instanțe, nu se poate pretinde direct în recurs că judecătorul cauzei nu a verificat norma de drept în vigoare la data emiterii notei de control, în absența sesizării sale cu un asemenea motiv. Pe de altă parte, prin critica formulată se relevă că recurenta-reclamantă se află într-o eroare, întrucât norma de modificare a O.U.G. nr. 66/2011 pe care a invocat-o, respectiv H.G. nr. 481 din 28 iunie 2014, nu are legătură cu ceea ce constituie temeiul de drept al Notei de control nr. x din 30 ianuarie 2015, întrucât acest act normativ privește aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială D. - SA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior arătate, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2703 din 21 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, menținând sentința recurată ca legală.