ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 09.12.2014, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene, ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor aferente cererii de finanțare nr. x/22.03.2011 (cod SMIS 36548) și să fie obligați pârâții la semnarea contractului de finanțare cu reclamanta, iar în subsidiar să constate eligibilitatea îndeplinirii condițiilor corespunzătoare cererii de finanțare a reclamantei cu obligarea pârâților la daune-interese.

Prin Sentința nr. 1838 din data de 23.06.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL față de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL față de ceilalți pârâți Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 1123 din data de 05.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către petenta pârâtă Agenția pentru Dezvoltarea Regională Sud-Est, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. SRL și pârâții Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Fondurilor Europene și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1838/23.06.2015 în sensul că a obligat reclamanta A. SRL la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta Agenția pentru Dezvoltarea Regională Sud-Est.

Reclamanta A. SRL a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1838 din data de 23.06.2015 și a Sentinței civile nr. 1123 din data de 05.04.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

3.1.1. În ceea ce privește Sentința civilă nr. 1838 din data de 23.06.2015, se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ.

Atât doctrina, cât și jurisprudența, au statuat că instanța are obligația de a menționa expres în considerentele hotărârii care sunt argumentele care susțin soluția pronunțată, motivul de casare prevăzut de art. 488 din noul C. proc. civ. fiind unul de ordine publică, având în vedere caracterul imperativ al normelor art. 425 alin. (1) lit. b) din cod.

Este lesne de observat că sentința recurată nu cuprinde analiza și motivarea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, statuând fără echivoc în dispozitiv admiterea acestei excepții fără însă a o motiva.

Mai mult, instanța nu analizează toate documentele admise ca probatoriu al reclamantei, mărginindu-se în a reține un singur document - expertiza tehnică realizată de un expert în faza administrativă, fără a da o dezlegare tuturor chestiunilor de fapt și de drept evidențiate, nesocotind astfel prevederile art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ. care stabilește în sarcina judecătorului îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

3.1.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

În opinia recurentei, sentința pronunțată încalcă vădit dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

În scurtele considerente ale sentinței nu este invocat niciun temei de drept.

Expertiza invocată de către instanță nu spune că drumurile nu sunt cuprinse în bugetul proiectului, ci din contră, că sunt, dar că i se pare insuficient bugetul, caz în care singura decizie pe care o putea lua autoritatea era să constate că ceea ce i se pare suficient expertului va fi făcut din banii reclamantei și nu a finanțării, dar în niciun caz nu era motiv de respingere a proiectului.

Etapa de evaluare financiară a fost parcursă anterior și finalizată în august 2013, or, motivul vizitei la locația reclamantei nu mai putea fi evaluarea financiară a proiectului. Comandarea unei expertize financiare doar pentru un element derizoriu (drumul de acces reprezintă 2% din valoarea proiectului) a fost inutilă și tardivă.

Din Certificatul de Urbanism depus dosarul cauzei se poate constata ca drumurile de acces la DN sunt parte din proiect și nu cum eronat a reținut instanța ca nu sunt parte a proiectului.

Mai mult, inclusiv autorizația de construcție consemnează că Proiectul și terenul pe care se dezvoltă proiectul au acces la DN prin 2 drumuri de minimum 7 m carosabil, și nu unul cum solicitau condițiile de eligibilitate ale fondului.

Expertiza invocată demonstrează că instanța a reținut greșit că drumurile nu ar fi fost parte a Proiectului. Nu există niciun paragraf al expertizei care să susțină așa ceva sau care să contrazică evidența din Autorizația de Construire, Proiectul Tehnic sau Certificatul de Urbanism.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, după rejudecarea cauzei în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

3.2. Reclamanta A. SRL a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1123 din data de 05.04.2016, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, după rejudecarea cauzei în fond, să se dispună respingerea cererii de completare a dispozitivului și pe cale de consecință cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, având în vedere că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

4.1. Intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentințelor atacate.

4.1.1. În ceea ce privește Sentința civilă nr. 1838/23.06.2015, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ., recurenta nu precizează concret, care sunt chestiunile de fapt și de drept nedezlegate, în opinia sa, de instanța de fond. Recurenta se limitează în a afirma doar că nu au fost dezlegate toate chestiunile de fapt și de drept, pe care le-a evidențiat în acțiunea formulată.

Consideră critica recurentei neîntemeiată. În cauză, motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. nu este dovedit.

Invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., recurenta afirmă că sentința atacată încalcă dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, fără a preciza în concret, care este pretinsa încălcare.

4.1.2. În ceea ce privește recursul declarat la data de 11.05.2016 de către A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1123/05.04.2016, în baza art. 493 alin. (5) noul C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) noul C. proc. civ., solicită anularea acestuia.

4.2. Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1838/23.06.2015, ca nefondat întrucât, prin calea de atac promovată, recurenta nu aduce argumente care să înfrângă raționamentul redat în considerentele hotărârii atacate.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2019.

5.2 . Aspecte de fapt relevante

Prin Adresa nr. x/10.04.2014, pârâta a comunicat reclamantei că proiectul SE/43/4/4.1/836/22.03.2011 cod SMIS 36548 a nu îndeplinește condițiile pentru semnarea contractului de finanțare.

S-a reținut faptul că în urma unei verificări la fața locului unde urmează să se realizeze investiția s-a constatat că drumurile de acces la infrastructura rutieră nu corespund descrierii din documentația tehnică în sensul că nu este vorba de două drumuri asfaltate cu o lățime de 7 m ampriza. Dimpotrivă, drumurile respective sunt mai înguste și unul dintre ele nu permitea accesul până la teren existând întreruperi în structura de beton și vegetație crescută pe suprafața respectivă.

De asemenea, s-a reținut că în proiectul inițial nu erau cuprinse și lucrări de reabilitare a acestor drumuri, reproșându-se totodată reclamantei starea improprie a acestora (interioare sau exterioare), faptul că acestea nu sunt apte să asigure accesul la rețeaua de drumuri naționale.

Examinând sentințele atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1123 din data de 05.04.2016 este tardiv declarat, iar cu privire la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1838 din data de 23 iunie 2015 apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1.1. În ceea ce privește recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1838 din data de 23 iunie 2015, se invocă de către recurentă incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării, cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene. În același timp, se critică sentința pentru neanalizarea tuturor documentelor admise în probațiune și acordarea prevalenței expertizei tehnice extrajudicare.

Contrar afirmației recurentei, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un probatoriu insuficient și un raționament logico-juridic eronat pot conduce la concluzia unei nemotivări însă, raportat la dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., partea nu poate invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ea nu le-a propus și administrat în condițiile legii.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere probatoriul administrat respectiv înscrisurile atașate acțiunii principale precum și cele atașate întâmpinărilor. Deși, prin acțiunea sa, reclamanta a propus și administrarea probei cu interogatoriu și expertiză tehnică, nu s-a prezentat în instanță și nu a administrat alte probe. În acest sens, instanța de fond reține, printre altele, lipsa unor probe contrare celor constatate cu ocazia vizitei la locație și prin expertiza tehnică, realizată de un expert în faza administrativă.

Faptul că instanța a înțeles să se raporteze la concluziile unei expertize extrajudiciare, admisă, în condițiile legii, ca probă la dosar, nu poate constitui o critică viabilă a sentinței astfel pronunțate, valoarea probatorie a acestea fiind la aprecierea judecătorului, instanței de judecată revenindu-i rolul de a pune în discuția contradictorie a părților legalitatea, necesitatea, utilitatea, pertinența, concludența probei.

În raport cu principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), expertiza extrajudiciară trebuie să aibă aceeași forță probantă ca și expertiza judiciară, dacă nu există impedimente care să conducă la neprimirea sa ca atare. Important este ca dreptul la apărare al părților să fie garantat iar instanța de judecată să poată, dacă este cazul, supune dezbaterii toate elementele, inclusiv cele privind forța probantă a unei expertize extrajudiciare.

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 130/19.02.2008, fiind sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 ("Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare") cu referire și la art. 201 - 214 din vechiul C. proc. civ., pentru contrarietatea acestor dispoziții - din legea specială, cu art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, a statuat că dispozițiile procedurale conferă expertizelor extrajudiciare valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare.

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, atâta vreme cât adresa nr. x/10.04.2014 a fost emisă de către OI POR Regiunea Sud-Est, în regim de putere publică, potrivit art. 9, 18 din H.G. nr. 457/2008, ministerul nu justifică calitatea procesuală în cauză, motivarea fiind, în acest caz, implicită.

În analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

Prin urmare, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

6.1.2. Nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii.

În mod corect, instanța de fond, a reținut că susținerile reclamantei, referitoare la faptul că drumurile de acces ar fi fost drumuri interioare sunt lipsite de relevanță întrucât ceea ce s-a reproșat părții a fost starea improprie a acestor drumuri (interioare sau exterioare), faptul că acestea nu sunt apte să asigure accesul de la rețeaua de drumuri naționale la infrastructura de afaceri.

Recurenta nu a indicat normele legale pe care se întemeiază susținerea sa, potrivit căreia respingerea proiectului nu era posibilă de vreme ce proiectul fusese declarat eligibil, în condițiile în care unele dintre condițiile de eligibilitate se verifică în etapa precontractuală, cu ocazia vizitei la fața locului iar una din acestea este tocmai existența accesului de la rețeaua de drumuri naționale la infrastructura de afaceri.

În etapa precontractuală, etapă ulterioară evaluării tehnico-financiare a proiectului, așa cum rezultă din Ghidul solicitantului pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 2, Domeniul de intervenție 4.1 precum și din notificările ADR SE către recurentă nr. 15339/12.09.2013, 16176/24.09.2013 și 16468/27.09.2013 s-au efectuat verificarea proiectului tehnic și vizita la fața locului și s-au solicitat noi documente și clarificări.

În Ghidul solicitantului, se precizează că: "Numai după ce se constată îndeplinirea tuturor condițiilor precontractuale, descrise mai sus, poate fi demarată procedura de încheiere a contractului de finanțare".

Astfel, dovedirea drumului de acces era unul din criteriile de eligibilitate, pe care proiectul recurentei trebuia să îl îndeplinească.

De altfel, MDRAP monitorizează respectarea condițiilor și criteriilor de eligibilitate pe toată durata de derulare a schemei și pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acesteia, existând inclusiv posibilitatea ca cererea de finanțare să fie respinsă în cazul în care se constată neîndeplinirea oricăruia din criteriile de eligibilitate, fapt adus la cunoștința reclamantei prin notificarea ADR SE nr. 15339/12.09.2013.

Recurenta susține că în considerentele sentinței nu este invocat niciun temei de drept. Contrar acestor afirmații, accesul de la rețeaua de drumuri naționale la infrastructura de afaceri este un aspect de fapt, care se analizează din perspectiva regulilor prevăzute de Ghidul solicitantului, cum în mod corect a procedat instanța de fond.

Dovedirea drumului de acces este unul din criteriile de eligibilitate, pe care proiectul recurentei trebuie să îl îndeplinească conform Ghidului solicitantului, Secțiunea II.1.2. Eligibilitatea proiectului, pagina 36.

Ghidul solicitantului și Nota AM POR nr. 64551/30.08.2011 privind dovedirea drumului de acces au în vedere două situații pentru îndeplinirea acestui criteriu:

a) Situația în care solicitantul de fonduri își propune prin obiectivele proiectului să realizeze crearea/modernizarea/extinderea drumului de acces, caz în care trebuie să dovedească proprietatea/concesiunea pe terenul, pe care se realizează drumul de acces (parag. 2 al Notei)

b) Situația în care, prin proiect, nu se propune crearea/modernizarea/extinderea drumului de acces, caz în care solicitantul trebuie să demonstreze existența drumului de acces la infrastructura de afaceri la momentul vizitei la fața locului (parag. 5 al Notei)

În ambele situații, drumurile trebuie să fie de minim 2 benzi, 7 m ampriză realizat pe sistem rigid, conform prevederilor paragrafului 6 din Nota AM POR nr. 64551/30.08.2011.

Nota AM POR 64551/30.08.2011 precizează în parag. 5 că, neîndeplinirea condiției de la lit. b) la momentul vizitei la fața locului atrage respingerea proiectului.

Recurenta a fost informată cu privire la conținutul Notei AM POR 64551/30.08.2011 prin adresa nr. x/21.12.2011. Ca răspuns la această adresă, ADR SE a primit Nota explicativă privind adresa x/21.12.2011 întocmită de arhitect B. care precizează la pct. 2 "Nu sunt necesare intervenții sau amenajări suplimentare la drumurile de acces ".

În consecință, recurenta s-a poziționat, așa cum corect se susține de către intimata Agenția pentru dezvoltare Regională Sud Est, prin nota de clarificare menționată, în situația prevăzută la lit. b) a Notei AM POR 64551/30.08.2011.

În proiectul tehnic depus de recurentă în faza precontractuală, în data de 16.09.2013, se menționează ca și în Nota explicativă "Accesul la teren se va face dinspre DN 38, pe latura sudică, prin intermediul unor drumuri interioare existente, asfaltate, având ampriza de minim 7 metri. Se păstrează nemodificat accesul actual la DN 38 (care asigură necesitățile funcționale ale ansamblului), nefiind necesare intervenții sau amenajări suplimentare în acest sens."

Cererea de finanțare, proiectul tehnic și clarificările transmise de recurentă în etapa de evaluare tehnică și financiară dovedesc că prin Proiect nu se propune să se realizeze intervenția la drumul de acces în sensul modernizării/extinderii drumului de acces.

În aceste condiții, la vizita la fața locului din 04.10.2013, reprezentanții ADR SE aveau de verificat îndeplinirea condiției prevăzute de parag. 5 din Nota AM POR 64551/30.08.2011. Astfel, recurenta trebuia să demonstreze la momentul vizitei din 04.10.2013 existența drumului de acces la infrastructura de afaceri și îndeplinirea condițiilor: drumurile trebuie să fie de minim 2 benzi, cu 7 m ampriză, realizate pe sistem rigid.

Verificarea din teren a condus la constatarea unor neconcordante cu cerințele Notei AMPOR 64551/2011 privind drumul de acces și cu susținerile reclamantei din Proiectul tehnic:

Constatările sunt:

- Drumurile existente nu au două benzi, nu au minim 7 m ampriză, au structura de beton, iar unul dintre cele două drumuri nu permite accesul până la teren. Cele două drumuri prezintă denivelări, întreruperi în structura de beton, vegetație crescută pe suprafața carosabilului

Expertului tehnic ing. C. desemnat de către MDRAP în calitate de AM POR, la solicitarea ADR SE i s-a solicitat să stabilească dacă Proiectul reclamantei nr. SE/43/4/4.1/836/22.03.2011 (cod SMIS 36548) include lucrări de intervenție la drumurile de acces.

Expertul a emis un punct de vedere care concluzionează în sensul că:

- recurenta a susținut în repetate rânduri în secțiuni diferite ale proiectului tehnic faptul că drumurile de acces nu necesită intervenții și amenajări suplimentare,

- în proiectul tehnic depus inițial (înainte de vizita la fața locului) nu au fost incluse lucrările necesare reabilitării celor două drumuri de acces,

- față de cerințele impuse de Ordinul nr. 863/2008, conținutul proiectului tehnic este incomplet chiar și după clarificările solicitate.

În consecință, recurenta nu a îndeplinit criteriul de eligibilitate de a asigura accesul la obiectivul proiectat în condițiile Notei AM POR nr. 64551/30.08.2011 privind dovedirea drumului de acces. Astfel, recurenta nu a dovedit la vizita la fața locului asigurarea accesului în condițiile cerute de parag. 5 al Notei, fapt pentru care proiectul reclamantei a fost respins de la finanțare.

6.2. În ceea ce privește recursul declarat împotriva SC 1123/5.04.2016, Înalta Curte constată că hotărârea a fost comunicată reclamantei la 20.04.2016, la sediul cab. av. SCA D., respectiv la 21.04.2016, la sediul din Șos. x, București.

În declarația de recurs, A. SRL menționează data de 20.04.2016 ca fiind data la care a luat la cunoștință despre hotărârea a cărei casare o solicită.

Potrivit actelor dosarului, recursul împotriva acestei sentințe a fost înregistrat la Înalta Curte la 11.05.2016, fără ca recurenta să fie în măsură să prezinte vreo dovadă în sensul transmiterii, la o dată anterioară, a căii de atac. Aceasta în condițiile în care, aspectele referitoare la regularitatea sesizării instanței de recurs au fost menționate inclusiv în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat recurentei încă din luna august 2018.

Cu referire la excepția de tardivitate invocată, din oficiu, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că demersurile procesuale ale recurentei, întreprinse în legătură cu Sentința civilă nr. 1123/5.04.2016, dovedesc că momentul obiectiv la care aceasta a cunoscut despre existența hotărârii atacate pe calea prezentului recurs este data de 20.04.2016, prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru declararea recursului, se raportează la acesta.

Astfel, întrucât a rezultat că recurenta a înțeles să declare recurs împotriva acestei hotărâri abia la data de 11.05.2016, prezenta cale de atac apare ca fiind introdusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 termen care s-a împlinit la 9.05.2016, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte deduse judecății nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, recursul împotriva acestei sentințe urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția tardivității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. SRL, invocată din oficiu, împotriva Sentinței nr. 1123 din 5 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014 și respinge recursul, ca tardiv formulat.

Va respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL, împotriva Sentinței nr. 1838 din 23 iunie 2015, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, către intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est- dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. SRL, invocată din oficiu, împotriva Sentinței nr. 1123 din 5 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014 și respinge recursul, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL, împotriva Sentinței nr. 1838 din 23 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV