ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, să se constate nulitatea absolută a Deciziei de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/31.03.2014, cod SMIS 39862, comunicată prin Adresa de reziliere înregistrată la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia sub nr. de ieșire 5125/04.11.2015.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1397 din 14 aprilie 2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate pasivă.

Totodată, a respins excepția neparcurgerii procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să soluționeze calea administrativă de atac formulată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. și pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă societatea A. S.R.L. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a "deturnat" litigiul, care este unul pur de contencios administrativ, într-unul care ar fi avut la bază normele O.U.G. nr. 66/2011, act normativ ce are o altă arie de reglementare, respectiv fiind incident în ipoteza în care finanțatorul, respectiv statul, constată anumite nereguli pe parcursul derulării contractului de finanțare.

Or, în cauză nu au fost aduse la cunoștință pretinse nereguli, ci ne aflăm în prezența unui act administrativ abuziv și nemotivat, a cărei anulare a fost solicitată ulterior parcurgerii procedurii prealabile și la finalul termenului în care trebuia să primească răspuns, însă prima instanță a dispus ca intimatul-pârât să soluționeze calea administrativă de act formulată de societate.

Totodată, a arătat că a solicitat anularea actului atacat pentru nemotivare, faptul că, anterior rezilierii nelegale a contractului de finanțare, între părți a existat o corespondență nu este de natură a motiva actul juridic de reziliere, precizând că nu cunoaște motivul concret avut în vedere pentru că nu este indicat în actul de reziliere.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a arătat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanță a dispus cu privire la o împrejurare care nu a format obiectul acțiunii, respectiv a apreciat că se impune soluționarea de către pârât a contestației administrative formulate de reclamantă, reținând, în considerente, o concluzie care nu are legătură cu petitul acțiunii, schimbând astfel obiectul acesteia, cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Prin urmare, față de soluția pronunțată, considerentele hotărârii sunt contradictorii, nu sprijină dispozitivul acesteia, astfel că sunt încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

3.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul critică modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză.

Contrar celor reținute de prima instanță asupra soluției în privința excepției inadmisibilității acțiunii, a susținut că recurenta-reclamantă nu a formulat contestație administrativă împotriva notei de reziliere a contractului de finanțare, depunând contestație direct în instanță, așa încât în mod greșit s-a apreciat că aceasta a urmat procedura plângerii prealabile. În plus, recurenta a formulat contestație împotriva adresei de reziliere și nu împotriva Notei de reziliere a contractului de finanțare.

Recurentul a criticat hotărârea atacată și în ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, urmând să se constate că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată în baza unor considerente contradictorii și cu încălcarea dispozițiilor de drept material.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală în ceea ce privește lipsa calității sale procesuale pasive.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă pentru motivele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/31.03.2014, cod SMIS 39862, comunicată prin Adresa de reziliere înregistrată la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia sub nr. de ieșire 5125/04.11.2015.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să soluționeze calea administrativă de atac formulată de către reclamantă

Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare greșită a cauzei, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu.

Potrivit principiului disponibilității consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) din din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În cauză, prin demersul său judiciar, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/31.03.2014, cod SMIS 39862, comunicată prin Adresa de reziliere înregistrată la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia sub număr de ieșire 5125/04.11.2015, însă prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să soluționeze calea administrativă de atac formulată de către reclamantă.

Înalta Curte constată astfel că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestită, respectiv în ceea ce privește anularea deciziei de reziliere a contractului de finanțare, ci a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă, depășind în acest mod cadrul procesual fixat prin acțiune.

În aceste condiții, prima instanță a soluționat cauza cu depășirea limitelor învestirii, încălcând prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În concluzie, constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., și, în raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurente în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În consecință, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la obiectul dedus judecății, la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 1397 din 14 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.