ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3735/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea formulată reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al Ministerului Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, solicitând anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Convergentă nr. 5012/18.03.2013 și a Deciziei nr. 10/C/26.08.2013, ca netemeinice și nelegale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3112 din 14.11.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat recurs.

Hotărârea pronunțată în recurs. Prin decizia nr. din data de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva sentinței civile nr. 3112 din 14 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 464 din data de 08.02.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 464 din data de 08.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în rejudecare, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Astfel, instanța a reținut în considerentele sentinței că "argumentele autorității contractante exced cadrului vizat de legiuitor în art. 178 invocat de aceasta, fiind evident încălcate dispozițiile alin. (2) ale acestui text de lege. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime, referitoare la situația economică și financiară, și/sau la capacitatea tehnică și profesională care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire. Cerințele trebuiau să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare, iar criteriile de calificare și "Selecție stabilite de către autoritatea contractantă trebuiau să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urma să fie atribuit." Anumite cerințe referitoare la capacitatea profesională nu au fost prevăzute în scopul de a restricționa participarea unor agenți economici la procedura de achiziție, ci numai în scopul de a utiliza eficient fondurile europene, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, iar motivele prin care se argumentează necesitatea respectării acestor cerințe au fost menționate într-o notă justificativă, conform prevederilor art. 8 din H.G. nr. 925/2006. În motivarea sentinței, Curtea de Apel București menționează că "toate cerințele trebuie abordate corelat, sens în care se rețin condiții de experiență profesională generală/specifică și calificări/abilități impuse expertului cheie 1 care exced complexității sarcinilor pe care acesta urma să le realizeze în proiect. Limitarea la absolvirea unei unități de învățământ acreditate sau recunoscute de statul român nu reprezenta la acel moment o cerință legală, așa cum clamează petenta, doar ulterior legea învățământului a adus clarificări pe acest aspect." Cu privire la aprecierea instanței referitoare la cerința beneficiarului că instituția de învățământ superior absolvită de către expert să fie acreditată sau recunoscută de statul român este restrictivă și nerelevantă, având în vedere atât faptul că expertul nu urmează să fie angajat în personalul propriu al ministerului, restricționându-se astfel accesul la procedură a experților cu experiență profesională specifică relevantă, însă fără diplomele și specializările solicitate. Solicită să se aibă în vedere în vedere că prin H.G. nr. 49/1999 a fost înființat Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), care funcționează ca direcție în cadrul Ministerului Educației Naționale, având printre atribuțiile principale recunoașterea și echivalarea actelor de studii obținute în străinătate. Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor este membru al rețelei NARIC a centrelor de informare privind recunoașterea diplomelor, o inițiativă a Comisiei Europene, ce permite un schimb permanent de informații și consiliere la nivel național și internațional cu privire la sistemul de educație și statutul juridic al instituțiilor de învățământ din străinătate, formare oferită, precum și condițiile stabilite de aceste instituții pentru obținerea actelor de studii. Centrul român NARIC a fost creat la 1 decembrie 1995, în baza Acordului no. 95-PECO-SOC-0019, încheiat cu Comisia Europeană, ca parte componentă a Agenției Naționale SOCRATES. Instanța de fond a ignorat și faptul că Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor este coordonator național pentru transpunerea Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, recunoscând actele de studii de nivel universitar prin evaluarea și stabilirea nivelului, domeniului și/sau a specializării actului de studii obținut în străinătate raportat la sistemul românesc de învățământ. Curtea de Apel București a arătat în cuprinsul sentinței că "ceea ce este determinant în a se reține încălcarea O.U.G. nr. 34/2006 este aplicarea corelată a cerințelor, petenta neexplicând de ce numai studiile în științe socio-umane ar asigura calificarea necesară pentru realizarea studiului și analizei stadiului de implementare, aducând apoi suplimentar un criteriu de 7 ani experiență de la absolvire, deși experiența în muncă se poate acumula și pe parcursul derulării studiilor universitare. Se mai adaugă și condiții de experiență specifică, îndeplinirea rolului de expert responsabil în realizarea de studii/analize în proiecte cu privire la managementul în sectorul public cu valoare egală sau mai mare de 30.000 euro, susținută de minim două referințe, cu delimitarea restrictivă a finanțatorilor proiectului, context în care Curtea consideră că în mod corect pârâta a apreciat ca fiind încălcate art. 2, art. 17, art. 178, art. 178, art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006. Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 34/2006 relevă prin raportare la art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006 că impunerea unui număr minim de proiecte în cazul experților cheie conduce la restricționarea participării în procedura de achiziție publică." În combaterea acestor susțineri ale primei instanțe, solicită să se ia act că dispozițiile legale aplicabile achizițiilor publice în anul 2010 nu au fost încălcate, pentru că documentația de atribuire formulată nu a fost de natură să conducă la restricționarea participării operatorilor economici la procedura de achiziție publică, că aceasta respectă criteriul proporționalității și au legătură cu obiectul contractului rezultat ca urmare a achiziției, contractul fiind semnat în data de 20 iulie 2010. Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că cerințele menționate în documentația de atribuire au fost introduse pentru că elaborarea unor studii și manuale care se adresează unor profesioniști ai administrației publice implică nu doar cunoștințe teoretice, ci și experiența concretă în activitatea unei unități administrativ-teritoriale, având în vedere că art. 120 4 din Legea nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr. 286/2006, are următoarele dispoziții: "(3) Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul, atribuții de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. (4) Primarul poate delega către administratorul public, în condițiile legii, calitatea de ordonator principal de credite." Potrivit prevederilor art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, "autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia". În motivarea sentinței Curții de Apel București, se arată că "argumentele petentei care aduc în discuție finalizarea proiectului ce viza formarea profesională a administratorilor publici și a rețelei acestora sunt lipsite de suport" sau "curtea arată că este total nejustificat a se limita cerința la studii în domeniul administrației publice numai prin prisma beneficiarilor finali ai formării. Este cert că abilitățile specifice unui administrator, fie el într-o autoritate publică sau o entitate privată, suscită un palier complex de aptitudini necesar a fi dezvoltate în care se găsesc nevoi de formare ... etc." Rezultă cu claritate faptul că instanța de fond nu a ținut cont de diferențele evidente referitoare la pregătirea și activitatea unui administrator public, comparativ cu cele ale unui administrator de firmă, confundând funcția de administrator public, introdusa în anul 2006 în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu funcția de administrator reglementată de Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. În ceea ce privește aprecierea criteriilor de calificare ca fiind restrictive arată că legislația în vigoare la momentul publicării anunțului de participare nu prevedea interdicția ca autoritatea contractantă să solicite ca operatorii economici să fi participat într-un număr minim de contracte/proiecte similare și nici nu oferea informații suplimentare referitoare la interpretarea criteriilor de calificare și selecție, lăsând astfel la latitudinea autorității contractante de a stabili criteriile, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal, recunoașterii reciproce, transparenței, proporționali tații și eficienței utilizării fondurilor. În ceea ce privește nerespectarea principiului proporționalității și nerestricționarea participării la procedură precum și la asigurarea legăturii dintre cerințele de calificare ale experților și obiectul contractului, arată faptul că, prevederile articolelor art. 2, alin. (2) lit. e), art. 17, art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 - presupuse a fi încălcate - trebuie coroborate cu prevederile art. 7 al H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, conform căruia aceste criterii "au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare." În acest sens, arată faptul că legislația prevede clar dreptul beneficiarului/autorității contractante de a se asigura că operatorul economic poate îndeplini activitățile cerute și realiza rezultatele dorite, prin stabilirea unor criterii/cerințe de selecție, calificare, atribuire adecvate și în acest sens, exemplificăm art. 9 al Normelor de aplicare ale O.U.G. nr. 34/2006, aprobate prin H.G. nr. 925/2006 prevede care sunt situațiile în care se prezumă că cerințele minime de calificare sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit. Reiterează faptul că niciuna dintre aceste cerințe nu se regăsește între cele prezentate în documentația de atribuire și în notele justificative aferente ale contractului în cauză. Consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat că ar fi fost încălcate prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006: "Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din Ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă." Curtea de Apel București consideră ca neîntemeiată susținerea potrivit căreia "încălcarea prevederilor art. 188, respectiv ale art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006 nu este în niciun fel demonstrată" cu privire la criteriile de calificare solicitate experților cheie 1 și 3, dar conform dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. (d) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă poate solicita operatorilor economici, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a acestora, informații cu privire la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii. Or, atât în actul de control, cât și în sentința atacată, doar se menționează încălcarea de către instituția reclamantă a prevederilor art. 188, respectiv ale art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, făcându-se numai simple constatări, fără a se identifica cu claritate pretinsa neregulă săvârșită. Mai mult decât atât, calificările și abilitățile celor 3 experți-cheie, au fost pe deplin corelate cu sarcinile și responsabilitățile lor, așa cum sunt acestea prezentate în caietul de sarcini și în fișa de date a achiziției, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul achiziției. Pornind de la faptul că responsabilitățile expertului - cheie 1, vizau realizarea de studii și analize privind exclusiv sectorul public, a fost necesar și firesc ca unele dintre cerințele de calificare din fișa de date să se refere și la acest aspect, fiind astfel relevante și în legătură cu obiectul contractului. În ceea ce privește expertul-cheie 3, arată că cerințele au fost stabilite pentru a se asigura faptul că respectivul expert are o specializare teoretică în domeniul administrației publice, înlăturându-se astfel posibilitatea ca acesta doar să fi absolvit studii universitare cu specializarea în alt domeniu decât cel al administrației publice. Potrivit prevederilor cererii de finanțare a proiectului și a caietului de sarcini, expertul cheie 3 era responsabil de realizarea a patru activități ale contractului, având totodată misiunea de a asigura coordonarea acestora (fiind ajutat de o echipă de experți) și de a asigura legătura cu beneficiarul, iar autoritatea contractantă a formulat corect cerința privitoare la demonstrarea experienței în organizarea și furnizarea de sesiuni de formarea profesională pentru expertul - cheie 3. În opinia instanței, "cerințele ca expertul să dovedească experiența atât în organizarea de activități la nivel internațional în domeniul administrației publice locale, cât și organizarea de sesiuni de formare profesională în domeniul administrației publice, nu sunt relevante sau justificate prin Nota justificative privind stabilirea cerințelor minime de calificare nr. x/07.04.2010", cu atât mai mult cu cât, în Fișa de date, punctul 5.4.1., ca informații privind experiența din ultimii 3 ani, se solicită operatorului economic și să dovedească ca a finalizat cu succes în ultimii 3 ani "minim un contract de prestare de servicii de organizare și oferire servicii de formare profesionala în domeniul administrației publice". Sub acest aspect arată că sesiunile de formare profesională și scurte stagii practice pentru administratorii publici în state membre ale Uniunii Europene sunt două activități distincte, ceea ce reclamă, din partea expertului responsabil, cerințe distincte și complementare ce privesc pregătirea profesională, calificările și experiența acestuia. Astfel, expertul cheie - 3 este responsabil de organizarea programului de cursuri, volumul și dificultatea informațiilor dar și de organizarea unor stagii în statele membre, fiind vorba de o activitate cu caracter preponderent internațional ce vizează cooperarea și dialogul cu reprezentanți ai administrațiilor publice locale din state europene (reprezentanți doar ai sectorului public). Prin urmare, în sarcina acestui expert nu au fost nicidecum aspecte ce țin de transport, cazare, diurnă sau alte activități de suport care în mod uzual cad în sarcina operatorului economic, așa cum eronat a înțeles Curtea de Apel București. În ceea ce privește motivarea instanței de fond, referitoare la susținerea conform căreia "documentația de atribuire a fost validată de către ANRMAP și acceptată pentru validarea în SEAP, iar, cerințele impuse erau în conformitate cu prevederile legale în domeniu", se reține că acestea sunt infirmate chiar de prevederile O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 49 alin. (2^3) "Nedetectarea erorilor prevăzute la alin. (2^2) în procesul de verificare nu afectează dreptul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice de a sancționa, pe parcursul activității de supraveghere, faptele prevăzute la art. 293". Critică sentința pentru că niciodată nu a susținut faptul că "acceptarea de către ANRMAP a publicării documentației de atribuire în SEAP" ar limita dreptul altor instituții implicate în managementul și controlul fondurilor europene, de a analiza procedurile de achiziție publică și de a stabili măsurile adecvate în cazul identificării unor abateri/nereguli de la prevederile legale în materia achizițiilor publice, așa cum în mod eronat a reținut Curtea. O altă critică a sentinței se referă la faptul că instanța de fond a considerat că reclamanta ar fi interpretat "eronat și izolat art. 8 și 9 din H.G. nr. 925/2006, care de altfel, nu mai este necesar să fie anvizajate în speță față de toate aspectele de nelegalitate constatate în cele mai sus menționate cu privire la modul în care petenta a fixat cadrul cerințelor de selecție. În raport de cele expuse mai sus, Curtea consideră că actele administrative contestate au fost emise în mod legal, neregulile și corecțiile constatate/aplicate fiind în mod justificat reținute de autoritatea de control". Astfel, prin neanalizarea tuturor argumentelor menționate de instituția reclamantă în cererea formulată, Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile obligatorii stabilite de Decizia nr. 2740/29.09.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a indicat această hotărâre de casare că "la rejudecare, instanța de fond va analiza fiecare dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamant și va prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată." Totodată, Curtea de Apel București a încălcat și dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul." 4. Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Convergentă nr. 5012/18.03.2013 și a Deciziei nr. 10/C/26.08.2013. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că cerințele impuse expertului cheie 1 exced complexității sarcinilor pe care acesta urma să le realizeze în proiect, iar limitarea la absolvirea unei unități de învățământ acreditate sau recunoscute de statul român nu reprezenta la acel moment o cerință legală, ci legea învățământului a adus ulterior clarificări pe acest aspect. Cu privire la expertul cheie 3 s-au cerut studii superioare de lungă durată în domeniul administrație publică, științe socio-umane sau juridic, economic și/sau tehnic, dar și studii post-universitare în domeniul administrației publice, experiență profesională de minim 3 ani în organizarea și oferirea de sesiuni de formare profesională în domeniul administrației publice și experiență profesională în organizarea de activități la nivel internațional în domeniul administrației publice locale, iar aceste cerințe corelate configurează un cadru restrictiv, în care se limitează competiția în mod nejustificat. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare: "Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. în acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai ia cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia". În ceea ce privește aprecierea caracterului restrictiv al cerințelor cu privire la experți, trebuie avut în vedere faptul că aceste cerințe sunt și trebuie să fie cerințe minime de calificare, cerințe care nu trebuie să constituie obstacole nejustificate și care să restricționeze accesul operatorilor economici la procedură, autoritatea contractantă având obligația de a asigura atât o procedură competitivă conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, cât și de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la expertul cheie 1, recurentul-reclamant a arătat că "cerința studiilor superioare de lungă durată absolvite cu o diplomă de licență sau echivalentă, absolvent al unei instituții de învățământ superior acreditată sau recunoscută de statul român, cu specializarea în științe socio-umane" nu este o cerință restrictivă deoarece, cerințele au fost impuse pentru ca autoritățile administrației publice locale să beneficieze de pregătirea unui expert capabil să ofere servicii de formare profesională pentru administratorii publici și să poată să contribuie prin activități specifice la operaționalizarea rețelei acestora, precum și faptul că legislația în vigoare la momentul publicării anunțului de participare nu prevedea interdicția ca autoritatea contractantă să solicite ca operatorii economici să fi participat într-un număr minim de contracte/proiecte similare și nici nu oferea informații suplimentare referitoare la interpretarea criteriilor de calificare și selecție, lăsând astfel la latitudinea autorității contractante de a stabili criteriile, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal, recunoașterii reciproce, transparenței, proporționalității și eficienței utilizării fondurilor. Or, sub acest aspect, în stabilirea cerințelor minime de calificare, autoritatea contractantă avea obligația de a acționa astfel încât cerințele impuse experților să nu fie exagerate, având în vedere cu precădere aspectele calitative ale experienței profesionale, iar nu aspecte cantitative. Concret, în ceea ce privește expertul cheie 1, s-a reținut în mod corect de prima instanță că reclamantul nu a justificat care este motivul pentru care numai studiile în științe socio-umane ar asigura calificarea necesară pentru realizarea studiului cu privire la stadiul de implementare a funcției de administrator public și analizei stadiului de implementare. Pe cale de consecință, va înlătura critica acestuia referitoare la aspectele sus-menționate având în vedere că această teză a fost supusă analizei primei instanțe și reluată în calea de atac a recursului fără a se prezenta în mod convingător modalitatea în care autoritățile administrației publice locale ar putea să beneficieze de pregătirea unui expert capabil să ofere servicii de formare profesională pentru administratorii publici și să poată contribui prin activități specifice la operaționalizarea rețelei acestora, doar în situația în care sunt respectate cerințele impuse. Pe de altă parte, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că la stabilirea criteriilor "profilul unui expert cu experiență în cercetarea sociologică în sectorul public" s-a avut în vedere specificul sectorului public și interesul autorității contractante de a cheltui cu eficiență banul public, prin cooptarea experților adecvați, atât timp cât impunerea unei experiențe profesionale relativ mari cumulată cu impunerea unei cerințe specifice de participare la implementarea a cel puțin 1 proiect (respectiv 2 proiecte) cu finanțare internă sau comunitară reprezintă un obstacol nejustificat în participarea la procedură a operatorilor economici, această cumulare nereflectând în mod necesar nevoia autorității contractante de a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului și fiind, prin urmare, restrictivă. Cu privire la expertul cheie 3, recurentul-reclamant arată că cerințele au fost stabilite pentru a se asigura că respectivul expert are o specializare teoretică în domeniul administrației publice, înlăturându-se posibilitatea ca acesta doar să fi absolvit studii universitare cu specializarea în alt domeniu decât cel al administrației publice. Această critică nu poate fi primită având în vedere că, autoritatea contractantă nu a justificat în mod judicios cerințele minime impuse, nu a relevat utilitatea lor, argumentele care aduc în discuție finalitatea proiectului ce viza formarea profesională a administratorilor publici și operaționalizarea rețelei acestora, fiind lipsite de suport legal. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a justificat care este motivul pentru care s-au solicitat studii superioare de lungă durată în domeniul administrație publice, științe socio-umane sau juridice, economice și/sau tehnice dar și studii post-universitare în domeniul administrației publice, experiență profesională de minim 3 ani în organizarea și oferirea de sesiuni de formare profesională în domeniul administrației publice și experiență profesională în organizarea de activități la nivel internațional în domeniul administrației publice. De asemenea, vor fi respinse criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că activitățile pe care trebuia să le desfășoare expertul cheie 3 sunt mai numeroase decât cele ale unui formator, fiind necesar ca acesta să poată demonstra că are capacitatea de a organiza și superviza atât activitățile ce au o componentă de instruire și/sau consilier, precum și activitățile ce au o componentă de formare, neavând relevanță că expertul ar fi responsabil cu organizarea programului de cursuri, volumul și dificultatea informațiilor dar și de organizarea unor stagii în statele membre. Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că cerințele impuse sunt restrictive și disproporționate, deoarece autoritatea contractantă avea obligația de a stabili numai acele cerințe minime, raportate la atribuțiile expertului respectiv, fără de care contractul nu ar putea fi îndeplinit în cele mai bune condiții și care să nu împiedice accesul tuturor operatorilor potențial interesați, la procedură. Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt de natură a răsturna raționamentul aplicat actului de judecată de instanța de fond care a reținut în mod corect că abilitățile specifice unui administrator, fie el într-o autoritate publică sau o entitate privată, suscită un palier complex de aptitudini necesar a fi dezvoltate, în care se regăsesc nevoi de formare în management, comunicare, resurse umane, gestiune financiară, managementul riscurilor etc. În acest context, se mai impun și alte condiții restrictive legate de servicii de organizare prestate cu succes în ultimii 3 ani, deși responsabilitățile de bază în proiect erau cele de formator, iar operaționalizarea rețelei administratorilor publici nu impunea activități de mare complexitate care să justifice o asemenea condiție. Printr-o altă critică referitoare la contestarea caracterului restrictiv al criteriilor de calificare reținute în sarcina sa, recurentul-reclamant arată că legislația în vigoare la momentul publicării anunțului de participare nu prevedea interdicția ca autoritatea contractată să solicite ca operatorii economice să fi participat într-un număr minim de contracte/proiecte similare și nici nu oferea informații suplimentare referitoare la interpretarea criteriilor de calificare și selecție, lăsând la latitudinea autorității contractante prerogativa de a stabili criteriile, cu respectarea principiilor prevăzute prin articolul 2 din O.U.G. nr. 34/2006. Această critică nu este întemeiată și va fi respinsă având în vedere că neregula rezidă din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 178, 179 și 188 prin raportare la articolul 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, potrivit cărora criteriile de calificare și selecție stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, iar autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească. Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că analizate cumulativ, cerințele minime impuse experților reprezintă mai mult decât nivelul strict necesar autorității contractante pentru a se asigura de îndeplinirea contractului, în mod corect s-a constatat încălcarea art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și vor fi respinse, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,