ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate-Autoritatea de Management Pentru POS CCE obligarea acestuia la emiterea unei decizii finale referitoare la posibilitatea diminuării cu 10% din alocarea financiară nerambursabilă referitoare la contractul de finanțare nr. x/05.05.2014, încheiat cu reclamanta având cod SMIS 44703 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3878 din 6 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca rămasă fără obiect.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 3878 din 6.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza meținerea excepției rămânerii fără obiect a cauzei însă fundamentată în raport de situația reală de fapt și de drept existentă în cauză, și, de asemenea, în rejudecare, în principal, respingerea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, cenzurarea acestora în raport de prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
O primă critică adusă hotărârii recurate este aceea că, deși instanța de fond a constatat în mod corect că acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. a rămas fără obiect, totuși, aceasta în considerentele sentinței a reținut în susținerea soluției o altă situație de fapt și de drept decât cea existentă în cauză.
O altă critică pe care o aduce recurenta sentinței de fond vizează acordarea chletuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 453 din C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta-intimată ca rămasă fără obiect.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată în cauză, reclamanta-intimată S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-recurent Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" ca instanța de judecată să dispună obligarea pârâtului "la emiterea unei decizii finale referitoare la posibilitatea diminuării cu 10% din alocarea financiară nerambursabilă referitoare la Contractul de finanțare nr. x/05.05.2014, cod SMIS 44703".
Reclamanta A. S.R.L., în calitate de solicitant, a depus spre finanțare, în cadrul Programului Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" 2007-2013(POS CCE), Axa prioritară 1 "Un sistem inovativ și ecoeficient de producție", Domeniul major de intervenție 1.1. "Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM", Operațiunea a) "Sprijin financiar de până la 1.075.000 RON acordat pentru investiții pentru întreprinderile mici și mijlocii", Cererea de finanțare pentru proiectul "Achiziții utilaje la S.C. A. S.R.L." înregistrată sub nr. x/11.07.2012.
Evaluarea proiectului a fost realizată de Organismul Intermediar pentru IMM cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului 2011, aplicabil schemei de finanțare, "Sprijin financiar în valoare de până la 1.075.000 RON acordat pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii", publicat împreună cu Cererea de propuneri de proiecte pentru apelul de proiecte cod POSCCE -A1-DM 1.1-Oa)-A2. Ghidul solicitantului a fost publicat de finanțator în scopul orientării solicitanților în accesarea finanțărilor nerambursabile pentru acest apel de proiecte stabilind regulile pentru pregătirea, întocmirea și depunerea proiectelor de investiții și modalitatea de selecție, aprobare și derulare a acestora.
După parcurgerea etapelor procesului de evaluare și selecție a proiectului și transmiterea de către solicitant a documentelor de contractare, în data de 05.05.2014, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/05.05.2014 între Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (AM POSCCE), prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (OI POSCCE) și Societatea A. S.R.L., în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către AM POSCCE pentru proiectul "Achiziții utilaje la S.C. A. SRL" SMIS 44703.
După verificarea cererii de rambursare, ADR Nord-Vest a transmis către beneficiarul S.C. A. S.R.L. în data de 27.08.2015, sub nr. x, notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/05.05.2015 finală, prin care s-a comunicat suma aprobată la plată, suma respinsă la plată, precum și motivele respingerii acestei plăți.
În cadrul notificării, beneficiarul a fost informat că are posibilitatea de a contesta decizia referitoare la CR 1/05.05.2015 finală, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea notificării, fiind indicate și informațiile ce trebuie cuprinse în cadrul acesteia.
Societatea intimată a înaintat prin adresa nr. x/04.09.2015 punct de vedere ce cuprinde observații și comentarii la notificarea primită în data de 27.08.2015, având ca obiect cererea de rambursare nr. x finală, prin care s-a considerat că încadrarea în categoria IMM, respectiv stabilirea legăturilor dintre întreprinderi este necesar să se realizeze în conformitate cu legislația în vigoare.
Instanța de fond corect a reținut că acțiunea a rămas fără obiect, pârâta comunicând reclamantei actul administrativ solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectiv Notificarea comunicată la data de 27.08.2015, prin care a fost diminuată alocația financiară cu 10%, împotriva căreia reclamanta a și formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 82340/06.10.2016.
Prin urmare, instanța de fond în mod corect a respins acțiunea formulată de intimata-reclamantă ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Curtea nu reține ca fiind incident, sentința de fond fiind motivată în fapt și în drept pe soluția de respingere a acțiunii ca ramasă fără obiect.
Respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată și că aceasta este partea care a căzut în pretenții, ci că pârâtul a achiesat la pretențiile părții adverse, prin soluționarea contestației și emiterea deciziei.
Prin urmare, pârâtul datorează cheltuielile de judecată, chiar dacă cererea reclamantei a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acțiunii aparținând pârâtului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 3878 din 6 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.