ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE și Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.01.2016 și a Deciziei nr. 26253/04.04.2016 de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Procesului-verbal emise cu privire la Contractul de finanțare.

Prin sentința nr. 305 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE și Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 26253/4.04.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 1442/29 01 2016. Totodată, a luat act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul - pârât a susținut că instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate faptul că A. S.R.L. și B. S.R.L. sunt întreprinderi legate, în ceea ce privește asigurarea conducerii și luarea deciziilor, în sensul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Concluziile echipei de control au rezultat din analiza legăturilor dintre cele două societăți pentru toate ipotezele prevăzute la art. 4

4

din Legea nr. 346/2004: drepturile de vot ale acționarilor, membrii consiliului de administrație/conducere, activitatea pe aceeași piață relevantă, legătura dintre întreprinderi atât prin intermediul raporturilor dintre întreprinderi, cât și prin intermediul unui grup de persoane fizice.

La pronunțarea hotărârii judecătorești, instanța de fond nu a avut în vedere nici Decizia 2006/904/CE a Comisiei din 07.06.2006, aplicabilă în speță, în care se menționează printre altele că, "potrivit jurisprudenței, (...) atunci când persoane fizice sau juridice distincte din punct de vedere juridic formează o entitate economică simplă, acestea trebuie să fie considerate o întreprindere unică în sensul legislației comunitare privind concurența (...)".

De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că, în speță, pentru actele încheiate anterior datei de 27.02.2014, nu se aplică interpretarea dată de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C - 110/13 din 27.02.2014.

Instanța de fond, fără a avea în vedere jurisprudența CJUE, respectiv interpretarea dată IMM-urilor de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C - 110/13 din 27.02.2014 și care este aplicabilă în speță atâta vreme cât a fost dată în baza unei Recomandări a Comisiei din 06.05.2003, face o analiză sumară a situației economice a celor două societăți comerciale, în urma căreia apreciază că din probele administrate în cauză nu rezultă că acestea se comportă ca o singură entitate economică.

A mai arătat recurentul că obligația statului român de aplicare a corecțiilor financiare, conform criteriilor C. preluate în O.U.G. nr. 66/2011, izvorăște în primul rând din dreptul comunitar, care se aplică cu prioritate, caracterul imperativ al acestor reglementări fiind în afara oricărui dubiu.

În speță, abaterea decurge dintr-o acțiune a S.C. A. S.R.L. care la data constatării neregulii era beneficiar al finanțării nerambursabile conform contractului de finanțare. De asemenea, condiția privind prejudicierea bugetului Uniunii Europene și a fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit este îndeplinită, având în vedere că la data constatării abaterii beneficiarul solicitase la rambursare, conform prevederilor contractului de finanțare, valoarea nerambursabilă a cheltuielilor rezultate din implementarea proiectului, suma plătită de AM POSCCE, în condițiile în care societatea reclamantă nu se încadra în categoria IMM și nu putea beneficia de finanțarea nerambursabilă prevăzută în schema de ajutor de stat aprobată prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 477/2008, suma plătită de AMPOSCCE urmare a cererii de rambursare este suma plătită necuvenit în sensul O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

În esență, a susținut că atât structura acționariatului, cât și structura de conducere și legătura constatată la nivel de activitate a celor două societăți (astfel cum sunt enunțate la pct. 1 din Procesul-verbal) au fost încă de la început declarate atât de reclamantă, cât și de B. S.R.L., cele doua societăți depunând cereri de finanțare în cadrul aceluiași apel de proiecte.

Instanța de fond a făcut o corecta aplicare a prevederilor Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 și a art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 și, dând eficiență acestora, s-a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru existența de întreprinderi legate.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că aprecierea de către autoritatea administrativă ca neeligibilă a societății intimate în obținerea finanțării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici și mijlocii, într-o întreprindere legată cu societatea B. S.R.L., devenind incidente dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislația internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Se observă că interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

Deși instanța de fond a considerat că această hotărâre nu se poate aplica retroactiv unor contracte de finanțare încheiate anterior datei pronunțării, deoarece s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii, Înalta Curte constată că această apreciere este contrară practicii judiciare a CJUE.

Astfel, în cauza C-61/79 Amministrazione delle Finanze dello Stato împotriva Denkavit italiana S.R.L., paragraful 16, instanța europeană a arătat următoarele:

"Interpretarea pe care, în exercitarea competenței pe care i-o acordă articolul 177, Curtea de Justiție o conferă unei norme de drept comunitar clarifică și precizează, atunci când este necesar, sensul și domeniul de aplicare a acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit aceasta să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării sale în vigoare. Din acestea reiese că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată de instanțe chiar și raporturilor juridice care au luat naștere și au fost stabilite anterior pronunțării hotărârii cu privire la cererea de interpretare, dacă sunt îndeplinite, pe de altă parte, condițiile care permit sesizarea instanțelor competente cu un litigiu referitor la aplicarea respectivei norme."

Este adevărat că, în anumite situații Curtea poate limita acest efect retroactiv (cf., spre ex., Hotărârii din cauza C-43/75 Defrenne c. Sabena), dar aceasta reprezintă o situație de excepție. Regula este aceea că interpretarea normelor dreptului Uniunii Europene de către CJUE se aplică tuturor situațiilor juridice în curs, așa cum este și cea de față.

În consecință, în acord cu recurentul - pârât și contrar celor reținute de instanța de fond și celor pretinse de intimată, Înalta Curte constată că Hotărârea CJUE din 27.02.2014 dată în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben este incidentă în cauză.

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanță a reținut în mod greșit că, raportat la împrejurările cauzei, în speță nu poate fi reținută crearea de către societatea intimată a unor condiții artificiale, în scopul obținerii finanțării din partea organismului european, prin existența unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă și societatea B. S.R.L.

Înalta Curte amintește că împrejurările de fapt relevante, reținute de autoritatea de control în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulii, sunt că cei doi asociați ai intimatei - reclamante S.C. A. S.R.L. sunt fiii celor doi acționari ai S.C. B. S.R.L., aceștia devenind proprietari în urma transferului de părți sociale de la părinții lor; intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. este cel mai important client al S.C. B. S.R.L.; cele două societăți au sediul comun și funcționează pe piețe adiacente, așa cum rezultă din planul de afaceri.

Rezultă din această stare de fapt (indiferent de actele interne ale societății care ar atesta că tatăl, deși administrator al S.C. A. S.R.L., ar fi transmis conducerea efectivă a societății către cei doi fii ai săi), că prin intermediul grupului de persoane fizice (soț, soție, copii) care dețin atât proprietatea cât și administrarea ambelor societăți comerciale și care acționează concertat, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. formează o entitate economică unică.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că ipoteza legală prescrisă de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 este realizată, putându-se susține, cu suficient temei, că prin această abordare a noțiunii de întreprinderi "legate", împrejurările de fapt reținute în cauză au puterea de a demonstra că există deopotrivă elemente obiective și subiective (crearea unor condiții care ar permite realizarea obiectivului schemei, în contextul în care persoanele participante au urmărit obținerea unui avantaj contrar obiectivelor schemei), respectiv că beneficiara, este considerată "legată" cu S.C. B. S.R.L., prin legăturile fizice/juridice existente între acestea, societățile aflându-se sub puterea decizională a unui grup de persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 305 din 21 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2019.