ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. 1442/29.01.2016, emis cu privire la Contractul de finanțare prin care s-a stabilit, în mod neîntemeiat și nelegal, că reclamanta datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 1.074.999.66 RON.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 120 din 19 mai 2016, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Totodată, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29.01.2016 întocmit de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată, în parte, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță, considerentele reținute nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative atacate, ci reprezintă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, așa încât în mod greșit s-a apreciat îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminete, de asemenea, a arătat că nu este îndeplinită în lipsa unui probatoriu concludent și pertinent, prima instanță neindicând, în concret, care sunt dovezile pe care se fundamentează aprecierile reținute.

În opinia recurentei, această condiție nu este îndeplinită nici din perspectiva absenței cazului bine justificat, situație în care nu se poate corela și analiza respectiva condiție, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a acestora.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L a invocat excepția tardivității pentru formularea căii de atac peste termenul prevăzut de lege, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 martie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare, prin Raportul asupra admisibilității, s-a reținut că față de data comunicării sentinței atacate (06.06.2016) și data declarării căii de atac (14 iunie 2016) a fost respectat termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din C. proc. civ., ultima zi în care putea fi declarată calea de atac fiind 13 iunie 2016.

Referitor la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, prin Raportul asupra admisibilității, s-a constatat că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. x/29.01.2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.01.2016, până la pronunțarea instanței de fond, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința nr. 305 din 21 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Alba Iulia admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 26253/4.04.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/29.01 2016, luând act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestui act aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, măsura dispusă de autoritatea publică recurentă generează o diminuare a patrimoniului intimatei, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, măsura suspendării executării actului administrativ atacat, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act.

Așa fiind, se poate trage concluzia că, prin acest text de lege, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care legiuitorul a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministrul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 120 din 19 mai 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2018.