Decizia nr. 2122/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. și A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", solicitând suspendarea executării actului administrativ individual intitulat "Notificare", înregistrat cu nr. x/09.04.2021 și comunicat de către pârâtă la data de 9 aprilie 2021, până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1134 din data de 14 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, și în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a suspendat executarea Notificării nr. x/09.04.2021, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea notificării, în dosarul nr. x/2021.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței de fond nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând partea admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată. În dezvoltarea cererii de recurs recurenta-pârâtă a formulat, cu titlu preliminar, cerere de repunere în termenul de formulare a apărărilor, întemeiată pe dispozițiile art. 186 C. proc. civ., redate în cuprinsul recursului. Astfel, în susținerea cererii formulate a arătat că potrivit doctrinei și a practicii judiciare în materie, condițiile necesare a fi îndeplinite pentru ca o parte să poată beneficia de repunerea în termen se regăsesc următoarele: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ; nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate; împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia; partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. În opinia recurentei, din analiza condițiile menționate, în raport de situația de fapt, reprezintă motiv temeinic justificat faptul că pârâta s-a aflat în imposibilitatea obiectivă a declarării căii de atac ca urmare a împrejurării că unicului său consilier juridic i-a fost suspendat raportul de muncă în luna iulie, iar contractarea serviciilor actualului reprezentant convențional a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021. În continuare a susținut nelegalitatea sentinței de fond din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând în acest sens că prima instanță a aplicat în mod greșit, în raport de materialul probator administrat în cauză, prevederile art. 47 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1012/2016. Concret, a apreciat că instanța de fond a pronunțat soluția cu aplicarea unor temeiuri de drept eronate, reținând că măsurile dispuse de pârâtă prin notificarea a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată, par a fi lipsite de suport legal. Or, la baza actului administrativ în discuție, pârâta a avut în vedere art. 47 din Regulamentul nr. 1012/2016, citat în cuprinsul cererii de recurs, iar termenul "inactivare", în privința căruia prima instanță a reținut că nu are conținut determinat, astfel încât executarea măsurii dispuse este lipsită de previzibilitate pentru intimată, reprezintă operațiunea materială care se efectuează în softul-baza de date a registrului genealogic prin care animalul se trece din status activ, în status inactiv, astfel că nu se poate susține că măsura inactivării nu are conținut determinat, modul de punere în aplicare fiind, în opinia recurentei-pârâte, extrem de previzibil. Întrucât ambele măsuri dispuse de pârâtă, în calitate de autoritate competentă a statului, au suport legal în baza art. 47 din Regulamentul nr. 1012/2016, precum și conținut determinat, iar reclamanta, în calitatea sa de societate de ameliorare, ar fi trebuit să cunoască conținutul acestor măsuri și modalitatea de punere în aplicare, a considerat că motivarea instanței de fond se bazează pe o analiză eronată și incompletă a prevederilor Regulamentului nr. 1012/2016. A mai arătat recurenta că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că "Regulamentul nu ar fi aplicabil, în condițiile în care România nu a adoptat măsuri legislative care să reglementeze situația programelor de ameliorare aprobate anterior Regulamentului", în condițiile în care obligația de menținere și actualizare permanentă a programelor de ameliorare și a bazei de date vizând registrul genealogic este prevăzută în mod expres în legislația națională în art. 24 alin. (5) din Legea zootehniei nr. 32/2019. Așadar, a apreciat că nu poate fi primită apărarea intimatei conform căreia obligația de actualizare nu are corespondent în legislația națională, din moment ce aceasta este prevăzută în mod expres în textul de lege menționat. În continuare a criticat argumentele reținute de prima instanță în susținerea existenței unei pagube iminente, considerând soluția eronată din moment ce intimata nu a reușit să dovedească îndeplinirea condiției pagubei iminente. Totodată, a subliniat că soluția instanței de fond a avut la bază o surprindere greșită a situației de fapt, alegând în mod total eronat să nu țină cont de oportunitatea notificării, conform argumentelor expuse în recurs din această perspectivă.

Apărările formulate în cauză. La data de 27.10.2021 intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond pronunțate de Curtea de Apel București. În esență, a susținut că prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă și-a schimbat total poziția procesuală adoptată în cauză, având în vedere că inițial a susținut că notificarea ce face obiectul prezentei cauze nu este act administrativ individual și că nu stabilește în sarcina destinatarilor obligații certe, determinate, fiind doar o recomandare, iar prin intermediul recursului de față noile apărări ale acesteia confirmă nu doar susținerile reclamantei, ci, inclusiv reaua-credință a conducerii recurentei-pârâte. La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuția contradictorie a părților cererea recurentei-pârâte de repunere în termenul de formulare a recursului și, în subsidiar, excepția tardivității formulării recursului, reținând cauza în pronunțare cu privire la aceste chestiuni.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. 5.1. Examinând cererea de repunere în termen formulată de recurenta-pârâtă, în raport de motivele invocate, de textele legale incidente și având în vedere actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar cererea de repunere în termen se soluționează de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen. În cazul exercitării căilor de atac, partea va îndeplini actul de procedură în aceeași durată cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Astfel, repunerea în termenul de declarare a căii de atac este posibilă în temeiul normelor generale anterior citate, ipoteza normei edictate de art. 186 C. proc. civ. fiind aceea în care partea susține că a pierdut termenul de recurs din cauza unor motive temeinic justificate. În speță, în argumentarea cererii de repunere în termen, recurenta-pârâtă a invocat drept motiv temeinic justificat a imposibilității declarării în termenul legal a căii de atac, împrejurarea că unicului consilier juridic al instituției i-a fost suspendat raportul de muncă încă din luna iulie, iar contractarea serviciilor prezentului reprezentant convențional a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021. Termenul legal de 5 zile pentru promovarea recursului a început să curgă la data comunicării hotărârii, adică de la 11 august 2021, ori, motivul invocat a fi temeinic justificat, referitor la suspendarea raportului de muncă al unicului consilier juridic al instituției, din luna iulie a anului 2021, este anterior datei de la care a început să curgă termenul în care se putea promova calea de atac. În prezenta cauză, deși se invocă contractarea serviciilor de asistență juridică din partea reprezentantului convențional care a formulat cererea de recurs și a reprezentat interesele recurentei-pârâte în fața instanței de recurs, abia în data de 6 septembrie 2021, din actele dosarului rezultă că la termenul din 14 iulie 2021, la care au avut loc dezbaterile în fața instanței de fond, pârâta a fost reprezentată de consilierul juridic B., astfel că de la acel moment și până la data comunicării sentinței de fond, pârâtă avea posibilitatea să-și angajeze avocat în timp util, în vederea exercitării căii de atac. Așadar, faptul că între data pronunțării soluției de către instanța de fond și data comunicării hotărârii pronunțate i-a fost suspendat raportul de muncă al unicului consilier juridic al instituției, iar contractarea serviciilor juridice ale avocatului a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021, peste termenul de formulare a recursului, nu reprezintă motive temeinic justificate pentru repunerea în termenul de recurs. Aceasta întrucât, pe de o parte, împrejurarea invocată, pretins a fi împiedicat-o să-și exercite dreptul în termen nu s-a produs înăuntrul acestuia, ținând cont de faptul că raportul de muncă al consilierului a fost suspendat în luna iulie, iar termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării sentinței din 11 august 2021, iar, pe de altă parte, invocând contractarea serviciilor juridice ale avocatului abia în data de 6 septembrie 2021, în realitate, partea recurentă își invocă propria culpă, ceea ce nu poate fi primit. Se impune această concluzie, deoarece, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", partea nu se poate prevala pentru susținerea intereselor sale de propria culpă, în speță aceea de a nu contracta serviciile reprezentantului convențional decât în luna septembrie a anului 2021, în condițiile în care unicului consilier juridic i-a fost suspendat raportul de muncă încă din luna iulie a aceluiași an, după pronunțarea soluției primei instanțe și înaintea comunicării sentinței de fond și începerii curgerii termenului de formulare a recursului, și nici să se apere valorificând un asemenea temei. În concluzie, față de argumentele expuse supra, Înalta Curte reține că situația de fapt reliefată de recurenta-pârâtă în justificarea imposibilității formulării în termenul legal a căii de atac a recursului, nu face dovada existenței unei împrejurări temeinic justificate, care să o fi pus pe aceasta în imposibilitate obiectivă de a exercita calea de atac în termenul legal, nefiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de repunere în termen. 5.2. Deliberând asupra excepției tardivității recursului, excepție de procedură absolută și peremptorie, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Demersul judiciar ce formează obiectul cauzei pendinte vizează solicitarea formulată, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", de suspendare a Notificării nr. x/09.04.2021 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea notificării, în dosarul nr. x/2021 Soluționând cauza, Curtea de Apel București a găsit întemeiate susținerile formulate de reclamantă, admițându-i acțiunea și dispunând suspendarea executării actului administrativ contestat. Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". În speță, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare". În ceea ce privește natura căii de atac a recursului, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că "Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept". Motivarea recursului se realizează, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1) din același Cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică. Motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, care, în speță, așa cum s-a arătat, este de 5 de zile de la data comunicării hotărârii. Dacă recurentul depune motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, instanța le va respinge ca tardive și nu vor fi luate în considerare la analiza legalității hotărârii atacate. Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. În prezenta cauză, în urma verificării regularității promovării recursului de către recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal i-a fost comunicată la data de 11 august 2021, conform procesului-verbal de înmânare atașat la dosarul de fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 21 septembrie 2021, data expedierii prin poștă, conform mențiunii ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ. Așadar, de la data comunicării sentinței, 11 august 2021, curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului și, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri a fost data de 17 august 2021, având în vedere zilele nelucrătoare. Cum mențiunea ștampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosar, indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost transmis instanței la data de 21 septembrie 2021, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 11 august 2021, împlinindu-se la data de 17 august 2021, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ipoteze care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță. Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor reținute supra și a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" ca tardiv formulat, păstrând astfel sentința de fond atacată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 186 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen și, implicit, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" împotriva sentinței nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE,