ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6023/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, la data de 23 iunie 2021, reclamanta A. și Asociațiile județene afiliate a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" solicitând suspendarea executării actului administrativ individual "Notificare" cu nr. x/09.04.2021, comunicat de pârâtă la data de 09.04.2021.

Prin sentința civilă nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepția lipsei de interes acțiunii, invocată de pârâtă; s-a admis cererea de suspendare a executării Notificării nr. x/9.04.2021 emisă de Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", formulată de reclamanta A. și Asociațiile Județene Afiliate, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "prof. Dr. G.K. Constantinescu" și s-a dispus în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 suspendarea executării Notificării nr. x/9.04.2021 emisă de Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", până la soluționarea în fond a acțiunii, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Constanța, având ca obiect anularea aceleași notificări.

Împotriva sentinței civile nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Profesor Dr. G.K. Constantinescu" a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actelor ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut că instanța învestită cu soluționarea pe fond a cererii de suspendare a reținut, în motivarea sentinței recurate, faptul că împrejurările de fapt și de drept în care s-a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, creează o îndoială serioasă în privinta legalității acesteia.

Prin intermediul Notificării atacate, autoritatea competentă a statului a dispus ca intimata să inactiveze animalele în legătură cu care au fost descoperite neconformități în urma unei verificări dispuse și efectuate în baza legislației specifice asupra bazei de date administrate de intimată în calitate de societate de ameliorare, precum și să nu mai utilizeze aceste animale în programele de ameliorare. Ambele solicitări au ca bază legală art. 47 din Regulamentul 1012/2016.

Astfel, obligatia pozitivă stabilită în sarcina reclamantei are obiect și conținut determinat, modalitatea sa de executare fiind facilă și previzibilă pentru utilizatorul platformei, constând într-un simplu click în fișa de date a animalului, iar lista animalelor pentru care este necesară inactivarea a fost transmisă reclamantei ca anexa la Notificarea atacată, iar toate susținerile reclamantei în legătură cu lipsa de previzibilitate și imposibilitatea punerii în aplicare a măsurilor dispuse reprezintă pure încercări de inducere în eroare a instanței.

In legătură cu solicitarea ca animalele să nu mai fie utilizate în programul de ameliorare, a apreciat recurenta că nu sunt necesare explicații suplimentare, această măsură semnificând aplicarea directă și ad literam a prevederilor Regulamentului-art. 47 (b) dispun ca animalele de reproducție sau materialele germinative provenite de la acestea să nu fie utilizate pentru reproducție în conformitate cu prezentul regulament).

Prin urmare, ambele măsuri dispuse de autoritatea competentă a statului au suport legal, și anume prevederile art. 47 din Regulamentul 1012/2016, au conținut determinat, iar reclamanta, în calitatea sa de societate de ameliorare, ar trebui să cunoască continutul acestor măsuri și modalitatea de punere în aplicare, fiind obligată să aibă angajați specialiști în ameliorare, cu cunoștințe aprofundate în utilizarea platformei proprii, astfel ca rezultatele programului de ameliorare să fie unele corecte.

De asemenea, și cele reținute de instanță în cuprinsul motivării în legătură cu explicatiile Comisiei Europene din cadrul reuniunii Grupului de lucru din 20.10.2017 de la Bruxelles au la bază interpretarea eronată a textelor legale.

Astfel, aceste explicatii, contrar celor reținute de instanță în motivarea sentinței recurate, constituie izvor de drept, având în vedere următoarele:

Potrivit art. (5) din Preambulul Regulamentului 1012/2016, Pe baza Directivelor 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE Comisia, după consultarea statelor membre in cadrul Comitetului zootehnic permanent instituit in conformitate cu Decizia 77/505/CEE a Consiliului (4), a adoptat o serie de decizii care stabilesc criterii specifice in functie de specii privind autorizarea sau recunoașterea organizațiilor de ameliorare și a asociațiilor de crescători, privind înscrierea animalelor de reproducție în registrele genealogice, acceptarea animalelor de reproducție de rasă pură din speciile ovină și caprină pentru reproducție și pentru inseminare artificială, privind testarea performantelor si evaluarea genetică a animalelor de reproductie din speciile bovină, porcină, ovină și caprină, precum și privind instituirea certificatelor de pedigri sau zootehnice pentru comerțul cu animale de reproducție și cu material germinati provenit de la acestea, în continuare făcând trimitere la art. (8) și art. (51) din Preambul.

Rezultă deci faptul că, prin tocmai prevederile Regulamentului 1012/2016, au fost transferate Comisiei atribuțiile privind stabilirea modului concret de punere în aplicare a principiilor Regulamentului, iar explicațiile oferite în cadrul reuniunilor Grupului de lucru pentru Zootehnie reprezintă însăși "normele de punere în aplicare" a Regulamentului, constituind, evident, izvor de drept și având forță juridică echivalentă cu cea a Regulamentului, fiind emise în baza si pentru aplicarea acestuia.

Contrar celor reținute în motivare, măsura de excludere dispusă de comisie se referă exact la animalele care au fost înscrise în bazele de date ale societăților de ameliorare anterior adoptării acestuia.

Astfel, măsurile din cuprinsul Notificării nu au fost dispuse pentru a "obstrucționa" animalele în campania de montă din 2021, asa cum s-a reținut în motivarea sentinței recurate, ci scopul acestora este tocmai a evita înscrierea, pe viitor, în registrele genealogice a unor produși care nu îndeplinesc cerintele de filiație prevăzute în Regulamentul 1012/2016 și, implicit, pentru a evita emiterea unor certificate zootehnice sau de origine având inserate în cuprinsul lor date false, fapt care ar putea atrage consecințe negative și sancțiuni grave la adresa României, deoarece statul, prin autoritatea competentă, este garantul respectării prevederilor Regulamentului la nivel intern; neconformitățile descoperite în urma controlului se referă în mod special la lipsa identității dintre datele înscrise în certificatele zootehnice/de origine pe format tipărit și datele existente în baza de date. Prin urmare, solicitarea de a nu se utiliza aceste animale in campania de montă din anul 2021 este, cel putin până la clarificarea aspectelor sesizate, o măsură obligatorie și de natură a evita producerea unor consecințe negative extrem de grave asupra întregii activități de ameliorare a speciei.

De asemenea, în mod greșit a reținut instanța faptul că legislația europeană sau națională nu prevede noțiunea de "actualizare sau obligația societăților de ameliorare de a-și actualiza bazele de date, precum și documentele emise. O atare obligație, respectiv cea de actualizare permanentă a bazei de date este prevăzută în mod expres în legislația națională, și anume de art. 24 alin. (5) din Legea 32/2019 a zootehniei.

In primul rând, paguba pe care intimata o reclamă nu este consecinta directă a emiterii Notificării, ci vine ca urmare directă a faptului că intimata societate de ameliorare nu și-a îndeplinit obligațiile pe care legea i le impune.

În mod eronat instanța a apreciat ca fiind probe valide înscrisurile depuse de intimată drept dovadă a diferentei de preț dintre un berbec reproducător și un berbec "inactivat". Din aceste înscrisuri rezultă, într-adevăr, o diferență în ceea ce privește pretul de întrăinare, însă animalele la care se referă documentele de înstrăinare cu valoare inferioară privesc, de fapt, berbeci reformati, aceștia nemaiputând fi utilizați oricum în programele de ameliorare.

Berbecii despre care se face vorbire pot fi în continuare utilizați ca reproducători pentru efectivele femele neînscrise în programe de ameliorare, valoarea lor rămânând aceeași. Este vădit greșit fundamentată aprecierea instanței potrivit căreia faptul că produșii astfel rezultați nu vor putea fi înscriși în programe de ameliorare, pricinuind astfel o pagubă intimatei, făcând trimtere la prevederile Regulamentului 1012/2016.

A mai invocat recurenta că hotarărea este netemeinică, bazându-se pe o interpretare eronată a stării de fapt.

De asemenea, a susținut că, un alt aspect de care instanța a ales, în mod total eronat, să nu țină cont este oportunitatea Notificării, care derivă tocmai din posibilitatea emitentului de a alege, într-un moment și loc date, soluția aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret. Competența de a aprecia oportunitatea, față de anumite circumstanțe, revine în primul rând emitentului, care, însă, trebuie să respecte limitele legale, constituționale, iar, ulterior, instanței de contencios administrativ, care se va raporta tot la lege și Constituție în cenzurarea actelor administrative. De aceea, recurenta apreciază că instanța de judecată nu se poate pronunța asupra oportunității aplicării unei sancțiuni cu ocazia judecarii unei cereri de suspendare. Aceasta este o chestiune care poate fi hotărâtă doar după cercetarea amănunțită a fondului cauzei și după administrarea unei probațiuni adecvate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență, a susținut că, în mod corect, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care A. și Asociațiile județene afiliate a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" solicitând suspendarea executării actului administrativ individual "Notificare" cu nr. x/09.04.2021, comunicat de pârâtă la data de 09.04.2021.

Prin sentința recurată, cererea privind suspendarea executării actului a fost admisă, pârâta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de recurs observă că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

În același sens, aceeași jurisprudență a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviințată, dacă s-a stabilit și că: a) judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părților ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar și ca instanța de contencios să analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluții posibile; b) acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt și în drept (fumus boni juris), în sensul că motivele și argumentele reclamantului din cadrul acțiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Recent CEJ și-a reconsiderat jurisprudența, în sensul interpretării mai puțin restrictive a acestei din urmă condiții, instanța considerând îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate de reclamant în susținerea acțiunii principale pare la prima vedere relevant sau atunci când argumentele pe care le susține nu pot fi înlăturate fără o examinare aprofundată a fondului cauzei (testul fumus non mali juris).

Astfel, pentru a acorda suspendarea, instanța nu mai trebuie să își formeze convingerea că acțiunea principală va fi admisă, ci trebuie doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acțiune sunt suficient justificate.

Având în vedere aceste considerații teoretice, situația concretă de fapt, precum și argumentele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanțe, apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, constând în neclaritatea obligației de inactivare a animalelor, dat fiind că nu este precizată semnificația data de parata acestui termen și deci care este modalitatea concreta în care reclamanta ar trebui sa o aducă la îndeplinire, întrucât pare că inactivarea este diferită de neutilizarea la montă, ceea ce presupune existența a două măsuri concomitente, precum și neclaritatea trimiterii făcute de parata la "certificate de origine sau zootehnice care nu sunt actualizate în conformitate cu Regulamentul nr. 1012/2016".

Această mențiune are în vedere certificatele emise anterior intrarii în vigoare a Regulamentului nr. 1012/2016, însă nu există o procedură pentru actualizarea acestora, nefiind invocat niciun text din regulament care sa impuna o astfel de operațiune și nici modul în care ea ar trebui să se desfășoare.

Rezulta că nici obligația de a nu folosi animalele în programele de ameliorare nu are, în aparență, suport legal, în conditiile în care Regulamentul nu instituie expres astfel de măsuri cu privire la certificatele emise anterior, ci pare a viza expres doar animalele care vor fi înscrise în viitor ca animale de reproducție de rasă pură într-un registru genealogic (art. 1 alin. (2)

Notificarea nu mentioneaza expres care sunt neregulile depistate în privința celor 1918 de animale enumerate în tabelul anexa, arătându-se doar că autoritatea competentă are obligația să excludă toate animalele care nu sunt corect înregistrate. Deși textele citate vizează animalele ce se vor înregistra în viitor măsura a vizat animale deja înregistrate pe baza certificatelor emise până în 2018.

Astfel, alin. (5) din Regulament conform cu care "Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta măsuri naționale pentru a reglementa desfășurarea programelor de ameliorare care nu au fost aprobate în conformitate cu articolul 8 alin. (3) și, după caz, cu articolul 12", nu pare a fi aplicabil, în conditiile în care Romania nu a adoptat măsuri legislative care sa reglementeze situația programelor de ameliorare aprobate anterior regulamentului, astfel încât exista aparenta ca animalele care au certificate eliberate anterior datei de 01.11.2018 ar putea fi folosite în continuare în cadrul programelor de ameliorare "care nu au fost aprobate în conformitate cu articolul 8 alin. (3) și, după caz, cu articolul 12".

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte amintește că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită de legiuitor ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Instanța de control judiciar constată că, în speță, este îndeplinită și condiția pagubei iminente.

Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Raportat la obligația stabilită în sarcina reclamantei prin măsura a cărei suspendare se solicită, Înalta Curte constată că, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a probat iminența producerii pagubei invocate, având în vedere numărul de țapi reproducărori care ar trebui inactivați și care nu ar mai putea fi folosiți în programele de ameliorare.

Astfel, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, "inactivarea" celor 1918 țapi reproducători incluși în prezent în programele de ameliorare, împreună cu produșii acestora, care, la rândul lor, nu ar îndeplini condițiile de filiație stabilite de Regulamentul nr. 1012/2016, este de natură să producă un prejudiciu material viitor previzibil atât reclamantei, care beneficiază de forme de sprijin financiar în vederea derulării programelor de ameliorare, în baza H.G. nr. 1179/2014 și care, în plus, se află angajată în raporturi juridice cu crescătorii de animale care au solicitat emiterea acelor certificate, cât și acestora din urmă, ca proprietari ai celor 1918 de țapi de reproducție.

Reclamanta este societate de ameliorare, autorizată potrivit prevederilor din dreptul intern să presteze un serviciu public, anume, să elaboreze și să pună în executare programele de ameliorare a raselor de ovine și să emită certificate de origine sau zootehnice corespunzătoare, participând astfel la activitatea de ameliorare a animalelor, definită de art. 17 din Legea zootehniei nr. 32/2018, ca o activitate cu caracter prioritar în strategia dezvoltării zootehniei, care se realizează prin lucrări de selecție și reproducție dirijată în rasă pură, hibridare și prin încrucișare.

Or, este de presupus că, indiferent cum s-ar realiza, măsura de "inactivare" animalelor pentru care aceasta a emis certificate de origine sau zootehnice, utilizate până în prezent pentru acordarea diferitelor forme de sprijin financiar crescătorilor de animale, ea este de natură să afecteze raporturile acesteia cu crescătorii de animale și să producă o perturbare considerabilă a serviciului public pe care îl asigură.

Riscul unor astfel de pagube ori a unei astfel de perturbări prevalează la acest moment față de interesul general al societății de a fi puse de îndată în executare actele administrative emise de autoritățile publice în regim de putere publică, în exercitarea atribuțiilor legal conferite, în condițiile în care din cuprinsul notificării nu se pot desprinde, în aparență, indicii cu privire la schimbarea elementelor de fapt care au justificat utilizarea celor 1918 țapi reproducători în programele de ameliorare în perioada anterioară, în comparație cu anul 2021.

În fine, Înalta Curte nu poate primi argumentele recurentei-pârâte privitoare la argumentarea echivocă și ipotetică a prejudiciului, reținând că prezumarea unor consecințe viitoare produse de actul administrativ fiscal contestat asupra activității reclamantei nu echivalează cu o susținere ipotetică, lipsită de suport probator, raportată la o pagubă viitoare și incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Aplicând principiile antereferite dezvoltate de jurisprudența europeană în această materie, Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părților, apreciază că este mai prudentă soluția de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunțarea hotărârii asupra fondului. O atare soluție nu va afecta dreptul pârâtei de a obține executarea actului în măsura în care instanța de fond va statua în sensul legalității acestuia. Însă, dacă s-ar adopta soluția contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actelor contestate până la definitivarea hotărârii privind acțiunea de fond, prejudicii ireparabile sau greu de reparat ulterior, în eventualitatea admiterii acțiunii de fond.

Or, cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 248 din 25 noiembrie 2021, a admis acțiunea, și a anulat Notificarea nr. x/09.04.2021 emisa de pârâtă.

Astfel, dincolo de rațiunile referitoare la îndeplinirea aparenței de nelegalitate a actului, se constată că analiza legalității acestuia a trecut prin filtrul de judecată al primei instanțe, care a apreciat că se impune anularea sa. Deși această sentință nu este definitivă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării probelor și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Profesor Dr. G.K. Constantinescu" împotriva sentinței civile nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.