ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată contestatoarea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea Rezoluției emise în data de 22.03.2019 de inspectorul șef al Inspecției Judiciare în dosarul nr. x; desființarea Rezoluției de clasare dispuse de Direcția de Inspecție Judiciară pentru judecători în data de 28.12.2018 în lucrarea nr. x/2018 și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 753 din 6 noiembrie 2019, a respins contestația formulată de reprezentantul contestatoarei A. S.A., împotriva Rezoluției din 22.03.2019, emisă de intimata Inspecția Judiciară, în lucrarea nr. x și împotriva Rezoluției dispuse de Direcția de Inspecție Judiciară pentru judecători din 28.12.2018 în lucrarea nr. x/2018, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor fart. 99 lit. t) art. 991). Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, instanța de fond - Curtea de Apel București a încălcat/aplicat greșit Legea nr. 303/2004 (art. 99 lit. t). art. 99*), Legea nr. 317/2004 față de următoarele considerente:

Față de cele reținute în rezoluțiile Inspecției Judiciare, arătă ca prin memoriul formulat societatea nu a solicitat cenzurarea în cadrul verificărilor efectuate de Inspecția judiciară a deciziei nr. 274/29.05.2018, pronunțată de Tribunalul Galați în completul constituit din judecătorii B. și C., ci a sesizat Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători cu privire la aspecte din activitatea judecătorilor respectivi, cu prilejul soluționării/judecării de către aceștia a apelului formulat de societate și a apelului formulat de reclamanți.

În sesizarea transmisă Inspecției Judiciare, societatea a subliniat că judecătorii B. și C. au nesocotit/încălcat normele de drept material și procesual, încălcări care se circumscriu prevederilor art. 99 lit. t) coroborate cu prevederile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Apreciază ca în cauza sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În considerarea elementelor care definesc conținutul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în verificările efectuate Inspecția Judiciară ar fi trebuit să aibă în vedere subzistența cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existența unei conduite ilicite a magistratului în exercitarea funcției, atât sub aspectul încălcării/nesocotirii normelor de drept material și procesual, cât și din perspectiva îndeplinirii condiției relei-credințe/gravei neglijente.

Instanța de apel, completul de judecata format din judecătorii B. și C. a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.2.3. privind dobânda remuneratorie și DAE, deși instanța de judecata nu se poate pronunța asupra eventualului caracter abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobânda, deoarece aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului și cuprind elemente definitorii ale prețului contractului.

În acest sens, invocă Directiva 93/13 CEE care în preambul prevede expres că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului.

Instanța de apel a respins apelul, reținând în considerentele hotărârii ca dobânda penalizatoare ar fi calculată în mod nelegal doar ulterior momentului scadentei anticipate și ca ulterior declarării scadentei anticipate creditorul nu ar mai avea dreptul decât eventual la plata unei dobânzi legale, ignorând astfel prevederile legale în materie.

Astfel, în speța, clauzele contractuale referitoare la dobânda penalizatoare nu fac altceva decât sa reproducă textul legal aplicabil în cauza, respectiv art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, care stipulează expres ca dobânda penalizatoare se calculează pe baza de procent fix și se aplica la sumele restante, în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii.

De asemenea, în speța, nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, întrucât, potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 13/2011. "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".

Prin urmare, aspectele prezentate mai sus, vizând activitatea judecătorilor B. și C. cu prilejul soluționării/judecării de către aceștia a apelului care a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Galați se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 având în vedere ca:

- judecătorii au nesocotit/încălcat normele de drept material și procesual arătate mai sus;

- judecătorii au nesocotit/încălcat normele de drept material și procesual din rațiuni care contravin obligației judecătorilor potrivit căreia, prin întreaga activitate, trebuie sa asigure supremația legii, sa respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fata legii și sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor (art. 4 din Legea nr. 303/2004, art. 7,8 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor);

- în speța, este vorba de încălcări/nesocotiri ale normelor de drept material și procesual pentru care un observator rezonabil (persoana informata și de buna credința) nu poate găsi o justificare:

- faptele nu se situează în domeniul raționamentului logico-juridic al magistratului;

- în speța, nu exista un temei de exonerare a răspunderii disciplinare a magistraților respectivi, având în vedere ca aceștia aveau obligația de a cunoaște și respecta legea, iar din perspectiva statutului lor profesional trebuiau și puteau sa prevadă ca încălcarea normelor de drept material și procesual produc efecte prejudiciabile societății noastre.

În speța, faptele magistraților au produs, în mod evident, un rezultat vătămător pentru societate care a fost lipsită de posibilitatea perceperii dobânzilor și exista un raport de cauzalitate între acest rezultat vătămător și faptele magistraților B. și C..

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin sesizarea adresată autorității publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. x/2018, recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de decizia civilă nr. 274/2018 pronunțată la data de 29.05.2018 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Galați.

Recurenta a susținut că prin constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 6.2.3. din contractul de credit referitoare la dobânda remuneratorie, instanța de apel a lipsit contractul de credit și implicit pe societatea petentă de singurul preț al contractului, respectiv dobânda remuneratorie, iar instanța de apel nu se putea pronunța asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, deoarece fac parte din obiectul principal al contractului și cuprind elemente definitorii ale prețului contractului.

În acest sens recurenta a invocat Directiva 93/13 CEE care în preambul prevede că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului.

Recurenta a solicitat sancționarea disciplinară a domnilor judecători B. și C. din cadrul Tribunalului Galați, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, republicată.

Astfel, prin Rezoluția din data de 28.12.2018, nr. x/2018 în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus clasarea sesizării reținândându-se că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistrații vizați ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Împotriva acestei Rezoluții de clasare nr. x/2018, a formulat plângere recurenta, soluționată de inspectorul șef prin lucrarea cu nr. x din 22.03.2019 în sensul respingerii și menținerii rezoluției atacate.

Înalta Curte constată că recurenta în motivele de recurs în esență a reluat susținerile din sesizare și plângere, fiind nemulțumită de soluția de clasare precum și de cea de respingere a plângerii.

În concret, recurenta este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Astfel fiind, în mod corect inspectorul de caz, în soluționarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susținerile petentei din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față.

Or, în cauza de față, în mod corect instanța de fond a apreciat că, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații judecători verificați a acestei abateri, în condițiile prezentate.

Așadar, Inspecția Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale; dar și ținând cont de dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 753 din 6 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.