ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Brașov, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la art. 44 alin. (2) din Constituție (interpretat prin prisma art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO) și la art. 53 din Constituție.

Prin sentința civilă nr. 1166 din 8 mai 2019, Curtea de Apel București:

- a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

- a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 182/DEFA/02.07.2018, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a reluat integral și în mod amplu, starea de fapt învederată și în fața primei instanțe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant arată că i-a fost emisă o altă decizie de încadrare în baza Legii nr. 153/2017, respectiv decizia nr. 182/DEFA din 02.07.2018, prin care salariul de bază, aflat în plată la data de 31 decembrie 2017, i-a fost diminuat, începând cu 1 ianuarie 2018, reținându-se, în esență, în preambulul deciziei că, "întrucât salariul de bază din luna decembrie 2017 majorat cu 25% depășește nivelul salariului de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022".

Menționează că celelalte componente salariale au un caracter salarial suplimentar, care oricând pot fi restrânse urmare modificării unor condiții/evenimente economice/sociale etc.

Însă, salariul de bază este o componentă salarială apreciată atât de legislația națională cât și de cea europeană ca fiind un drept fundamental.

Face trimitere în acest sens la decizia CCR nr. 872 din 2010, prin care Curtea Constituțională a statuat că "(...) salariul este o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți,iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.

Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constă că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptuluila muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prezăzute de art. 53 din Constituție.

Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție."

Cum în actul normativ de reglementare nu a fost invocată existența acestor condiții prevăzute de Constituție, în opinia recurentului-reclamant, nu se justifică diminuarea salarială. Subliniază, totodată, că eventuala restrângere a drepturilor salariale, chiar în prezența condițiilor prevăzute de art. 53 din Constituție, nu poate fi decât temporară, mai precis pe o perioadă determinată, în niciun caz definitivă.

Mai susține că diminuarea salariului, coroborată cu transferarea contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la salariat, impune reclamantului o sarcină excesivă și disproporționată, fără a se menține un just echilibru între interesele generale urmărite și drepturile fundamentale ce trebuiau ocrotite.

În condițiile în care drepturile salariale au o natură patrimonială, prin decizia contestată se încalcă un drept de proprietate, se aduce atingere, prin restrângere, unui drept câștigat, contrar prevederilor constituționale, din moment ce în anul 2017 salariul de bază era mai mare, iar prin emiterea deciziei contestate acesta a fost diminuat, încălcându-se astfel și principiile și rațiunea adoptării Legii nr. 153/2017.

4.1. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Brașov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În mod corect a reținut prima instanță că reîncadrarea specialiștilor IT a avut ca rezultat diminuarea considerabilă a salariului, având în vedere că nivelul salariului de bază aflat în grila aplicabilă pentru anul 2022 era mult mai mic decât cel avut până la data de 31.12.2017. Reducerea salariilor de bază ale specialiștilor IT, ca efect al prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a avut loc ope legis, a reprezentat voința legiuitorului și nu a ținut de executarea necorespunzătoare a legii, diminuarea salarială a acestei categorii de personal nu a ținut de intenția ori eroarea angajatorului.

Stabilirea unei noi salarizări se înscrie în limitele legalității, deciziile de încadrare sau reîncadrare prin care este consfințit noul salariu/indemnizație/soldă sunt încheiate sau emise cu respectarea și în temeiul prevederilor legii în vigoare la acel moment, toate aceste acte juridice fiind subsecvente legii și supunându-se acesteia. Dispozițiile privind stabilirea salarizării nu au existență de sine stătătoare ci sunt guvernate de lege, angajatorul acționând în baza și temeiul legii, neavând o putere discreționară în stabilirea drepturilor salariale. (Decizia nr. 1601/09.12.2010 pronunțată de Curtea Constituțională).

Arată, de asemenea, că recurentul-reclamant nu poate susține că, prin adoptarea unei noi legislații, a fost deposedat de "un bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, "bun" ce se afla în patrimoniul său, deoarece "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite anagajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (hotărârea din 08.11.2005, pronunțată în cauza Kechko c. Ucrainei)

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare față de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că susținerile reclamantului din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare de către prima instanță a normelor de drept material având ca obiect de reglementare salarizarea specialiștilor IT.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiștilor IT, potrivit dispozițiilor Anexei V, cap. VIII, secțiunea a 6-a, art. 22 din Legea nr. 153/2017 raportat la cap. I lit. B) nr. crt. 4 a aceleiași anexe, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) și (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de față nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamantului fiind reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională.

Referitor la stabilirea salariului de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamantului s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

La data de 2 iulie 2018, în aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Președintele Curții de Apel Brașov a emis Decizia nr. 182/DEFA/2018, prin care a stabilit că, începând cu data de 01.01.2018, reclamantul având funcția de specialist IT beneficiază, conform dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, de un salariu de bază de 6.706 RON (plafonat la nivelul prevăzut pentru anul 2022), un spor pentru condiții de muncă de 15%, un spor de fidelitate de 5% și un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 10%.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, solicitând revocarea deciziei și emiterea unei noi decizii de încadrare, cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31 decembrie 2017 și aplicarea la acesta a majorării salariale de 25%, similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Contestația acestuia a fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Brașov nr. 52/7.08.2018.

Curtea de Apel București a respins acțiunea, reținând, în esență, că este neîntemeiată solicitarea reclamantului în sensul menținerii în plată, începând cu luna ianuarie 2018, a salariului de bază avut în decembrie 2017, eventual majorat cu 25%, întrucât reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestuia, este clară, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 impunând plafonarea salariului de bază la nivelul celui prevăzut de noua lege pentru anul 2022.

A mai reținut instanța de fond că reclamantul nu are în patrimoniul său dreptul de a beneficia și pe viitor de un nivel salarial cel puțin egal cu cel avut în trecut, legiuitorul având libertatea de a stabili nivelul de salarizare aplicabil unei anumite funcții bugetare de la un moment dat înainte, chiar dacă aceasta presupune diminuarea drepturilor salariale.

Recurentul-reclamant critică soluția pronunțată de instanța de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ansamblul criticilor formulate de recurent se rezumă la o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către prima instanță, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Recurentul-reclamant a reiterat că, prin decizia contestată, reținându-se incidența dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, i-a fost diminuat salariul de bază, deși acesta este un drept fundamental ocrotit atât de Constituție cât și de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, astfel încât restrângerea acestui drept nu se putea realiza decât în condițiile art. 53 din Constituție.

În conformitate cu Decizia nr. 182/2018, salariul reclamantului este cel prevăzut de Legea nr. 153/2017 (în forma în vigoare anterior modificărilor aduse de prevederile Legii nr. 207/2018), respectiv Capitolul II, Anexa V din lege, prin care specialiștii IT sunt încadrați în grila de salarizare aferentă funcțiilor de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator.

În ceea ce privește sporurile, acestea sunt limitate la 30 %, astfel cum se prevede la art. 24 și 25 din Legea nr. 153/2017.

Recurentul-reclamant nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci, că prin aplicarea normelor în vigoare i s-a diminuat veniturile nete, or, o astfel de critică nu poate fi primită.

Fiind formulate critici exclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu pune problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmărește să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Cât privește criticile privind diminuarea salariului ca urmare a transferării plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi analizate de instanța de contencios administrativ ca și critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conțin aspecte ce antamează neconstituționalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ. Or, asupra aspectelor de neconstituționalitate instanța nu are competența să se pronunțe, ci doar Curtea Constituțională le poate verifica în cadrul soluționării unei excepții de neconstituționalitate.

Criticile de neconstituționalitate ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din anexa V "Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională" la Legea-cadru nr. 153/2017, formulate de reclamant în cadrul dosarului de fond, au fost respinse de Curtea Constituțională a României, sesizată de instanța de fond în acest sens, prin Decizia nr. 813/10.11.2020 (atașată la dosarul de recurs).

Din 23.07.2018, problema salariului de bază a fost rezolvată prin asimilarea specialiștilor IT cu procurorii de la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, cu acordarea sporurilor de care beneficiază categoria de personal din care fac parte, reținându-se în acest sens că, potrivit art. 120 din Legea nr. 304/2004, modificat prin pct. 53 din Legea nr. 207/2018, specialiștii IT beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din perspectiva stabilirii sporurilor, Înalta Curte constată o lipsă a criticilor în recurs asupra acestei chestiuni.

Și totuși, observă Înalta Curte că sporurile au fost stabilite cu respectarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

În ceea ce privește susținerile reclamantului privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în mod corect a reținut prima instanță că nu a existat o astfel de încălcare, în condițiile în care reglementarea prin care a fost diminuat salariul reclamantului s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reținut în jurisprudența CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1666 din 8 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.