ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 martie 2017, pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurăr sociale și contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a solicitat anularea Deciziei nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017 emisă de pârâta Inspecția Muncii, privind refuzul de reînnoire a avizului nr. x/28.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite pentru personalul de intervenție angajat al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, pentru anul 2017-2018 și obligarea pârâtei la reînnoirea acestui aviz.

Prin sentința civilă nr. 355 din 25 mai 2017, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a anulat Decizia nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017 emisă de Inspecția Muncii și a dispus reînnnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 36/28.03.2016, emis de către Inspecția Muncii pentru personalul de intervenție angajat al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, pentru perioada 2017-2018.

1.2. Împotriva sentinței menționate la pct. 1.1 pârâta Inspecția Muncii a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 6234 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare în fond, secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 2468 din 25 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a anulat Decizia atacată și a obligat pârâta să reînnoiască avizul în condițiile legii.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Inspecția Muncii, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond prin soluția dată, practic, a limitat rolul activ al Inspecției Muncii în analiza documentației pe care o depune angajatorul în vederea obținerii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reținând că singurul motiv legal pentru respingerea cererii de reînnoire putea fi nedepunerea documentelor, fără să țină cont că această procedură nu este una formală, ci este o procedură reglementată expres, cu consecințe juridice importante. Simpla depunere de documente nu duce implicit la acordarea avizului, întrucât prezintă relevanță și ceea ce conțin aceste documente. Din acest punct de vedere instanța de fond a făcut o evidentă confuzie de termeni.

După expunerea pe scurt a legislației specifice incidente încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, a arătat că prin H.G. nr. 1014/2015 s-a creat posibilitatea angajatorilor de a-și gestiona cât mai eficient resursele, într-un interval de timp mai mare (de 3 ani, față de 1 an cât era reglementat anterior), astfel încât prin măsurile și programele propuse în planurile de prevenire și protecție adoptate de aceștia să se normalizeze condițiile de muncă, deziderat spre care trebuie să tindă toți participanții la procesele de lucru deopotrivă angajați și angajatori.

Prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015 stabilesc că avizul acordat își încetează valabilitatea și, deci, există motive de refuz al reînnoirii acestuia, la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) din hotărârea de Guvern.

A arătat recurenta-pârâtă că termenul de valabilitate al avizului de un an a fost acordat în concordanță cu termenul asumat de reclamant pentru îndeplinirea măsurilor cuprinse în planul de prevenire și protecție. Angajatorul însuși a stabilit perioada de timp pe care a apreciat-o a fi necesară pentru îndeplinirea măsurilor, astfel încât refuzul pârâtei de reînnoire a avizului este legal.

Intimatul-reclamant Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârâtă.

Intimatul-reclamant a susținut că îndeplinea condițiile legislației în vigoare, în sensul că, la data de 31.12.2015, așa cum prevede art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, deținea un aviz favorabil, respectiv avizul nr. x din 18.03.2015.

În opinia sa, modul în care a interpretat recurenta art. 1 din H.G. nr. 1014/2015 este eronat și adaugă la lege, întrucât nu se menționează nicăieri că avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții de risc nu pot fi reînnoite decât o dată.

De asemenea, este greșită susținerea recurentei în sensul că trebuia să solicite reînnoirea avizului pe 3 ani, de vreme ce niciun organ abilitat să elaboreze expertize și buletine de determinare cu privire la riscurile profesionale nu se hazardează să dea un raport pe 3 ani.

Mai arată că procedura de reînnoire a avizului este documentară, ceea ce înseamnă că avizul poate fi acordat prin simpla depunere a actelor prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1014/2014.

În acest context, în mod corect a apreciat instanța de fond că singurul motiv legal pentru respingerea cererii de reînnoire putea fi nedepunerea acestor documente, conform art. 2 alin. (5), iar singura limitare este una temporală, conform art. 1 alin. (3) care prevede că perioada de valabilitatea a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018.

La termenul de judecată din 31 martie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtă, invocată de intimatul-reclamant Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de Inspecția Muncii se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual și cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Reclamantul Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman a deținut avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, emis de pârâta Inspecția Muncii sub nr. x/18.03.2015, cu valabilitate până la 31.12.2015, care a fost reînnoit prin avizul nr. x/28.03.2016, cu valabilitate până la data de 31.12.2016, potrivit metodologiei reglementate de H.G. nr. 1014/2015.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/19.01.2017, reclamantul a solicitat Inspecției Muncii reînnoirea avizului nr. x/28.03.2016. Prin decizia nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017, pârâta Inspecția Muncii a comunicat reclamantului refuzul de reînnoire a avizului, motivat de faptul că termenul de valabilitate pentru care a fost acordat avizul de încadrare anterior a fost stabilit în funcție de eșalonarea pe care reclamantul a prevăzut-o pentru realizarea măsurilor cuprinse în planul de prevenire și protecție și că prevederile H.G. nr. 1014/2015 nu prevăd o modalitate de prelungire a valabilității acestui aviz.

Reclamantul a apreciat că refuzul autorității pârâte este unul nejustificat, opinie confirmată de prima instanță, care a obligat Inspecția Muncii la reînnoirea avizului pentru anul 2017-2018, pe când pârâta a susținut că refuzul reînnoirii avizului respectă prevederile H.G. nr. 1014/2015. Prin urmare, în recurs, Înalta Curte are de analizat dacă acest refuz, comunicat reclamantei prin adresa nr. x/08.02.2017, are caracter nejustificat, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat drept exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, precum și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ, care definesc excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Cât privește cadrul legislativ incident cauzei, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (1

1

) din Legea nr. 263/2010:

"Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă."

Pentru punerea în aplicare a acestor prevederi a fost emisă H.G. nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, care, în cuprinsul art. 1, a prevăzut următoarele:

"(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care dețin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reînnoite, și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiții deosebite.

(3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018."

Potrivit art. 6 alin. (2) din aceeași hotărâre de Guvern:

"Avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3)."

Prin urmare, începând cu data de 01.01.2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate anterior, valabile până la data de 31.12.2015, puteau fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite în cuprinsul H.G. nr. 1014/2015, aspect necontestat de părțile cauzei. Chestiunea litigioasă dedusă judecății privește posibilitatea reînnoirii avizului emis în condițiile acestei hotărâri de Guvern, la împlinirea termenului de valabilitate și în condițiile în care măsurile stabilite prin planul de prevenire și protecție au fost îndeplinite.

Înalta Curte reține că metodologia adoptată prin H.G. nr. 1014/2015 a fost elaborată pentru ca angajatorii să realizeze măsurile din planul de prevenire și protecție pe care și le-au propus în vederea normalizării condițiilor de muncă, pentru realizarea acestui obiectiv fiind stabilit termenul legal maxim de 3 ani. Însă perioada de reînnoire a avizelor poate fi și mai mică de 3 ani, respectiv pentru un termen solicitat de angajatori în funcție de eșalonarea măsurilor pe care le-au apreciat necesare pentru atingerea obiectivului, prioritatea legiuitorului fiind normalizarea condițiilor de muncă, iar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară și temporară, supusă unor condiții de recunoaștere și menținere strict reglementate la nivel infralegislativ. Din conținutul art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015 rezultă că avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, reînnoite conform acestei metodologii, își încetează valabilitatea fie la data îndeplinirii măsurilor stabilite în planul de prevenire și protecție, fie la expirarea termenului prevăzut de acest text normativ, respectiv 31.12.2018.

În speță, intimatul-reclamant a solicitat reînnoirea avizului nr. x/18.03.2015, asumându-și un plan de măsuri pentru normalizarea condițiilor de muncă care urma a fi implementat până la data de 31.12.2016, iar nu până la data limită de 31.12.2018, prevăzută de hotărârea de Guvern. Ca urmare, a fost emis avizul nr. x/28.03.2016, cu valabilitate pe perioada de realizare a planului de măsuri. Aceste măsuri au fost implementate în termenul asumat, astfel cum rezultă din procesele-verbale de control nr. x/09.08.2016 și nr. y/28.12.2016, emise de ITM Teleorman .

Prin urmare, intimatul a solicitat reînnoirea avizului pentru o perioadă mai mică decât perioada maximă prevăzută de H.G. nr. 1014/2015, asumându-si în acest fel finalizarea demersurilor întreprinse pentru normalizarea condițiilor de muncă, iar aceste demersuri au fost realizate până la data de 31.12.2016, fiind, astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015.

Referitor la posibilitatea reînnoirii avizului nr. x/28.03.2016 după implementarea măsurilor din planul pentru normalizarea condițiilor de muncă, intimatul-reclamant a susținut că implementarea acestor măsuri este dificilă, continuând să existe factori de risc profesional datorați specificului activității.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obținerea unor rezultate parțiale în urma implementării planului de măsuri (respectiv menținerea unor factori de risc profesional, precum și imposibilitatea eliminării totale a acestora, ca urmare a specificului activității medicale a unității) nu este relevant în condițiile în care H.G. nr. 1014/2015 condiționează încetarea valabilității avizului de parcurgerea/implementarea măsurilor din planul asumat de angajator, iar nu de rezultatele obținute. Solicitanților avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite le revine obligația de a-și elabora planul de măsuri într-un mod diligent și realist, astfel încât, în perioada asumată, să atingă rezultatul urmărit de legiuitor, acela de normalizare a condițiilor de muncă.

Cât privește posibilitatea reînnoirii avizului emis în temeiul H.G. nr. 1014/2015, Înalta Curte reține că hotărârea de Guvern nu reglementează o asemenea posibilitate. Prevederile art. 6 alin. (2) stabilesc că avizele reînnoite își încetează valabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la data de 31.12.2018. Înalta Curte apreciază că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze distincte, respectiv:

- existența unui termen de valabilitate a avizului reînnoit, acordat în funcție de solicitarea angajatorului, termen care expiră la data implementării măsurilor din planul pentru normalizarea condițiilor de muncă;

- un termen de valabilitate maxim de 31.12.2018, dacă avizul a fost solicitat de angajator și acordat pe perioada maximă, iar măsurile stabilite prin planul de prevenție și protecție nu au fost îndeplinite până la această dată.

În cauză, ne aflăm în prima ipoteză a textului actului normativ, reclamantul solicitând reînnoirea avizului doar până la 31.12.2016, dată până la care a și implementat măsurile adoptate. Reînnoirea avizului după această dată nu are suport legislativ în prevederile H.G. nr. 1014/2015.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect pârâta a emis refuzul de reînnoire a avizului nr. x/28.03.2016, neputându-se reține caracterul nejustificat al acestui refuz. Manifestarea de voință a autorității nu îmbracă forma excesului de putere, ci respectă limitele stabilite prin dispozițiile H.G. nr. 1014/2015. Pe cale de consecință, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material anterior expuse, fapt ce determină necesitatea reformării sale, sub aspectul soluției pronunțate pe fondul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 2468 din 25 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând cererea de chemare în judecată, o va respinge, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 2468 din 25 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanță Județul Teleorman, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.