ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat anularea deciziilor nr. 140/18.12.2014 și nr. 069/30.07.2014, emise de pârât.

Prin sentința civilă nr. 291 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Împotriva sentinței civile nr. 291 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă a reiterat situația de fapt prezentată și în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a învederat, în esență, că prima instanță a soluționat cauza în fond fără să procedeze la analiza înscrisurilor existente la dosar.

Atașat cererii de recurs, recurenta-reclamantă a formulat și cerere de repunere în termenul de recurs, învederând că la data la care s-a pronunțat sentința recurată B., reprezentantul procurator al societății, se afla în stare de arest preventiv la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina.

A susținut că acesta a formulat cerere de recurs, care, împreună cu motivele de recurs, a fost înaintată către conducerea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, pentru a fi înaintată la organul competent Curtea de Apel Ploiești, respectiv procurorului de caz al dosarului penal care a generat arestarea preventivă a mandatarului societății recurente.

Totodată, a arătat că în urma verificărilor efectuate de societate pe rolul Curții de Apel Ploiești și al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reieșit că nu există nicio înregistrare cu privire la exercitarea unei căi de atac în această cauză.

În concluzie, având în vedere că în opinia sa cererea de recurs s-a formulat în termenul legal, dar din motive neimputabile părții nu s-a înregistrat, a solicitat repunerea societății în termenul de recurs, întrucât neînregistrarea cererii de recurs nu este culpa societății.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, respingerea recursului, ca tardiv formulat.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere astfel cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 13 decembrie 2016, iar recursul a fost declarat la data de 11 februarie 2019, conform stampilei de pe plicul aflat la fila x din primul volum al dosarului de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 29 decembrie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În acest sens, Înalta Curte amintește că termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică și răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere și pentru a defini conținutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat și se semnalează, în același timp, indivizilor și autorităților statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susținând faptul că reprezentantul procurator al societății a formulat cererea de recurs în timp ce se afla în stare de arest preventiv la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina și că, deși a fost înaintată către conducerea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, pentru a fi înaintată la organul competent Curtea de Apel Ploiești, respectiv procurorului de caz al dosarului penal care a generat arestarea preventivă a mandatarului societății recurente, în urma verificărilor efectuate de societate pe rolul Curții de Apel Ploiești și al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reieșit că nu s-a înregistrat recursul.

Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă susține că reprezentantul procurator al acesteia a formulat cererea de recurs în termenul prevăzut de lege în timp ce se afla în arest preventiv, aceasta nu a depus vreo dovadă în susținerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen, în condițiile în care înscrisul intitulat "MOTIVE DE RECURS" nu conține o dată certă de înregistrare la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, la procurorul de caz sau la orice altă autoritate publică care să confirme alegațiile recurentei-reclamante formulate în susținerea cererii de repunere în termen, având astfel valența unui înscris întocmit "pro causa", tocmai în scopul de a fi folosit în sensul arătat în cererea de repunere în termen.

Totodată, Înalta Curte amintește că potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". În acest context, instanța de recurs are în vedere că societatea recurentă a beneficiat pe tot parcursul procesului în fond de reprezentarea convențională a cabinetelor asociate de avocatură "C. și D.", iar potrivit împuternicirii avocațiale de la fila x din primul volum al dosarului instanței de fond, rezultă că doamna avocat D. era împuternicită să asiste și să reprezinte partea inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că ar fi putut să formuleze și să înainteze recursul în termenul prevăzut de lege și astfel ar fi salvgardat dreptul recurentei-reclamante de a declara recurs.

De altfel, instanța de control judiciar reține că cererea de repunere în termenul de recurs a fost formulată prin cabinetele asociate de avocatură "C. și D.", care au înaintat și cererea de recurs.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, deși reprezentantul procurator al societății recurente a fost eliberat din arest preventiv în data de 12 mai 2017, conform Biletului de liberare nr. x/2017, aflat la fila x din volumul VIII al dosarului de recurs, aceasta a formulat cererea de repunere în termen aproape doi ani mai târziu, respectiv la data de 11 februarie 2019, astfel că nici condițiile privind dovedirea de către parte a motivelor și formularea cererii de repunere în termen și a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și că recurenta-reclamantă nu justifică pasivitatea de care a dat dovadă în toată această perioadă, în condițiile în care, deși reprezentantul procurator al acesteia, domnul B., a consultat dosarul în data de 15 martie 2018, conform dovezii de la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, luând astfel la cunoștință că nu a fost înaintată și înregistrată nicio cerere de recurs la dosar, iar acesta nu a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a formulat cererea de repunere în termen decât la data de 11 februarie 2019, adică aproape un an mai târziu, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut și în precedent, partea beneficia și de reprezentarea convențională a unui avocat, la dosarul cauzei nefiind identificată nicio dovadă că acestuia i-ar fi încetat mandatul de reprezentare.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispozițiile enunțate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, reține instanța că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurenta-reclamantă nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinței efectuată de instanța de fond la data de 13 decembrie 2016, potrivit dovezii de la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva reclamantei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 29 decembrie 2016, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 11 februarie 2019, conform stampilei de pe plicul aflat la fila x din primul volum al dosarului de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta-reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

În consecință, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea criticilor susținute de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen și, pe cale de consecință, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 291 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2022.