ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/10.09.2020 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru nerespectarea Legii nr. 127 (86), în care se prevedea majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 40%.

Prin sentința civilă nr. 1946 din 22 decembrie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 215/18.02.2021,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat la data de 13.04.2021 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 94 din 2 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 94 din 2 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții B. și A. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii recurate și obligarea Guvernului României să respecte Legea nr. 127/2019, adică să majoreze punctul de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 40 %.

În esență, au susținut recurenții că cererea lor nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât accesul la justiție este liber.

Intimatul - pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului pentru neindicarea și nedezvoltarea motivelor de nelegalitate pentru care se critică sentința de fond astfel cum sunt acestea precizate la art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința este data cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, constatând că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care prevăd că "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Totodată, art. 489 din același Cod prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică."

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică împotriva sentinței atacate, aceștia au reluat situația de fapt, menționând că cererea de chemare în judecată nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât accesul la justiție este liber, această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare și să constate nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva sentinței nr. 94 din 2 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.