ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția Națională Anticorupție prin Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei de a răspunde petițiilor formulate și înregistrate sub nr. x/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021 și adresa înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 954 din data de 19 octombrie 2021, Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut că litigiul se întemeiază pe refuzul unei autorități centrale de a soluționa cererile reclamantului.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește că " (2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."

Cum litigiul vizează pretinsul refuz al unei autorități centrale de a soluționa cererile reclamantului, sunt incidențe prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența soluționării litigiului în primă instanță aparținând Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 622 din data de 06 decembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța acestă hotărâre, Curtea de Apel a reținut că, în speță, raportul juridic dedus judecății a luat naștere ca urmare a omisiunii comunicării de către Serviciul Teritorial Timișoara al D.N.A. a răspunsului la o serie de petiții adresate de către reclamant Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A., petiții înregistrate cu nr. x/VIII-1/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021, și la adresa înregistrată sub nr. x/2017.

Nu numai că rezultă din datele speței că reclamantul s-a adresat cu aceste petiții Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A. - iar nu Direcției Naționale Anticorupție cu sediul în București - dar Curtea de Apel subliniază că lipsa de personalitate juridică a Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A. nu împiedica această autoritate să prezinte un răspuns reclamantului, după cum nu împiedică nici chemarea sa în judecată pentru această omisiune de răspuns.

În ceea ce privește faptul că reclamantul a înțeles să cheme în judecată și Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Apel a constatat că din dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă criteriul de determinare a competenței în raport cu rangul emitentului actelor contestate sau valoarea actelor administrativ-fiscale contestate. Or, în speță, nu s-a contestat legalitatea vreunui act emis de Direcția Națională Anticorupție și nici nu s-a invocat un refuz de soluționare a unei cereri adresate Direcției Naționale Anticorupție, cererile reclamantului fiind adresate Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A.

Prin urmare, obiectul litigiului constă în refuzul pretins nejustificat al Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A. de a răspunde la petiții adresate acestui serviciu de către domnul A..

Nu are relevanță, din acest punct de vedere, faptul că reclamantul a înțeles să cheme în judecată Direcția Națională Anticorupție, întrucât acest aspect nu determină competența instanței de contencios administrativ, care nu se stabilește în funcție de rangul autorității chemate în judecată, ci în funcție de rangul autorității emitente a actelor administrative contestate sau de rangul autorității publice autoare a refuzului pretins nejustificat de a răspunde reclamantului.

În ceea ce privește calitatea conducătorului D.N.A. (structura centrală) de reprezentare în justiție a serviciilor teritoriale ale acestei instituții, Curtea de Apel a reținut că acest aspect nu are relevanță în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, întrucât competența nu se stabilește în funcție de rangul autorității reprezentante, ci în funcție de rangul autorității pârâte. Astfel, în această privință este relevantă identificarea emitentului actului administrativ contestat, respectiv identificarea autorității administrative care a refuzat soluționarea cererii reclamantului - iar aceasta este, în prezenta speță, Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A. - aceasta fiind instituția pârâtă.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că, în prezenta cauză, reclamantul invocă omisiunea comunicării de către Serviciul Teritorial Timișoara al D.N.A. a răspunsului la o serie de petiții adresate de către reclamant Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A., astfel încât autorul conduitei vătămătoare este Serviciului Teritorial Timișoara al D.N.A., iar nu Direcția Națională Anticorupție.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Direcția Națională Anticorupție prin Serviciul Teritorial Timișoara de a răspunde petițiilor formulate și înregistrate sub nr. x/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021 și adresa înregistrată sub nr. x/2017.

În motivare, reclamantul arată că s-a adresat în scris pârâtului Serviciul Teritorial Timișoara al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se comunica anumite informații de interes public, dar nu a primit nici un răspuns la sesizările sale.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, petițiile formulate de reclamant au fost înregistrate la Serviciul Teritorial Timișoara al D.N.A. și vizează sesizări anterioare ale reclamantului, înregistrate la același Serviciu Teritorial.

Prin urmare, nu se poate reține că prezentul litigiu vizează pretinsul refuz al unei autorități centrale - Direcția Națională Anticorupție - de a soluționa cererile reclamantului, refuzul fiind exprimat de o autoritate regională, respectiv de Serviciul Teritorial Timișoara al D.N.A.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene/…/se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt reprezentate în instanță de către conducătorul D.N.A. - structura centrală - nu prezintă relevanță în stabilirea competenței de soluționare a cauzei, întrucât competența nu se stabilește în funcție de rangul autorității reprezentante, ci în funcție de rangul autorității publice autoare a refuzului pretins nejustificat de a răspunde reclamantului.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a autorului conduitei vătămătoare, în cazul de față Serviciul Teritorial Timișoara al D.N.A., autoritate publică locală.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele DNA și DNA - Serviciul Teritorial Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2022.