Decizia nr. 352/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 622/2021 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Direcția Națională Anticorupție prin Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului de a răspunde petițiilor formulate și înregistrate sub nr. x/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021 și adresa înregistrată sub nr. x/2017. În motivare, reclamantul arată că s-a adresat în scris pârâtului Serviciul Teritorial Timișoara al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se comunica anumite informații de interes public, dar nu a primit nici un răspuns la sesizările sale. Prin sentința civilă nr. 954/19.10.2021, pronunțată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 622 din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. S-a dispus suspendarea judecării cauzei și sesizarea instanței competente să soluționeze conflictul de competență - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte a invocat la termenul din data de 25 ianuarie 2022, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, pe care urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate. Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. În materia excepției de necompetență, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă, modificarea intervenind prin dispozițiile Legii nr. 202/2010, fiind menținută și în actuala reglementare, ca măsură privind accelerarea soluționării proceselor. Fiind învestită cu critici privind neconstituționalitatea textului de lege, Curtea Constituțională, prin numeroase decizii (Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014) a constatat că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Curtea a mai reținut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială. De asemenea, Înalta Curte reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Așadar, reține Înalta Curte că, sentința civilă nr. 622 din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, este pronunțată în condițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., fără cale de atac, urmând a aplica sancțiunea inadmisibilității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul acestor considerente, Înalta Curte, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.