ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1873/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a Legii 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, având in vedere ca prin adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplica retroactiv etc., astfel încât consideră că se află în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/luna se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentința nr. 1238 din data de 24.02.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin sentința nr. 91 din data de 19.05.2021, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat plata unor sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 invocând existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii sale. Prin înscrisul din data de 06.05.2021 reclamanta a arătat că înțelege să se judece în calitate de pârâtă și cu Direcția Sanitară Veterinară Buzău.

Deși pârâta ANSVSA are calitatea de organ de specialitate al administrației centrale, obiectul cererii de chemare în judecată nu constă în acțiunea în anulare a unui act emis de această autoritate central, ci în acțiunea în constatarea unui refuz nejustificat de acordare a unei sume de bani sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În speță, reclamantul se plânge împotriva refuzului instituției publice de a-și îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, suma în discuție reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, așadar, solicitată în executarea unei obligații legale stabilite în sarcina instituției publice, și nu a unei obligații contractuale.

În cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamant este atributul pârâtei DSVSA Buzău, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanță sub aspectul competenței, actul administrativ emis în soluționarea cererii emanând de la instituția publică subordonată.

Prin sentința civilă nr. 160 din 02 martie 2022, Tribunalul Buzău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța acestă hotărâre, tribunalul a reținut că suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenței materiale, ci, în acest scop, trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare în primă instanță revine curții de apel în raza căreia reclamanta își are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeași lege).

Referitor la considerentele Curții de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău a considerat că acestea se subsumează mai mult unor aspecte ce țin de calitatea procesuală a ANSVSA, nicidecum competenței materiale.

Tribunalul a constatat că, astfel cum reiese din cuprinsul acțiunii cu care reclamanta a înțeles să investească instanța de judecată, demersul judiciar a fost precedat de cererea reclamantei adresată ANSVSA și de răspunsul primit de la această autoritate publică, răspuns materializat în adresa nr. x/06.08.2020, depus de reclamantă la dosar.

Reclamanta a apreciat ca fiind nejustificat răspunsul ANSVSA și a formulat acțiunea ce constituie obiectul prezentei cauze.

Analiza temeiniciei ori a legalității acestui răspuns, precum și cea vizând calitatea procesuală, presupune antamarea unor aspecte subsecvente stabilirii competenței materiale.

Competența materială este determinată de calitatea autorității publice pe care reclamanta, apreciindu-se vătămată, a înțeles a o chema în judecată în vederea înlăturării vătămării ce i-a fost cauzată.

În prezenta cauză, această autoritate publică este ANSVSA, cea căreia reclamanta i-a adresat cererea de plată a sumei de 10.000 RON/luna conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, respectiv de la data intrării in vigoare a Legii 236/2019 și până la data plății efective, cea care i-a răspuns cererii prin adresa nr. x/06.08.2020 și cea pe care reclamanta a înțeles să o cheme în judecată ca urmare a vătămării pe care a apreciat că a suferit-o prin răspunsul primit.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie obligarea obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 70.000 RON în temeiul Legii nr. 236/2019.

Prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236 din 2019 s-a prevăzut că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acțiuni în pretenții legate de executarea contractului, astfel încât competența de soluționare aparține instanțelor civile.

În speță, demersul judiciar cu care a fost învestită instanța vizează executarea unor obligații decurgând dintr-un contract de concesiune încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitare veterinare pubice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului și, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acțiunea în pretenții nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanța civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ.

De altfel, în Ședința de unificare a practicii judiciare a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal din data de 13 decembrie 2021, s-a hotărât că "Acțiunile în pretenții întemeiate pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea si completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, sau pe dispozițiile art. 15 alin. (2) si 7 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, sunt de competența instanței civile.

Instanța civilă competentă se stabilește de la caz la caz. în raport cu dispozițiile legale generale sau speciale care reglementează contractul administrativ pe care este întemeiată acțiunea în pretenții; dacă din această analiză nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, atunci instanța civilă competenta se stabilește potrivit C. proc. civ..".

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, Înalta Curte constată că revine Tribunalului Buzău, secția I civilă competența materială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2022.