ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1825/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Integritate, a solicitat constatarea nulității absolute a Raportului de Evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de Agenția Naționala de Integritate în legătura cu lucrarea nr. 8630/S/II/01.03.2016, iar, in subsidiar, anularea raportului, ca nefiind întemeiat.

La data de 13.11.2019, petentul A. a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 2324/30.09.2019, solicitând admiterea acesteia, în sensul completării hotărârii de fond și cu privire la motivul de nulitate a raportului emis de către pârâtă, reprezentat de încălcarea normelor legale în ceea ce privește repartizarea aleatorie a sesizării formulate de numitul B. în luna mai 2016. A arătat, în motivare că, în contestația formulată in cauză, a invocat și nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de parata, susținând că nu au fost respectate dispozițiile legale, prevăzute cu caracter de principiu, cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei (având in vedere, printre altele, sesizarea formulata de numitul B. din luna mai 2016), dar instanța de fond nu a avut in vedere si nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv de nulitate.

Prin sentința nr. 2324 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Integritate, sens în care a anulat în parte raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de pârâtă, pentru faptele de a fi votat "pentru" adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Orașului Milișăuți nr. 55/18.10.2013 și nr. 33/25.06.2013 și a menținut restul dispozițiilor raportului de evaluare.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în fapt, că prin Raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de pârâtă, s-a constatat existența unui conflict de interese în ceea ce îl privește pe reclamant, raportat la faptul că acesta, în mandatul de viceprimar din perioada 2012-2016:

- a participat în calitate de consilier local, votând "pentru" și fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, la următoarele ședințe ale Consiliului Local: ședința în care s-a dezbătut și adoptat Hotărârea nr. 55/18.10.2013 privind aprobarea vânzării a cinci terenuri aparținând domeniului privat a orașului Milișăuți (ulterior, la data de 26.11.2013, fiul persoanei evaluate a participat si a câștigat licitația privind cumpărarea unuia dintre aceste terenuri, încheind cu UAT Milișăuți Contractul de vânzare nr. x/16.11.2014, persoana evaluată având chiar calitatea de mandatar al fiului său la încheierea contractului); ședința în care s-a deliberat și s-a adoptat Hotărârea nr. 33/25.06.2013, prin care a fost modificată componența Comisiei de licitație pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al orașului Milișăuți (comisie în cadrul căreia persoana evaluată a fost desemnată drept președinte); ședințele pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local in care au fost prevăzute sume pentru finanțarea activității C. - in cadrul căreia persoana evaluata deținea calitatea de președinte, asociația încasând suma de 41.000 RON;

- a deținut calitatea de președinte al Comisiei de licitație pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al orașului Milișăuți, analizând ofertele depuse pentru cumpărarea prin licitație publica a cinci terenuri aparținând domeniului privat si semnând Procesul-verbal nr. x/26.11.2013 prin care s-a stabilit ca fiul sau este câștigătorul unui teren in suprafața de 4.589 mp, pentru suma de 6.410 RON.

Astfel, reclamantul a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 si dispozițiile art. 75 lit. a) si art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum si dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Motivul invocat de reclamant privind nelegalitatea sesizării din oficiu nu poate face obiectul analizei în cadrul contestației, deoarece această sesizare din oficiu privește o situație de incompatibilitate în care existau indicii că s-ar fi aflat reclamantul, însă această incompatibilitate nu a fost constatată prin raportul de evaluare contestat în prezentul litigiu.

În ceea ce privește legalitatea cercetării finalizate prin actul contestat în prezenta cauză, curtea de apel a arătat că cercetarea reclamantului a fost începută de pârâta ANI la sesizarea numitului B., depusă la 8.01.2016 la Instituția Prefectului Județului Suceava, înaintată de această instituție la A.N.I, unde a fost înregistrată sub nr. x/1.03.2016 și repartizată aleatoriu inspectorului de integritate D., potrivit raportului de repartizare aleatorie nr. x.

În luna mai 2016, a fost atașată dosarului o a doua sesizare adresată de același B. direct pârâtei și înregistrată sub nr. x/26.05.2016 .

La 27.07.2016, inspectorul de integritate D. formulează solicitare motivată de redistribuire a lucrării nr. 8630/S/II/1.03.2016 privindu-l pe reclamant, cauza fiind repartizată aleatoriu inspectorului de integritate E., potrivit raportului de repartizare aleatorie nr. x, care a efectuat cercetarea din acel moment, întocmind și actul final reprezentat de raportul de evaluare contestat.

Al doilea motiv de nelegalitate, respectiv nulitatea absolută a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu erau publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, a fost întemeiat de reclamant pe dispozițiile art. 13 din Legea nr. 176/2010, însă nu s-a arătat concret care acte au fost întocmite astfel, iar în al doilea rând, instanța a constatat că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării reclamantului cu privire la declanșarea evaluării respectării de către acesta pe timpul exercitării funcției/demnității publice a regimului juridic al incompatibilităților, astfel cum rezultă din adresa nr. x/10.03.2017 comunicată reclamantului la 15.03.2017.

Prin adresa emisă de pârâtă și comunicată reclamantului la 30.04.2018, în care se arată expres toate acțiunile/inacțiunile reclamantului ce fac obiectul verificărilor, dar și faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese și i s-a solicitat expres acestuia punctul de vedere, probe ori informații necesare soluționării, drept pe care și l-a exercitat reclamantul la 16.05.2017, depunând punct de vedere, după ce avocatul său se prezentase la pârâtă pentru a studia documentele dosarului la 14.05.2017.

Faptul că dreptul său la apărare a fost respectat o confirmă și adresa emisă de pârâtă la 25.07.2017, comunicată la 31.07.2017, prin care i se aduc la cunoștință reclamantului și faptele care i se impută raportat la calitatea sa de consilier local, iar nu doar la cea de viceprimar cum se informase inițial, acesta depunând un punct de vedere la 18.08.2017.

În ceea ce privește pretinsa insuficientă motivare a raportului, curtea de apel a constatat că a fost descrisă pe larg situația de fapt reținută și înscrisurile care o dovedesc, motivele constatării conflictului de interese fiind, de asemenea, arătate în cuprinsul acestuia, arătându-se concret care sunt dispozițiile legale aplicabile.

În ceea ce privește situația de fapt reținută prin raportul de evaluare contestat, instanța de fond a reținut că aceasta este probată prin înscrisurile atașate de pârâtă, iar reclamantul nu a contestat acțiunile reținute în sarcina sa, respectiv participarea și exprimarea votului în cadrul ședințelor Consiliului Local din 18.10.2013, 25.06.2013, 26.03.2013, 26.11.2013, 28.01.2014, 24.10.2014, 12.12.2014, 5.02.2015 și analizarea ofertelor depuse și desemnarea câștigătorilor licitației la 26.11.2013.

Ceea ce a susținut acesta cu privire la licitația respectivă este, în esență, faptul că nu avea cunoștință, la momentul emiterii HCL nr. 55/18.10.2013 și HCL nr. 33/25.06.2013, despre faptul că fiul său va participa la licitație.

A reținut instanța că nu s-a probat în cauză faptul că, la data deliberării și adoptării hotărârilor Consiliului Local nr. 55/18.10.2013 și nr. 33/25.06.2013, reclamantul ar fi cunoscut faptul că fiul său va participa la licitație, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru constatarea unui conflict de interese, în raport cu data actelor emise de Consiliul Local, motiv pentru care a anulat în parte raportul de evaluare cu privire la aceste fapte.

În ceea ce privește însă participarea reclamantului, chiar în calitate de președinte al comisiei de licitație, la analiza ofertelor și la desemnarea câștigătorilor, printre care se numără și oferta fiului său, dovedită prin procesul-verbal nr. x/26.11.2013, curtea de apel a constatat îndeplinite condițiile pentru constatarea existenței unui conflict de interese în ceea ce-l privește pe reclamant, existând la data respectivă interesul personal de natură patrimonială al fiului său.

În ceea ce privește constatarea conflictului de interese prin fapta reclamantului care a votat "pentru", fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, în cadrul ședințelor pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local, in care au fost prevăzute sume pentru finanțarea activității C., în cadrul căreia reclamantul deținea calitatea de președinte, asociația încasând suma de 41.000 RON, curtea de apel a reținut că este irelevantă invocarea neobținerii unui folos patrimonial de către reclamant personal, în condițiile în care interesul personal al acestuia este definit de art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 ca fiind "posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) f) o asociație sau fundație din care fac parte".

Nici faptul că ceilalți consilieri au cunoscut situația ori că nu ar fi fost influențați în deciziile lor de participarea reclamantului nu au relevanță în contextul în care acesta avea obligația legală de a se abține de la deliberarea și adoptarea respectivelor puncte de pe ordinea de zi.

Prin sentința nr. 12 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului sentinței nr. 2324 din 30.09.2019, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune această soluție, a reținut că, prin cererea de completare, reclamantul a susținut faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unuia dintre motivele de nelegalitate invocate, acest motiv neîncadrându-se însă printre motivele prevăzute expres de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat nu reprezintă capete distincte de cerere, cereri conexe sau incidentale, fiind invocate în susținerea unei singure cereri, aceea de anulare a actului administrativ pentru nelegalitate.

O asemenea omisiune a instanței de fond nu ar putea fi remediată pe calea unei cereri de completare, ci numai prin formularea unei căi de atac, invocându-se motivul de casare corespunzător, astfel că cererea de completare este neîntemeiată.

De altfel, a apreciat curtea de apel că a răspuns implicit și motivului de nelegalitate prin care se invocase nerespectarea dispozițiilor legale la repartizarea sesizării formulate de numitul B. în luna mai 2016, aceasta arătând în cuprinsul considerentelor sentinței civile faptul că "În mai 2016, a fost atașată dosarului o a doua sesizare formulată de domnul B. direct la pârâtă și înregistrată sub nr. x/26.05.2016." Or, în contextul în care exista deja o sesizare formulată de aceeași persoană, B., pentru fapte de aceeași natură săvârșite de reclamant, instanța a reținut doar faptul că a doua sesizare a fost atașată dosarului format deja de pârâta ANI.

Împotriva sentinței nr. 2324 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul a susținut că, așa cum rezultă din acțiunea introductivă și din actele aflate în dosarul de fond, el a invocat nulitatea absolută a raportului de evaluare, arătând că nu au fost respectate dispozițiile legale prevăzute cu caracter de principiu cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor, având în vedere, printre altele, sesizarea formulată de numitul B. în luna mai 2016, iar instanța de fond nici măcar nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv de nulitate și chiar a respins susținerile reclamantului, reținând motive străine de motivele invocate în acțiune și față de probele administrate în cauză.

Instanța a reținut că sesizarea din oficiu privea o situație de incompatibilitate care nu a fost constatată prin raportul de evaluare contestat, nefăcând deci obiectul litigiului, precum și că în luna mai 2016 a fost atașată dosarului o a doua sesizare formulată de B. direct la pârâtă și înregistrată sub nr. x/26.05.2016, în condițiile în care reclamantul a contestat tocmai modul în care această a doua sesizare a fost înregistrată cu nerespectarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie.

O a doua critică adusă de recurent se referă la respingerea de către instanță a motivului de nulitate decurgând din faptul că pârâta a solicitat informații nepublice după începerea activității de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, cu motivarea că reclamantul n-ar fi arătat în concret care acte ar fi fost întocmite în acest fel, în timp ce tot în considerentele sentinței arată, deopotrivă, că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării acestuia cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților.

Greșit a reținut instanța de fond și faptul că reclamantul nu ar fi contestat acțiunile reținute în sarcina sa (respectiv, participarea și exprimarea votului în cadrul ședințelor consiliului local în discuție), deși reclamantul a formulat apărări privind faptul că în respectivele ședințe nu au fost adoptate hotărâri cu privire la finanțarea echipei de fotbal, ci s-a dispus aprobarea bugetului sau rectificarea bugetară, în timp ce finanțarea echipei de fotbal s-a hotărât prin dispoziție a primarului, care este ordonator de credite.

A criticat recurentul reclamant soluția dată pe fondul raportului litigios susținând că instanța nu analizat condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru a se putea reține conflictul de interese.

A reiterat faptul că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea art. 8 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 176/2010.

În acest context, a arătat că din cuprinsul raportului de evaluare reiese că pârâta a fost sesizată la 01.03.2016 de o persoană fizică cu privire la nerespectarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese (lucrare nr. 8630/S/II/1.03.2016, repartizate inspectorului D., conform raportului de repartizare aleatorie aflat la dosar fond), iar la 24.02.2017, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că reclamantul nu a respectat regimul incompatibilităților (lucrare nr. 6747/A/II/24.02.2017, repartizată inițial inspectorului F., conform raportului de repartizare aleatorie aflat la dosar fond, și conexată ulterior la prima lucrare, în baza referatului de conexare nr. x - fila x).

Din cuprinsul sesizării din 01.03.2016, reiese că aceasta viza faptul că o asociație sportivă al cărei președinte era reclamantul a beneficiat de sponsorizări din bugetul local în perioada în care acesta era și consilier local, iar cu adresa nr. x/02.03.2016 reclamantul a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese.

Cu adresa nr. x/10.03.2017 reclamantul a fost informat că, în urma sesizării din oficiu, s-a declanșat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților, urmând să se procedeze la solicitarea de date și informații care nu sunt publice, fără însă să se arate faptele cu privire la care a fost demarată procedura de evaluare, încălcându-se astfel prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 și dreptul la apărare al persoanei evaluate.

A mai arătat recurentul că a formulat două puncte de vedere cu privire la lucrarea nr. 8630/S/II/01.03.2016, dar Agenția Națională de Integritate a ignorat cu desăvârșire probele indicate de reclamant în susținerea acestora.

Raportul de evaluare a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, nerelevând aceste puncte de vedere și neconținând o analiză temeinică, în fapt și în drept, a elementelor de conflict de interese sau incompatibilitate.

A reamintit recurentul reclamant prevederile art. 70, art. 71, 76 alin. (1), art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) (fost art. 47) din Legea nr. 215/2001, art. 75 și art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, conchizând că în cauză nu a fost dovedită întrunirea condițiilor legale pentru reținerea conflictului de interese.

A precizat, în acest context, că făcea parte din comisia de licitații încă din anul 2012 și că nu a cunoscut că fiul său era interesat să achiziționeze vreun teren la licitația organizată de Consiliul Local. A făcut referire și la declarațiile date de ceilalți membri ai comisiei de licitații, din care reiese că împrejurarea că a fost președinte al comisiei de licitații nu a influențat sub nicio formă îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau, iar instituția nu a suferit vreun prejudiciu.

De asemenea, cu privire la participarea sa la ședințele Consiliului local pentru adoptarea hotărârilor privind aprobarea/rectificarea bugetului local în care au fost prevăzute sume pentru finanțarea activității C., a arătat că este vorba de o asociație fără scop patrimonial și că personal nu a obținut niciun beneficiu material sau de altă natură ca urmare a înființării asociației, ci dimpotrivă, a fost nevoit să facă și eforturi materiale din resurse proprii pentru desfășurarea activităților și îndeplinirea scopului asociației, aspecte cunoscute și de consilierii locali care au sesizat ANI.

În plus, în calitate de consilier local sau de viceprimar era obligat să participe la ședințele Consiliului Local.

În sfârșit, a arătat recurentul că prin hotărârile în discuție nu au fost și nu puteau să fie cuprinse sume de bani pentru finanțarea activității C. și că abia ulterior primarul orașului Milișăuți, în calitatea sa de ordonator principal de credite conform art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, a dispus achitarea către asociație a unor sume de bani conform cererilor formulate de recurentul reclamant în calitate de președinte al acesteia.

Reclamantul A. a mai declarat recurs și împotriva sentinței nr. 12 din 13 ianuarie 2020, pronunțate cu privire la cererea de completare a sentinței nr. 2324 din 30 septembrie 2019, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, a arătat recurentul reclamant că, așa cum rezulta din acțiunea formulată, dar și din cererea de completare a hotărârii, reclamantul a invocat si nulitatea absoluta a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018, susținând în acest sens că nu au fost respectate dispozițiile legale prevăzute cu caracter de principiu referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei, având în vedere, printre altele, sesizarea formulată de numitul B. in luna mai 2016.

Cu toate acestea, se poate observa ca instanța de fond nu a avut in vedere si nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv de nulitate. Mai mult, a reținut că solicitarea de completare a hotărârii nu poate să facă obiectul unei cereri de completare a hotărârii, ci, eventual, al unei căi de atac impotriva sentinței de fond.

A considerat recurentul că în acest fel instanța de fond a încălcat dispozițiile procedurale prevăzute expres de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.

În plus, în motivarea subsidiara a instanței de fond, se menționeză că s-ar fi reținut in considerentele hotărârii că s-a răspuns implicit motivului de nelegalitate, fără însă ca acest aspect să poată reprezenta, în opinia recurentului, o pronunțare asupra cererii de constatare a nulității raportului de evaluare, față de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. civ.

Tot din conținutul sentinței nr. 12/13.01.2020, rezulta ca instanța de fond isi întemeiază soluția de respingere a cererii de completare a hotărârii pe motive contradictorii si chiar străine de cauză, arătând pe de o parte că o asemenea omisiune a instanței de fond nu ar putea fi remediata pe calea unei cereri de completare, ci numai prin formularea unei cai de atac, dar pe de altă parte argumentând și prin motive subsidiare pe fondul cererii de completare, care vin chiar în contradicție cu motivele inițiale.

În continuare, având in vedere motivarea subsidiara in baza căreia a fost respinsa cererea de completare a hotărârii de fond, recurentul a susținut că hotărârâea a fost data cu aplicarea greșita a normelor ce se refera formularea sesizărilor si repartizarea acestora in cadrul instituției parate, fiind eronată concluzia instanței de fond în sensul că, daca numitul B. a formulat inițial o sesizare, cea de-a doua sesizare (chiar daca avea un alt obiect si a primit un nou număr de sesizare) trebuia înaintată la lucrarea inițială.

Or, din contestația formulata in cauza, dar si din actele aflate la dosarul de fond, reiese că reclamantul a invocat nulitatea absoluta a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de parata, susținând in acest sens ca nu au fost respectate dispozițiile legale, prevăzute cu caracter de principiu, cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei, având in vedere, printre altele, sesizarea formulata de numitul B. in luna mai 2016.

Reclamantul a contestat chiar modul în care aceasta a doua sesizare a fost înregistrata, ajungând la dosarul cauzei cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, respectiv a art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care reglementează in mod expres procedura de înregistrare si repartizare a sesizărilor.

În opinia sa, înscrisul de la dosar reprezintă o veritabila sesizare, deci trebuia să urmeze procedura prevăzuta cu caracter de principiu de Legea nr. 176/2010 (cu privire la sesizarea instituției parate, repartizarea aleatorie, evaluarea cu imparțialitate a reclamantului etc), sub sancțiunea nulității absolute, motivarea instanței de fond fiind făcuta cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale invocate.

În speță, nu rezultă motivul pentru care înscrisul/sesizarea respectivă apare in lucrarea/dosarul nr. x/01.03.2016 si nici daca a urmat procedura de sesizare/înregistrare si repartizare aleatorie (rezultând chiar ca acest înscris nu a fost supus respectivelor proceduri.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă ANI nu a formulat întâmpinare în cauză, depunând doar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

În esență, a arătat că raportul de evaluare este legal și temeinic întocmit, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate și a procedurii de evaluare, fiind dovedită în cauză întrunirea condițiilor legale pentru reținerea conflictului de interese.

De asemenea, a arătat că pretinsa omisiune a unui motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 444 din C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanței de recurs

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de Evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Acțiunea sa a fost admisă în parte, prima instanță apreciind ca fiind doar în parte netemeinic și nelegal actul administrativ contestat.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de recurentul reclamant.

Cererea de completare a sentinței cu analiza motivului de nulitate absolută a raportului de evaluare a fost respinsă ca neîntemeiată, și această soluție fiind atacată cu recurs de către reclamant.

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând sentințele recurate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile reclamantului sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte reține că pârâta Agenția Națională de Integritate nu a exercitat recurs principal sau incident în privința soluției de admitere în parte a acțiunii, iar calea de atac exercitată de reclamant nu vizează considerentele care au întemeiat anularea raportului de evaluare în parte, doar în ceea ce privește faptele de a fi participat la ședințe și de a fi votat Hotărârile nr. 33/2013 și nr. 55/2013 în calitate de consilier local.

În consecință, această parte a sentinței nr. 2324 din 30 septembrie 2019 nu face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs intrând în puterea lucrului judecat.

Analizând criticile aduse de recurentul reclamant sentinței nr. 2324/2019, Înalta Curte constată, în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere doar în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt parțial similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Recurentul a indicat ca motive esențiale pe care instanța nu le-ar fi analizat și care ar fi fost determinante pentru a conduce la o altă soluție în cauză încălcarea repartizării aleatorii și faptul că pârâta ar fi solicitat informații nepublice după începerea activității de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14.

Critica nu este fondată. Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor hotărârii, instanța de fond a detaliat procedura repartizării cauzei și a identificat justificarea legală a fiecărei faze/operațiuni administrative, nerezultând neregularități de natură să atragă nulitatea efectuării procedurii de evaluare, cu repercusiuni asupra legalității raportului de evaluare emis la finalul acesteia.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de fond a arătat în motivare că reclamantul n-ar fi arătat în concret care acte ar fi fost întocmite pe baza unor informații nepublice solicitate înainte ca persoana evaluată să fie invitată și informată conform art. 14, dar și că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării acestuia cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților nu poate constitui o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

Astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistența unor considerente în favoarea admiterii acțiunii și a unor considerente care susțin respingerea acțiunii, sau, după caz, la considerente care contrazic soluția menționată în dispozitivul hotărârii, niciuna dintre situațiile premisă neregăsindu-se în speță.

De altfel, Înalta Curte constată că nici nu există vreo contradicție între cele două constatări distincte făcute de instanța de fond cu privire la două împrejurări diferite.

În acest context, este de observat și că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici una integral străină de natura cauzei (iar nu de apărările formulate de părți, astfel cum eronat se raportează recurentul reclamant).

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor aduse sentinței nr. 2324/2019 și subsumate de recurent motivului de casare menționat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Cât privește pretinsa încălcare a principiilor repartizării aleatorii, independenței și imparțialității inspectorilor de integritate, în legătură cu sesizarea formulată de numitul B., aceasta nu se confirmă în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 din Legea nr. 176/2010, "(1) Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.

(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalități:

a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de președintele Agenției;

b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite președintelui Agenției, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menținerea propunerii.(…). (4) Repartizarea lucrării inițiate la sesizarea, atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât și a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1). (…)."

Conform art. 10 din O.G. nr. 27/2002, la care face trimitere expresă art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite.

(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns.

Or, în speță, sesizările numitului B. din 1.03.2016 și 23.05.2017 vizau aceeași problemă a încălcării de către recurentul reclamant a regimului conflictelor de interese, chiar dacă aceasta s-a realizat prin acte materiale diferite redate în cele două petiții, astfel că nu se impunea, potrivit legii, formarea unei noi lucrări, ci conexarea acestora.

Înalta Curte apreciază că este nefondată și critica recurentului referitoare la greșita nereținere de către instanța de fond a încălcării art. 13 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 176/2010 prin solicitarea de informații nepublice mai înainte ca persoana evaluată să fie informată și invitată.

În acest sens, reține că, din economia textelor legale menționate, în procedura de evaluare a conflictelor de interese, reglementată în Secțiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declarațiilor de interese, dar și "a altor date și informații".

Astfel, potrivit art. 20 din Secțiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, "(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (...) (5) Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 13 din lege, "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice."

Art. 15 din același act normativ dispune: "(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității."

Prin urmare, art. 13-15 nu se aplică automat și întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispozițiile specifice pentru fiecare dintre proceduri.

Or, în condițiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituții și autorități publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, de documente și informații necesare desfășurării activității de evaluare, se face cu obligația păstrării confidențialității, iar ulterior informării persoanei evaluare, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situație de încălcare a regimului conflictelor de interese, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al persoanei evaluate și poate solicita suplimentar orice informații, inclusiv nepublice.

În speță, după cum a reținut în mod temeinic instanța de fond, procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate toate etapele și procedurile de evaluare, așa cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Astfel, prima informare a persoanei evaluate a avut loc cu adresa nr. x/02.03.2016, în cuprinsul căreia se menționează că "în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/01.03.2016 s-a declanșat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese, precizându-se, totodată: " (...) în situația în care din activitățile de evaluare (...) vor rezulta elemente în sensul existenței unui conflict de interese, (…) vă vom informa despre aceasta și veți fi invitat pentru a prezenta un punct de vedere." Confirmarea de primire a fost semnată de recurentul reclamant la 07.03.2016 .

La 31.07.2017 recurentul a primit sub semnătură a doua informare, nr. x, referitoare la identificarea de elemente în sensul nerespectării regimului conflictelor de interese, scrisoarea cuprinzând și invitația de a depune un punct de vedere scris și chiar mențiunea că poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Faptele imputate au fost și ele descrise suficient în cuprinsul informării (inclusiv cu indicarea normelor încălcate) pentru ca persoana evaluată să își poată formula apărările pe care le considera necesare.

Cu adresa nr. x/10.03.2017 (primită la 15.09.2017 - fila118) recurentul a fost informat că s-a declanșat și evaluarea respectării de către aceeași persoană evaluată a regimului incompatibilităților, urmând să se procedeze și la solicitarea de date și informații nepublice. Evaluarea din această perspectivă nu face însă obiectul prezentului litigiu, așa cum corect a arătat și instanța de fond.

Datele și actele inițiale (date publice) au fost solicitate de intimata pârâtă de la Primăria Orașului Milișăuți la 02.03.2016, și, respectiv, Oficiul Național al Registrului Comerțului la 18.03.2016, după informarea prealabilă din 07.03.2016.

De asemenea, la 10.03.2017 recurentului i s-a adus la cunoștință faptul că este cercetat și că se vor solicita informații ce nu sunt publice, dar și faptul că se va reveni cu adresă către acesta în cazul în care vor exista indicii privind existența unei situației de incompatibilitate.

Au fost respectate, atât dreptul persoanei evaluate la informare, cât și dreptul acestuia la apărare în cadrul procedurii desfășurate de pârâtă, apărătorul ales al acestuia având acces la dosarul administrativ, recurentul formulând puncte de vedere după fiecare informare, iar respectivele puncte de vedere au fost redate în cuprinsul raportului de evaluare contestat, chiar dacă intimata pârâtă nu și le-a însușit, contraargumentând la acestea cu propriile raționamente și probe.

Înalta Curte constată, în esență, că - în timpul exercitării mandatului de viceprimar/consilier local din perioada 2012-2016 - recurentul reclamant a participat, în calitate de consilier local, votând "pentru" și fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, la ședințele pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local in care au fost prevăzute sume pentru finanțarea activității C., în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de președinte, asociația încasând în baza acestor hotărâri suma de 41.000 RON.

Astfel, din probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu doar că făcea parte din asociație, ci era chiar reprezentantul legal al acesteia, scopul nepatrimonial al asociației neavând relevanță, în condițiile în care asociația primește fonduri în baza hotărârilor Consiliului Local, în raport cu care recurentul - reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 75 lit. f) ("Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...); f) o asociație sau fundație din care fac parte.") și art. 77 ["(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței. (...)"] din Legea nr. 393/2004.

De asemenea, a deținut și a exercitat calitatea de președinte al Comisiei de licitație pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al orașului Milișăuți, analizând ofertele depuse pentru cumpărarea prin licitație publica a cinci terenuri aparținând domeniului privat al orașului și semnând Procesul-verbal nr. x/26.11.2013 prin care s-a stabilit că ruda sa de gradul I, G., este câștigătorul unui teren in suprafața de 4.589 mp, pentru suma de 6.410 RON, ulterior încheindu-se cu UAT Milișăuți Contractul de vânzare nr. x/16.11.2014, pe care persoana evaluată l-a semnat în calitate de mandatar al fiului său.

Or, potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

Recurentul reclamant a considerat, de altfel, fără temei că avantajul material procurat fiului său se rezumă doar la un câștig financiar imediat și direct, al cărui cuantum trebuia să fie menționat expres în raport.

Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1."

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."

De asemenea, obligația legală a reclamantului era aceea de a se abține de la orice acțiune în cadrul licitației în discuție, cunoscând faptul că fiul său depusese ofertă în vederea participării la licitație. Simplul fapt că ruda sa de grad unu participa la licitație, urmărind achiziționarea unui bun imobil al unității teritoriale, constituia motiv temeinic pentru a se abține de la participarea sa ca membru ori președinte al comisiei de licitații, existând conflict de interese.

Procedând altfel, reclamantul a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 si dispozițiile art. 75 lit. a) si art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum si dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată, deci, că se justifică menținerea, de către prima instanță, ca temeinic și legal a raportului de evaluare contestat prin care s-a reținut conflictul de interese, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, validate, de altfel, ca fiind constituționale prin Decizia nr. 701/2020 a Curții Constituționale.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus și în deplin acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin sentința recurată, Înalta Curte reține că din art. 76 alin. (1) al Legii nr. 161/2003 reiese cu claritate că recurentul era obligat să nu încheie acte juridice care produc un folos material pentru sine, pentru soțul său ori pentru rudele sale de gradul I.

Or, din materialul probator administrat în cauză de prima instanță, că recurentul reclamant s-a aflat, într-adevăr, în situație de conflict de interese, astfel cum noțiunea este definită în Legea nr. 161/2003.

Recurentul reclamant avea posibilitatea de a evita situațiile de conflict de interese prin anunțarea interesului personal la începutul ședințelor consiliului local și abținerea de la vot, rolul reglementării conflictului de interese fiind în principal acela de a preveni situațiile în care funcționarii publici, aleșii locali sau demnitarii ar ajunge să servească interesul lor personal (în împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor sau asociaților lor un anumit avantaj sau dezavantaj), astfel că este necesar să fie înlăturat nu doar pericolul de corupție, ci chiar și numai aparența unui astfel de potențial pericol.

Analizând în continuare sentința nr. 12 din 13 ianuarie 2020, recurată, de asemenea, de reclamantul A., Înalta Curte constată, referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), că recurentul reclamant a invocat formal acest motiv, neputând fi decelate reguli de procedură care să fi fost încălcate de prima instanță în cursul judecării procesului (în condițiile în care eventuala nerespectare a prevederilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, iar nu motivului de casare reglementat la pct. 6), pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, se reține că acest motiv de recurs nu are incidență în cauză.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul a susținut că instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de completare a sentinței cu motive contradictorii și chiar străine de cauză.

În opinia sa, contradicția există între motivarea instanței în sensul că omisiunea judecătorului de a se pronunța asupra unui motiv de nelegalitate/nulitate a actului administrativ contestat nu poate fi remediată prin procedura reglementată de art. 444, ci doar prin exercitarea căii legale de atac împotriva sentinței, și motivarea subsidiară, în sensul că judecătorul fondului a răspuns implicit și motivului de nelegalitate respectiv.

Critica este vădit nefondată.

Înalta Curte a arătat deja, în analiza recursului îndreptat împotriva sentinței, că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistența în cuprinsul hotărârii a unor considerente de admitere a acțiunii și a unor considerente care ar susține respingerea acțiunii, sau, după caz, la situația în care considerentele hotărârii contrazic soluția pronunțată prin dispozitiv, niciuna dintre situațiile premisă neregăsindu-se în speță.

Ceea ce recurentul consideră motivare contradictorie poate reprezenta cel mult un excedent de motivare, care nu vine însă în coliziune cu argumentarea principală, nefiind de natură să conducă la o altă soluție decât respingerea cererii de completare.

Înalta Curte remarcă, din examinarea sentinței nr. 12 din 13 ianuarie 2020, aceasta nu cuprinde considerente străine de natura litigiului, răspunzând celor invocate de recurentul reclamant în cererea sa.

Cât privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 444 - Completarea hotărârii, "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în