Decizia nr. 1798/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 92/2020 a Curții de Apel Oradea

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 15.05.2020, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9031/12.03.2020 cu privire la imobilele având nr. top. x, 1016/1 și 6863 Valea lui Mihai constând în casă, teren și piață în intravilanul orașului Valea lui Mihai și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în echivalent a imobilelor menționate. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 92/CA/2020 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 92/CA/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința anulării în parte a Deciziei nr. 9031/2020 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. A considerat că hotărârea este în parte nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 92 alin. (12) din Legea pentru Reforma Agrară din 30.07.1921, precum și art. 17 și 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Într-o altă ordine de idei, recurentele au criticat sentința strict cu privire la imbilele constând în terenurile intravilane (fără casă) din orașul Valea lui Mihai, respectiv nr. topo. x (4316 mp) și nr. topo. x Valea lui Mihai (3586 mp). Practic, soluția pronunțată de instanța de fond este corectă numai cu privire la constatarea incidenței normelor prevăzute de art. IV alin. (1) din Titlul II al Legii nr. 247/2005, care instituie un regim procedural distinct de soluționare a cererilor de retrocedare având ca obiect terenuri extravilane, așa cum este și cererea nr. x/03.03.2003 privind nr. topo. x Valea lui Mihai, înscris în C.F. nr. x Valea lui Mihai. Au precizat că celelalte trei cereri de retrocedare - nr. x/24.02.2003, nr. x/24.01.2006 și nr. x/24.01.2006 - au avut ca obiect exclusiv cele două terenuri în litigiu. În primul rând, au considerat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 92 alin. (12) din Legea pentru Reforma Agrară din 30.07.1921, în sensul că nu a ținut seama de situația juridică specială a celor două imobile, care, după aplicarea Legii Reformei Agrare din 1921, constituiau sesie bisericească, conform art. 92 alin. (12). Practic, această instituție juridică specifică dreptului civil din Transilvania a fost inclusă de legiuitor în Partea a II-a a Legii Reformei Agrare - ÎMPROPRIETĂRIREA - ceea ce înseamnă că sesiile bisericești echivalau cu un veritabil drept de proprietate. În consecință, contrar celor reținute de instanța de fond, au arătat că aceste imobile, cu situația lor juridică specială, intră sub incidența art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, mai ales având în vedere expresia folosită în textul legal: "imobilele care au aparținut cultelor religiaose...". Prin utilizarea acestei sintagme, legiuitorul a luat în considerare la elaborarea acestor norme legale toate instituțiile juridice existente în perioada anterioară regimului comunist, inclusiv sesiile, nefiind posibilă ignorarea semnificației acestora și proiecția retrospectivă a definiției actuale a dreptului de proprietate Faptul că situația juridică specială a celor două terenuri intravilane intră în câmpul de aplicare al art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă și din analiza colii A și B din C.F. nr. x și 3747 Valea lui Minai, unde sunt înscrise, înainte de 1948 și sesiile bisericești ale Parohiei Ortodoxe Române Valea Iui Mihai, alături de cele ale subscrisei Parohia Greco-Catolică Valea Iui Mihai. Apoi, prin înscrierea de sub B 4 din ambele C.F.-uri, în anul 1949 s-a intabulat "dreptul de proprietate" asupra tuturor sesiilor aparținând recurentelor-reclamante, în favoarea Parohiei Ortodoxe din localitate, lucru care nu era posibil din punct de vedere juridic, decât numai prin semnificația juridică atribuită instituției sesiilor bisericești. În caz contrar, dacă acest titlu juridic interbelic este ignorat, s-ar ajunge la concluzia absurdă, contrară Constituției din 1948, că o persoană juridică de drept privat (Parohia Ortodoxă) ar prelua, fără titlu, imobilele proprietatea Statului Român. De aceea, trecerea imobilelor în favoarea Parohiei Ortodoxe, fără niciun titlu, întărește ideea că sesiile bisericești au aptitudinea de a fundamenta juridic o cerere de retrocedare. În al doilea rând, au arătat că, așa cum reiese chiar din înscrierile de carte funciară preciate, cele două terenuri în litigiu au fost preluate abuziv din patrimoniul lor, fără titlu, în baza Decretului nr. 358/1948, deci în perioada de referință. Prin art. 2 alin. (1) al acestui act normativ emis de autoritățile comuniste se prevedea expres că averea mobilă și imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "cu excepția expresă a averii fostelor parohii, "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că "o comisie interdepartamentală... va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române". În consecință, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut fără titlu (de vreme ce prin chiar efectul art. 1 al Decretului nr. 358/1948, Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desființată ca subiect de drept), iar parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speță, Parohia Ortodoxă Română Valea lui Mihai) nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparținut Bisericii Greco-Catolice. Au arătat că sunt relevante prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, care prevedeau expres posibilitatea exproprierii numai pentru cauză de utilitate publică, în baza unei legi și după o dreaptă despăgubire stabilită de justiție. Or, în cazul averii imobile a Parohiei Greco-Catolică Valea lui Mihai, nu a existat nicio utilitate publică, nicio lege și nicio despăgubire, sens în care preluarea fără titlu de către Statul Român este una abuzivă. Apoi, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităților administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituției de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998). În al treilea rând, a apreciat nelegală susținerea instanței de fond privind imposibilitatea de a se reține o altă stare de drept decât cea care rezultă din înscriereile de sub B 4 din C.F. nr. x și 3747 Valea lui Mihai, în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 și ale art. 3 din același act normativ. În speța dedusă judecății, dacă cele două imobile au fost preluate abuziv, fără titlu, de către Stat, prin Decretul nr. 358/1948, iar intabularea dreptului de proprietate s-a făcut |în favoarea Parohiei Ortodoxe, tot fără titlu, aceste aspecte juridice se încadrează pe deplin în domeniul de competență al intimatei-pârâte, nefiind nevoie de nicio hotărâre judecătorească privind nelegalitatea înscrierilor din cărțile funciare sus-amintite, câtă vreme caracterul abuziv al preluării rezultă din coroborarea normelor legale preciatate, iar Comisia Specială dispune de facultatea de a constata preluarea abuzivă. Pe de altă parte, deoarece toate înscrierile din cartea funciară se subordonează principului legalității, intimata nu era ținută la modul absolut de aceste înscrieri, ci trebuia să acorde prioritate în procesul de analiză a caracterului abuziv al preluării, dispozițiilor legale și constituționale de la momentul preluării. Au precizat că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv chiar de la reclamante de către Statul Român, fără titlu, în anul 1948 și date în administrare Parohiei Ortodoxe Române Valea lui Mihai, care, în mod nelegal, și-a înscris în cartea funciară un drept de proprietate. Într-o altă ordine de idei, efectul abuziv al exproprierii reclamantelor s-a produs deja în anul 1948, independent de înscrierile ulterioare din cartea funciară, motiv pentru sunt îndreptățite la retrocedare. Cât privește cealaltă condiție de admisibilitate a cererii de retrocedare - aceea ca imobilul în cauză să se fi aflat în proprietatea statului la momentul apariției O.U.G. nr. 94/2000 -, lipsa unui titlu juridic valabil de preluare de către Parohia Ortodoxă Valea lui Mihai echivalează cu existența proprietatății în patrimoniul Statului Român. În fine, nici susținerea instanței de fond privind imposibilitatea de restituire prin echivalent nu are temei legal, deoarece terenul cu nr. topo. x constituie parc în orașul Valea lui Mihai, iar pe celălalt teren (cu nr. topo. x) a fost edificată o construcție, respectiv o biserică. Or, potrivit art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 raportat la art. 1 alin. (4) din aceeași Ordonanță, în cazul în care terenul ce formează obiectul cererii de retrocedare este ocupat parțial sau în cazul în care acesta este afectat de amenajări de utilitate publică, acesta nu se restituie în natură, ci se vor acorda măsuri prin echivalent. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a arătat că imobilele în cauză nu au fost preluate de către Statul Român în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin urmare Comisia specială de retrocedare nu poate restitui în natură sau acorda măsuri compensatorii pentru aceste imobile. Totodată, a menționat faptul că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat, în perioada de referință a legii, în proprietatea solicitantului, la momentul preluării abuzive. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai au supus controlului judiciar Decizia nr. 9031/12.03.2020 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare, prin care au fost respinse cererile de retrocedare cu privire la imobilele având nr. top. x, 1016/1 și 6863 Valea lui Mihai constând în casă, teren și piață în intravilanul orașului Valea lui Mihai, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în echivalent a imobilelor menționate. Cererile de retrocedare cu privire la imobilele având nr. top. x și y au fost respinse cu motivarea că imobilele menționate nu se află în proprietatea Statului Român sau a unei dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Valea lui Mihai; că imobilele solicitate nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, astfel că, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 solicitantei nu i se pot propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În privința imobilului înscris în C.F. nr. x sub nr. top. x s-a reținut că cererea de retrocedare a fost redirecționată, spre competentă soluționare, Primăriei orașului Valea lui Mihai cu adresa nr. x încă din data de 13.12.2007. Prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantelor reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile privind preluarea abuzivă în perioada relevantă, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nici condiția ca imobilele a căror restituire se cere să se afle în proprietatea statului sau a unei unități dintre cele expres prevăzute de lege. Sentința primei instanțe a fost criticată de reclamante, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., strict cu privire la soluționarea cererilor de retrocedare aferente imbilelor cu nr. top. x (4316 mp) și nr. top. x (3586 mp) din Valea lui Mihai. Preliminar, instanța de control judiciar constată că susținerile recurentelor-reclamante din memoriul de recurs, cu privire la problema naturii juridice a sesiilor bisericești, în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, nefiind formulate în fața acestei instanțe. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ., aceste aspecte nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs. Înalta Curte constată că motivul de casare invocat este nefondat și reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, în speță dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, O.U.G. nr. 94/2000, republicată, formă în vigoare la data soluționării cererilor de retrocedare, reglementează condițiile de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar. Art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din acest act normativ prevede ca o condiție de admisibilitate a cererii de retrocedare ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public ori în patrimoniul unei regii autonome, societate sau companie națională, o societate comercială la care statul ori o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat majoritar. Așadar, numai în situația în care imobilul se află în proprietatea statului poate fi retrocedat, întrucât dreptul de proprietate privată este garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 Protocolul 1 din CEDO, astfel că statul nu poate dispune de dreptul de proprietate al unei persoane juridice de drept privat. În speță, în urma analizării documentelor din dosarul cauzei, respectiv Cartea funciară nr. x a localității Valea lui Mihai - Încheierea de carte funciară nr. x/19.01.1949, instanța de control judiciar apreciază că, în mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că imobilele aferente cereriilor de retrocedare se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Valea lui Mihai care este persoană juridică de drept privat potrivit H.G. nr. 53/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. Așa fiind, statul român prin Comisia pârâtă nu putea, în virtutea normelor sus enunțate, să dispună retrocedarea lor reclamantelor. Statutul de utilitate publică nu-i conferă niciunui cult religios calitatea de persoană juridică de drept public, cultele religioase fiind persoane juridice de drept privat al căror drept de proprietate asupra bunurilor lor este garantat constituțional. Prevederea expresă a atributului de utilitate publică dovedește caracterul privat al persoanei juridice ce beneficiază de acest statut, în cazul persoanelor juridice de drept public neexistând o astfel de prevedere, întrucât ar fi o exprimare pleonastică, utilitatea publică fiind de esența acestor persoane. În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că imobilele aferente cererii de retrocedare nu au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, deoarece pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate nu a avut loc în baza Decretului nr. 358/1948, cum eronat susțin recurentele-reclamante, ci la un moment anterior, în anul 1937, cu titlu de împroprietărire prin reformă agrară, astfel cum reiese din copia colii funciare depusă la dosar - Încheierea nr. 924/03.06.1937. Așadar, textul normativ impune condițiile, esențiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, condiții care, în mod evident, nu sunt îndeplinite în speță. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate se face, așadar, prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc. Prin urmare, câtă vreme conform încheierii de carte funciară nr. x/19.01.1949 imobilele identificate cu nr. top. x și y s-au transcris în cartea funciară nr. x a localității Valea lui Mihai în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Valea lui Mihai, nu pot fi primite alegațiile recurentelor-reclamante cu privire la lipsa unui titlu juridic valabil de preluare a acestor imobile de către Parohia Ortodoxă Române din Valea lui Mihai. Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia recurentele-reclamante sunt îndreptățite la despăgubiri în baza dispozițiilor art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000, care stabilesc că "în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unei amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent", întrucât, din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că măsurile compensatorii pot fi acordate doar atunci când sunt îndeplinite toate celelalte cerințe speciale prevăzute de actul normativ și acesta nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de construcții noi sau este afectat unei amenajări de utilitate publică. Or, în speță, bunurile care fac obiectul cererilor de retrocedare nu se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 și nici nu au fost preluate abuziv în perioada relevantă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate, formulate de recurentele-reclamante, nefiind în măsură să atragă casarea sentinței recurate. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamante, ca nefondat.