ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 25.05.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:

Prin sentința civilă nr. 49 din 29 iulie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele măsuri:

- A respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității, invocate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul accesoriu Ministerul Afacerilor Interne;

- A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în București, Palatul Victoria Piața Victoriei nr. 1, ca nefondată;

- A admis cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

Împotriva sentinței civile nr. 49 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În susținerea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că în sentința nr. 49/2020 se afirmă cu privire la restrângerea de drepturi operate de H.G. nr. 394/2020, că nu ar fi invocat vătămarea vreunui drept sau libertate personală, însă acest lucru ar fi trebuit făcut cu ocazia ședinței de judecată, cu oferirea posibilității ca și părțile să-și prezinte punctul de vedere. Or acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce este echivalent cu încălcarea principiilor oralității și contradictorialității, dar și cu încălcarea dreptului său la apărare.

De asemenea, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 52/2003, fiind în contradicție cu respingerea excepției lipsei de interes, pe motivul invocării unui interes personal, legitim, anume încălcarea drepturilor mele garantate de Legea nr. 52/2003.

Legat de aplicabilitatea Legii nr. 52/2003, recurentul consideră important de menționat că interpretarea art. 4 din lege dată de instanța de fond, este într-o evidentă contradicție atât cu spiritul, cât și cu litera legii. În acest sens, recurentul arată că în cazul hotărârii de Guvern ce face obiectul dosarului, inițiator a fost Ministerul Afacerilor Interne. Mai mult, în cererea de intervenție depusă de același minister se recunoaște că Legea nr. 52/2003 este aplicabilă și în cazul hotărârilor de guvern, fiind invocat art. 7 din lege ca explicație pentru nerespectarea dispozițiilor privind transparența decizională.

În fine, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat în esență că fiind cetățean al acestei țări și H.G. nr. 394/2020 fiind aplicabilă în toată țara, se subînțelege, că datorită adoptării acelei hotărâri a suferit restrângeri ale drepturilor și libertăților sale, de vreme ce nu a avut posibilitatea să meargă la teatru, la un restaurant, nu a putut participa la activitatea de educație fizică practicată de altfel în mod regulat, din cauza prevederilor Anexei 3 din H.G. nr. 394/2020. Ca factor agravant arată că acea prevedere este din categoria celor care încalcă în mod flagrant art. 53 din Constituție, pentru că nu limitează sau condiționează unele drepturi ci pur și simplu le interzice, cea ce nu ar fi posibil nici măcar prin lege.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat a se aprecia asupra interesului în susținerea prezentului recurs, având în vedere că H.G. nr. 394/2020 a avut o aplicabilitate de 30 de zile, ulterior fiind emise alte hotărâri de guvern pentru prelungierea stării de alertă

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 02.12.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24.02.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Asupra excepției lipsei de interes a recursului:

Cu titlu prealabil, se constată că intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția lipsei de interes a recursului.

Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes ca nefondată, având în vedere efectele diferite produse de ieșirea din vigoare a Hotărârii de Guvern contestate, invocată de pârât, și anularea acesteia, solicitată de reclamant.

Asupra recursului declarat

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat să se constate faptul că Guvernul României a încălcat prevederile Legii nr. 52/2003 cu ocazia adoptării H.G. nr. 394/2020, anularea H.G. nr. 394/2020 adoptată în condiții nelegale și conținând prevederi neconstituționale și anticonstituționale și totodată, suspendarea aplicării H.G. nr. 394/2020 până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.

Prin sentința recurată, în ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă, prima instanță reținând că este neîntemeiat motivul de nelegalitate privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, întrucât Legea nr. 52/2003 enumeră, expres și limitativ, autoritățile administrației publice obligate să respecte prevederile acestei legi, între autoritățile administrației publice centrale nefiind indicat și Guvernul, ci doar "ministerele, alte organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, precum și autoritățile administrative autonome", iar în ceea ce privește motivul de nelegalitate privind restrângerea unor drepturi, cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, a reținut că reclamantul nu a invocat o vătămare concretă în exercițiul unor drepturi.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, nefiind invocate, concret, încălcări ale unor reguli de procedură. În ceea ce privește vătămarea, s-a reținut corect că reprezintă o chestiune de fond.

Critica adusă sentinței recurate, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează interpretarea eronată a instanței de fond cu privire la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Legii nr. 52/2003.

Deși prin sentința recurată nu au fost analizate susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003, reținându-se că eventuala încălcare a dispozițiilor Legii nr. 52/2003 nu poate fi opusă cu succes Guvernului, câtă vreme legea în discuție enumeră, expres și limitativ, autoritățile administrației publice obligate să respecte prevederile acestei legi, între autoritățile administrației publice centrale nefiind indicat și Guvernul, ci "ministerele, alte organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, precum și autoritățile administrative autonome", totuși instanța de fond a constatat că, și dacă dacă s-ar considera că Guvernul ar fi fost obligat să se conformeze Legii nr. 52/2003, dispozițiile art. 7 alin. (13) din această lege prevăd:

"În cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare".

Astfel, chiar dacă inițiatorul proiectului H.G. nr. 394/2020 este Ministerul Afacerilor Interne, iar potrivit dispoziilor art. 4 din Legea nr. 52/2003, ministerul este enumerat printre autoritățile administrației publice obligate să respecte prevederile acestei legi, prin dispozițiile art. 7 alin. (13) legiuitorul a reglementat un mecanism derogatoriu, care permite adoptarea de soluții imediate, acestea fiind incidente în ceea ce privește H.G. nr. 394/2020, date fiind circumstanțele excepționale cauzate de pandemia de COVID-19.

În ceea ce privește criticile recurentului privind art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a încălcării drepturilor și libertăților sale prin H.G. nr. 394/2020, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Prin actul administrativ contestat în cauză s-a hotărât ca începând cu data de 18 mai 2020 să se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile și au fost stabilite măsurile aplicabile pe durata acestei stări.

Înalta Curte constată, contrar celor reținute prin considerentele sentinței atacate, că în mod greșit instanța de fond a apreciat, cu privire la motivul de nelegalitate invocat de reclamant privind restrângerea unor drepturi prin H.G. nr. 394/2020 cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, că reclamantul nu a invocat o vătămare concretă în exercițiul unor drepturi care să i se fi produs ca urmare a intrării în vigoare Hotărârii de Guvern, deși, anterior, reținuse faptul că reclamantul invocă o vătămare, caracterul întemeiat sau neîntemeiat al susținerilor privind vătămarea reprezentând o chestiune de fond.

Ținând seama că dispozițiile Legii nr. 554/2004 prevăd posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, să se adreseze instanței de contencios administrativ, având în vedere natura măsurilor instituite prin adoptarea H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ cu efecte asupra tuturor cetățenilor, inclusiv asupra reclamantului, sunt corecte susținerile recurentului privind faptul că a invocat o vătămare în exercițiul drepturilor și libertăților sale, astfel că s-a refuzat fără temei cercetarea fondului în privința încălcării drepturilor și libertăților sale prin adoptarea H.G. nr. 394/2020.

Rezultă că, procedând la soluționarea cauzei, în circumstanțele expuse, prima instanță nu a realizat o judecată completă a cauzei, prin analiza inclusiv a motivului de nelegalitate menționat, în mod greșit reținând că reclamantul nu a invocat o vătămare concretă în exercițiul unor drepturi.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat litigiul fără a examina pe fond cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea H.G. nr. 394/2020, în ceea ce privește motivul de nelegalitate menționat, în acest mod fiindu-i cauzată recurentului reclamant o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză,.

Prin urmare, fiind necesară casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, în limitele și conform celor mai sus expuse.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în baza art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne.

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 49 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.