ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România la rezolvarea contestației formulate în termen legal împotriva Hotărârii nr. 19/13.05.2019.

Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de apel Alba Iulia, urmare a admiterii excepției de necompetență teritorială, față de prevederile art. 10 alin. (3) Legea 554/2004 și față de faptul că domiciliul reclamantei se află în raza de competență a acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; s-a respins excepția prematurității acțiunii; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și, în consecință, a fost obligată pârâta să răspundă contestației împotriva Hotărârii 19/13.05.2019 s Consiliului Baroului Bihor.

Împotriva sentinței civile nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod gresit a reținut prima instanță că reclamanta nu a primit niciun răspuns la cererile acesteia cu privire la contestatia Hotărârii nr. 19/2019 a Consiliului Baroului Bihor si că un astfel de răspuns este nejustificat.

Astfel, UNBR a soluționat contestația reclamantei inregistrată sub nr. x 20.05.2019 prin Decizia Presedintelui UNBR nr. 48/20.08.2019, decizie comnicată către reclamantă la data de 07.10.2019, conform dovezii de primire. Anterior, la data de 11.06.2019, i s-a comunicat reclamantei că la 10.06.2019 s-a primit din partea acesteia un plic fără niciun document, fapt consemnat pe confirmarea de primire.

În concluzie, în opinia sa, nu există pretinsul refuz nejustificat si nici lipsa oricarui răspuns.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută nici prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, cu referire directă la cazurile precvăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Prima instanță a reținut, în esență, că "Reclamanta nu a primit niciun răspuns la cererile sale.

Contrar susținerilor pârâtului, reclamanta face dovada formulării contestației și expedierii acesteia, cu înscrisurile de la filele x, prin urmare, excepția prematurității acțiunii, pentru lipsa contestației, nu este întemeiată.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) Legea 554/2004, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative asimilate, nu este necesară plângerea prealabilă, deci, nici din acest punct de vedere, excepția invocată nu este întemeiată.

În privința calității procesuale pasive, Curtea de apel constată că UNBR nu a răspuns solicitării reclamantei și că, din perspectiva faptului că este persoana căreia reclamantei i s-a adresat și a faptului că aceasta nu a răspuns, în temeiul art. 2 alin. (2) Legea 554/2004, raportul juridic dedus judecății este legat între reclamantă și UNBR astfel că, în temeiul art. 36 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 13 Legea 554/2004, pârâta are calitate procesuală pasivă fiind persoana chemată să răspundă pretențiilor reclamantei.

Refuzul pârâtei de a răspunde solicitării reclamantei este unul nejustificat în condițiile în care a primit contestația reclamantei.

Instanța constată că orice apărări care privesc fondul contestației nu pot fi primite și analizate în prezentul litigiu care se circumscrie strict refuzului de a răspunde.

Lipsa oricărui răspuns determină instanța să admită cererea reclamantei și să oblige pârâta să răspundă cererii reclamantei. Conținutul răspunsului nu poate fi analizat și determinat de instanță în acest litigiu.

Instanța constată că și în situația unei cereri greșit îndreptate, pârâta poate și trebuie să o înainteze persoanei în drept să o soluționeze, acest fapt fiind esențial pentru protejarea dreptului reclamantei de a contesta în termen actul administrativ reprezentat de Hotărârea 19/2019."

Prin urmare, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, în prezenta cale de atac recurenta urmărind administrarea de probe noi în scopul stabilirii unei alte situații de fapt, invocând aspecte care nu au fost supuse analizei primei instanțe, cum însăși aceasta susține în ședința publică în fața instanței de recurs, respectiv că la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe, respectiv iulie 2020, cererea reclamantei era soluționată, acest aspect nefiind pus în discuție în fața instanței de fond.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de admitere a cererii reclamantei nu au fost contestate, pe calea recursului, de pârâtă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.