ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1757/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 129/com din 25 ianuarie

2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.C.M.

SA, în contradictoriu cu pârâta M.R.L. Iași SPRL - în calitate de lichidator al

SC V. SA Vaslui, pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință, s-a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.C.M. SA în contradictoriu cu pârâta

SC S. SA, pârâta a fost obligată să ridice de la reclamantă documentele de

arhivă care au fost create de subunitatea Secția Producție Industrială, al

cărei patrimoniu l-a preluat cu ocazia reorganizării fostului T.C.I. Iași în

societăți comerciale; să ia măsuri pentru păstrarea și conservarea acestor

documente, să elibereze adeverințele solicitate de foștii salariați ai acestei

subunități în baza documentelor. Totodată, pârâta a fost obligată la plata de

daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere în caz de

neîndeplinire a obligației impuse anterior.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, cu privire la excepția

lipsei calității procesuale de folosință, în raport de art. 41 - 44 C. proc.

civ., că nu poate avea calitate procesuală societatea comercială radiată din

Registrul Comerțului, operațiune care semnifică încetarea existenței persoanei

juridice, incapacitatea de folosință fiind sancționată cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește

cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC S., instanța de fond a

reținut, în esență, că în raport de art. 18

1

din Legea nr. 16 din 2

aprilie 1998 a Arhivelor Naționale, pârâta SC S. SA avea obligația de a prelua

documentele aferente patrimoniului subunității aferente.

În ceea ce privește

acordarea daunelor cominatorii, instanța de fond a apreciat că fără să reprezinte

un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor

debitorului, aceste daune constituie totuși o modalitate de constrângere ce

rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește

obligația asumată.

Împotriva Sentinței

nr. 129/com/2012 a Tribunalului Iași au declarat apel SC S. SA Iași și SC

C.C.M.

Reclamanta SC C.C.M.

SA Iași a declarat apel în ceea ce privește respingerea acțiunii față de

pârâtă.

În motivarea

apelului, reclamanta invocă dispozițiile art. 25 lit. d) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Prin motivele de apel

formulate, pârâta SC S. SA Iași a invocat faptul că a luat ființă în baza H.G.

nr. 1334/1990, iar Legea Arhivelor Naționale a apărut în 1998, fiind cunoscut

faptul că nicio lege nu retroactivează, efectele acesteia fiind aplicabile doar

pentru viitor, dispozițiile cuprinse în Legea nr. 16/1998 nefiindu-i

aplicabile.

Curtea de Apei Iași,

secția civilă, prin Decizia nr. 100 din 18 iunie 2012, a respins, ca nefondate,

ambele apeluri, reținând în esență, cu privire la apelul pârâtei, că această

societate nou-înființată, cu personalul transferat în interesul serviciului de

la societatea a cărei activitate a încetat prin hotărâre de guvern, și-a

desfășurat activitatea de păstrare, conservare și evidență a arhivei sub

imperiul Decretului nr. 472/1971 al Consiliului de Stat și Legii nr. 18/1996,

că reclamanta a făcut dovada că a notificat-o pe pârâtă în vederea preluării

documentelor ce fac parte din arhiva acesteia, dar și a faptului că, urmare a

solicitării reclamantei, Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale a

constatat că arhiva acestei societăți este păstrată separat, documentele fiind

ordonate și inventariate.

În ceea ce privește

apelul pârâtei SC V. SA, Curtea a reținut că, în cursul procesului, prin

Sentința civilă nr. 372/F din 4 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vaslui

în Dosarul nr. 341/89/2008, s-a dispus închiderea procedurii falimentului

debitoarei SC V. SA și radierea societății din registrele O.R.C. Vaslui, că în

raport de art. 136 din Legea nr. 85/2006, la data pronunțării sentinței

apelate, pârâta SC V. SA era lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în mod distinct, recurenta SC C.C.M. SA Iași și

pârâta SC S. SA Iași.

I.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

acestea vizând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale privind

calitatea procesuală a pârâtului doi și a obligațiilor acestuia în calitate de

lichidator al SC V. SA.

În susținerea acestor

critici recurenta-reclamantă aduce următoarele argumente:

Societatea recurentă

a chemat în judecată administratorul/lichidatorul judiciar M.R.L. Iași SPRL în

nume propriu, în virtutea obligației legale a acestuia, reglementată prin art.

25 lit. d) din Legea nr. 85/2008 (legea specială aplicabilă în cauză) - de

aplicare a sigiliilor, inventariere a bunurilor și luarea măsurilor pentru

conservarea lor;

- în cauză a fost

dovedit faptul că documentele din arhivă care au fost create de SC V. SA fac

parte din patrimoniul acesteia, au fost depozitate separat astfel încât exista

posibilitatea să fie inventariate și preluate de lichidator, în momentul

deschiderii procedurii falimentului. Faptul că lichidatorul a refuzat în mod

nejustificat a prelua aceste documente nu-l exonerează de obligația legală

amintită, chiar dacă, între timp, debitorul lichidat a fost radiat din

Registrul Comerțului, obligația de preluare a documentelor, conservarea lor și

cele prevăzute de Legea arhivelor, de eliberare a adeverințelor, subzistă în

sarcina lichidatorului pe toată perioada de păstrare a documentelor, conform

Legii arhivelor;

- prevederile art.

136 din Legea nr. 85/2006 privind descărcarea de gestiune a lichidatorului nu

se extind și asupra obligației reglementate prin art. 25 lit. d) din această

lege, acest text având prioritate și aplicându-se coroborat cu prevederile din

Legea arhivelor. Pentru acest motiv, după închiderea procedurii falimentului,

lichidatorul a dobândit calitatea de depozitar al documentelor de arhivă a

societății lichidate, în baza avizului dat de Arhiva Județeană Iași - în

această calitate a încheiat un contract de prestări servicii cu un alt

depozitar care eliberează în numele lichidatorului pentru societatea lichidată

SC V. SA adeverințele solicitate de foștii angajați, în vederea pensionării;

- prin înscrisurile

care au fost administrate în fața instanței de apel, s-a dovedit că SC P.B.

SRL, care păstrează în fapt arhiva SC V. SA, în baza contractului încheiat cu lichidatorul

chemat în judecată, realizează venituri substanțiale din activitatea de

păstrare a documentelor și eliberarea adeverințelor, având stabilită o taxă pe

adeverință.

Menționează

recurenta-reclamantă că prestatorul de servicii (depozitarul de fapt al

lichidatorului) are deschise puncte de lucru și în Iași și în Vaslui, unde a

avut sediul SC V. SA, toate fiind deschise cu avizul Arhivei Județene. Dacă

legea ar fi putut fi interpretată în sensul invocat de primele instanțe,

potrivit căruia Arhiva Națională sau Județeană ar trebui să preia documentele

unei societăți lichidate, ar fi reacționat în consecință în momentul în care

lichidatorul a solicitat avizul de a încheia un contract de depozit cu un

prestator de servicii.

În final,

recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei

atacate, în sensul de a se admite acțiunea și față de cel de-al doilea pârât.

II. Recurenta-pârâtă

SC S. SA Iași a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și respingerea acțiunii.

I. Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de

recurenta-reclamantă SC C.C.M. SA Iași, constată că recursul este nefondat,

pentru motivele ce se vor arăta.

Soluția pronunțată de

instanța de fond asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a

fost judicios analizată de instanța de control judiciar, din perspectiva

efectelor pe care le produce radierea unei societăți comerciale din Registrul

Comerțului, ca urmare a lichidării, raportarea fiind corect făcută la

dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., care reglementează și capacitatea

civilă a persoanei juridice, și la art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind

procedura insolvenței, potrivit căruia, prin încheierea procedurii și

lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire

la procedură, debitor și averea lui.

Art. 25 lit. d) din

Legea nr. 85/2006 pe care recurenta-reclamantă îl invocă nu poate fi aplicabil

speței întrucât vizează ipoteza societății în ființă aflată în faliment, or în

cauză societatea nu mai există întrucât a fost a fost radiată, aserțiunea

recurentei-reclamante, sub acest aspect, fiind lipsită de fundament.

Trebuie remarcat și

faptul că argumentația adusă de recurentă în susținerea motivului de

nelegalitate se raportează în mare parte la situația de fapt a speței.

II. Înalta Curte, cu

referire la recursul declarat de pârâta SC S. SA Iași, luând în examinare cu

prioritate excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr.

148/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de

timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de

instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a legii, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată

ca netimbrată.

În speță, recurenta a

fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit, 23

aprilie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în

cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează

să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 148/1997,

respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 148/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată, și

să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta SC S. SA Iași.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din

perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 312

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și în raport de art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 140/1997 privind taxele judiciare de timbru, va anula ca

netimbrat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC C.C.M. SA Iași împotriva Deciziei nr. 100

din 18 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca

nefondat.

Anulează recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC S. SA Iași împotriva Deciziei nr. 100 din 18

iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ