ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1750/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.09.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parțială a H.G. nr. 932/2021 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 990/2021, respectiv a tuturor măsurilor și interdicțiilor cu caracter discriminatoriu pe criterii de vaccinare/testare/trecere prin boală, respectiv:

1

, 8

1

, 10, 11, 12, 12

1

, 13, 20, 21, 22, 23, 23

1

, 24, 27, 27

1

, 30, 30

1

, 33

1

, art. 6 pct. 3, 4, 8, 9 și 10, art. 9 pct. 4, 4

1

, 5

1

, 10

1

, 13

1

, 14, 15, 15

1

din Anexa nr. 3 intitulată generic "măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".

La data de 24.09.2021, reclamantul a depus cerere modificatoare a acțiunii, arătând că înțelege să actualizeze dispozițiile actului administrativ cu caracter normativ atacat, în sensul anulării inclusiv a următoarelor prevederi care impun restricții și limitări discriminatorii, pe criterii de vaccinare/testare/trecere prin boală: art. 4 din Anexa nr. 2 așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 1015/23.09.2021 în varianta actuală, art. 2, art. 6 pct. 3

1

și 4 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 932/2021, intitulată generic "măsuri pentru diminuarea impactului de risc".

La data de 04.10.2021, reclamantul a formulat o nouă cerere modificatoare, în sensul actualizării dispozițiilor din actul administrativ atacat, în sensul că H.G. nr. 932/2021 a fost modificată și completată prin H.G. nr. 990/2021, H.G. nr. 1015/2021 și H.G. nr. 1050/2021, toate aceste impunând restricții și limitări cu caracter discriminatoriu (art. 4 din Anexa nr. 2, art. 1 pct. 3-6, 10-18, 24, 27-33, 36-38, 41-43, 47, 48, art. 2, art. 6 pct. 2, 3, 5-7, 11-13, art. 9 pct. 2, 4, 5, 7, 8, 14, 15, 19-24, art. 13

1

din Anexa nr. 3).

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 183 din 7 octombrie 2021, Curtea a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtul Guvernul României și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința anulării parțiale a H.G. nr. 932/2021 modificată/completată succesiv, astfel cum a solicitat prin acțiunea introductivă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul-reclamant că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementate de art. 4 din Legea nr. 24/2000, art. 16 alin. (1), art. 53 din Constituția României și art. 1 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 137/2000.

Actul normativ atacat nu cuprinde vreo dispoziție care să statueze că măsurile adoptate în baza Legii nr. 55/2020 urmează să fie aplicate diferențiat, în funcție de vaccinare/trecere prin boală/testare, astfel că nici hotărârea atacată, emisă în virtutea Legii nr. 55/2020, nu poate să aibă o atare reglementare. Dimpotrivă, chiar Legea nr. 55/2020 evidențiază că măsurile adoptate în baza acestui act normativ nu pot fi aplicare discriminatoriu.

H.G. nr. 932/2021 nu doar că depășește limitele reglementate prin Legea nr. 55/2020, dar chiar le contrazice, din moment ce însuși textul legii statuează că prevederile sale urmează a fi aplicate în mod nediscriminatoriu.

Aplicarea art. 4 din Legea nr. 24/2000 este cu atât mai evidentă cu cât măsurile adoptate prin H.G. nr. 932/2021 nu aveau cum să fie prefigurate/vizualizate de către Parlamentul României la data adoptării Legii nr. 55/2020, fiind mai mult decât clar că Parlamentul României, prin Legea nr. 55/2020, nu a acordat Guvernului României prerogativa instituirii unor restricții/limitări doar față de o categorie de persoane, respectiv cea a cetățenilor nevaccinați.

Drept urmare, luând în considerare că vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea nu sunt prevăzute în mod expres în Legea nr. 550/2020, nici pârâtul nu poate să restrângă drepturile și libertățile cetățenilor netestați/nevaccinați/netrecuți prin boală, neputând fi adoptate hotărâri prin care exercitarea drepturilor și libertăților să fie condiționate de deținerea unui "certificat verde", interpretare care reiese inclusiv din considerentele Deciziei nr. 381/10.06.2021 a Curții Constituționale.

Faptul că nu există o legislație care să permită instituirea unor asmenea restricții pe criterii discriminatorii este confirmat, indirect, de demersurile întreprinse de Parlamentul României pentru adoptarea unei legi care să ofere un cadru legislativ pentru restrângerea până la paralizare a dreptului la muncă, drept care urma să fie exercitat doar în baza "certificatului verde".

Pe cale de consecință, fiind în prezența unui act administrativ cu caracter normativ care restrânge drepturi și libertăți pe un criteriu discriminatoriu, fără a avea la bază un act al Parlamentului României, iar prima instanță a constatat că nu se poate constata un conflict între hotărârea de Guvern atacată și Legea nr. 55/2020, normele de drept material stabilite prin art. 4 din Legea nr. 24/2000 au fost aplicate eronat.

Prima instanță a aplicat eronat și normele constituționale, stabilite prin art. 16 alin. (1) - cetățenii sunt egali în fața autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări) - și art. 53 alin. (1) și (2) - exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesar și măsura trebuie să fie proporțională și aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

În același mod s-a procedat și cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Pe de altă parte, contrar celor reținute de instanță, a evidențiat că discriminările realizate de Guvernul României nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, dar și că metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare, fiind de notorietate că persoanele vaccinate se pot infecta și transmite virusul.

În continuarea susținerilor sale, recurentul a făcut trimitere la diferite studii, apreciind că scopul Guvernului României a fost introducerea, indirectă și în lipsa unei legi, a vaccinării obligatorii, situație care este cu atât mai evidentă în contextul noilor restricții adoptate prin H.G. nr. 1130/2021, prin adoptarea sistematică a unor noi restricții ajungându-se în situația în care persoanele nevaccinate să nu mai aibă decât dreptul de a munci și obligația de a se vaccina.

În opinia sa, pârâtul nu a urmărit altceva decât constrângerea propriilor cetățeni la asumarea unui act medical, invocând diferite studii care arată că persoanele infectate beneficiază de o protecție mai puternică decât cele vaccinate.

În cadrul aceluiași motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a mai susținut recurentul că, prin cererea modificatoare, a evidențiat că H.G. nr. 932/2021 astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 1050/2021 și că pârâtul a introdus prin intermediul hotărârilor de guvern obligativitatea indirectă a vaccinării, situație care determine încălcarea flagrantă a dreptului la libertate conștiinței (art. 29 din Constituția României, a dreptului de a dispune de propriul corp (art. 26 din Constituția României) și a dreptului la sănătate (art. 34 din Constituția României), di nmoment ce singura variantă în care poate beneficia de drepturile și libertățile firești este aceea de a se vaccina.

Deși prima instanță a considerat că actul normativ cu caracter administrativ atacat este unul legal, a omis a observa că H.G. nr. 932/2021, în forma finală, a eliminat varianta testării, nemotivând sentința din această privință.

Astfel, a concluzionat recurentul că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, impunându-se casarea acesteia inclusiv prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

3.1. Recurentul-reclamant A. susține aplicarea greșită, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 24/2000, ale art. 16 alin. (1) și art. 53, art. 29, art. 26 și art. 34 din Constituția României și ale O.G. nr. 137/2000, aducând în discuție mai multe aspecte. Apreciază că hotărârea de Guvern contestată nu ar fi emis în limitele dispuse prin Legea nr. 55/2020, în temeiul căreia a fost adoptată, și că dispozițiile sale sunt discriminatorii.

Mai dezvoltă teza discriminării, arătând că nu există obligația dovedirii sănătății prin prezentarea unui certificat, că orice persoană poate fi purtătoare și transmițătoare, chiar dacă ar fi vaccinată și ar deține "certificat verde".

Înalta Curte constată că recurentul intenționează să subsumeze aceste afirmații, motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește indicarea dispozițiilor constituționale menționate anterior ca norme de drept material aplicate greșit de prima instanță, se reține că prevederile constituționale nu fac parte din categoria normelor de drept material.

Referitor la încălcarea art. 4 din Legea nr. 24/2000, nerespectarea principiilor ierarhiei actelor normative, în opinia recurentului măsurile dispuse prin hotărârea de Guvern atacată nu sunt prevăzute prin Legea nr. 55/2020, invocând și Decizia nr. 381/2021 a Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 se referă la "măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu".

Or, dispoziția legală analizată nu prevede în concret și nu nominalizează care sunt acele măsuri de protecție ce conduc la limitarea tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor.

Rămâne la latitudinea executivului să stabilească aceste măsuri, gradual, acestea putând fi inclusiv carantina și izolarea la domiciliu.

În concluzie, prevederile art. 5 alin. (2) lit. d) din lege permit și instituirea altor măsuri, cum ar fi certificatul verde, a cărui motivare se regăsește în cuprinsul actului administrativ contestat.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privind discriminarea, O.G. nr. 137/2000, recurentul a susținut că nu există niciun act normativ care să condiționeze exercitarea vreunui drept de dovada vaccinării/testării/trecerii prin boală, iar, cu privire la existența unei discriminări, a reiterat în mare parte motivele din acțiunea introductivă, fără să critice, în concret, argumentele primei instanțe.

Cu privire la încălcarea principiului nediscriminării, Înalta Curte reține că persoanele care dețin certificatul covid în cele trei forme, în comparație cu persoanele care nu sunt vaccinate, nu s-au testat sau nu au trecut prin boală, nu sunt în situații comparabile, există situații diferite, adică persoane care sunt în situații deosebite, raportat la pericol, prin urmare sunt justificate aplicarea unor măsuri distincte.

Recurentul-reclamant se mai arată în dezacord cu opinia instanței de fond, apreciind că măsurile dispuse de intimatul-pârât nu ar fi justificate obiectiv de un scop legitim, având în vedere că și persoanele vaccinate se pot infecta și pot transmite virusul, iar prezentarea dovezii de vaccinare nu aduce nicio garanție că persoana nu este infectat și nu ar transmite virusul.

Or, analizând acest așa-zis motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant se arată, în realitate, nemulțumit de faptul că nu se cunoaște dacă vaccinurile oferă protecție, fără a preciza, în concret, norma de drept material încălcată de către prima instanță.

Alegațiile recurentului expun doar punctul său personal de vedere, fără a preciza dacă dispozițiile legale incidente obligă, în vederea adoptării actului administrativ, la existența unor studii/analize, în afara celor prevăzute de lege, ce implică analiza factorilor de risc.

În privința analizelor și rezultatelor științifice prezentate de recurent, având ca sursă diferite site-uri de pe internet, și asupra cărora prima instanță nu s-ar fi aplecat, Înalta Curte reține că instanța de judecată nu are căderea să se pronunțe și să le combată prin păreri personale, astfel cum încearcă recurentul-reclamant să își impună propriile păreri.

Nici restul argumentelor recurentului, că nu și-ar putea exercita drepturile constituționale, nu sunt susținute de indicarea unor norme de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță.

3.2. În raport cu cele prezentate mai sus, instanța de control judiciar constată că nu poate fi primit nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De altfel, asupra acestui motiv de casare, recurentul s-a limitat la a aprecia că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Instanța de fond a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea primei instanțe oferind garanțiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate.

3.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 183 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.