Decizia nr. 1722/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 495/2019 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea rezoluției de clasare înregistrate sub nr. x/2018, dispusă la data de 10 ianuarie 2019 și menținută prin rezoluția Inspectorului-șef nr. C19-513 din 4 martie 2019. Prin cererea depusă la data de 17.04.2019, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a "Legii nr. 187/1945, Decret Lege nr. 712/1966, Decret lege nr. 83/1949, decret nr. 259/1949, HCM nr. 107/1975".

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 495 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate. A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul A., contestând atât soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, cât și soluția dată acțiunii în anulare. Cu privire la termenul în care a formulat recursul împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a arătat că a fost la muncă în Italia. Pe fondul cauzei, recurentul a expus nemulțumirile sale privind soluțiile pronunțate în dosarele de instanță în care a avut calitatea de parte, apreciind că activitatea procurorilor și a altor instituții ale statului l-ar fi prejudiciat. În acest context, recurentul a susținut că magistrații au omis să cerceteze probele de la dosar și să dea o sentință legală și temeinică în litigiul civil privind fondul funciar. A considerat că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale date de procurori în plângerile penale pe care reclamantul le-a formulat, precum și soluțiile date de Inspecția Judiciară la sesizarea acestuia, sunt de natură să acopere neregulile din sistemul de justiție din România. Recurentul reclamant a apreciat că se impune admiterea sesizării Curții Constituționale și rejudecarea pe fond a cauzei, în care să se țină seama și de o eventuală admitere de către instanța de contencios constituțional a excepției invocate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Cu privire la recursul formulat împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea prin care a fost respinsă cererea recurentului reclamant de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 24 septembrie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 23 octombrie 2019, când cererea de recurs a fost trimisă prin poștă la Curtea de Apel București, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 26 septembrie 2019. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Potrivit art. 186 din C. proc. civ.: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Susținerea recurentului pârât în sensul că nu a exercitat calea de atac în termenul de 48 de ore, întrucât a fost la muncă în Italia, nu poate fi considerat un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere că recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de acesta împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale este tardiv formulat, cu depășirea termenului legal instituit de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, și se va respinge ca atare. Examinând în continuare cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva soluției date acțiunii în anulare este nul, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, precum și notele de ședință (dosarul de recurs vol. I și dosarul de recurs vol. II) și încrisurile depuse de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată. Susținerile recurentului în sensul că prima instanță a pronunțat o soluție politică, tendențioasă, ilegală, neconstituțională și discriminatorie nu justifică, într-o manieră convingătoare, respectarea condițiilor prevăzute de art. 486-489 din C. proc. civ. Astfel, recurentul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în dosarele de instanță în care a avut calitatea de parte, considerând că magistrații au omis să cerceteze probele de la dosar și să dea o sentință legală și temeinică în litigiul civil privind fondul funciar. De asemenea, recurentul a apreciat că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale date de procurori în plângerile penale pe care reclamantul le-a formulat, precum și soluțiile date de Inspecția Judiciară la sesizarea acestuia, sunt de natură să acopere neregulile din sistemul de justiție din România. Raportat la aceste susțineri, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond. Cu alte cuvinte, aspectele arătate prin cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate, în condițiile în care prin hotărârea recurată instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că rezoluția de clasare atacată este legală, iar prin cererea de recurs nu sunt criticate aspectele reținute de către instanța de fond prin hotărârea recurată. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea cel puțin a unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Prin urmare, pentru considerentele arătate și constatând că nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate de instanță din oficiu, iar recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale prin sentința civilă nr. 495 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fisca ca tardiv formulat și va constata nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva soluției date acțiunii în anulare prin aceeași sentință. PENTRU ACESTE MOTIVE,