ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 22 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică a chemat în judecată pârâtul Guvernul României -Comisia Specială de Retrocedare a Unor Buniri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
să se constate că imobilele înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x. 344/4, 512 și 555 au fost preluate abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948
să se constatate existența și îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu Legea nr. 165/2013, cu privire la imobilele înscrise în CF nr. x sub nr. topo x.
anularea în parte a Deciziei nr. 8603/16.05.2019 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 formulată de mitropolie privind imobilele situate în com. Suseni, sat Suseni, jud. Mureș, înscris inițial în CF nr. x Suseni și pe fondul cererii formulate în temeiul art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, în virtutea dreptului de plenitudine de jurisdicție al instanței, solicită:
a. în principal, să se dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor situate în com. Suseni, sat Suseni, jud. Mureș, înscris inițial în CFnr. 125 Suseni, respectiv:
teren cu destinația grădină în suprafață totală de 790 stânjeni (echivalentul a 2844 mp), înscris inițial sub A+1 în CF nr. x Suseni sub nr. topo, x și clădire "casă de lemn la nr. 64" și teren în suprafața de 242 stj. (echivalentul a 871 mp) înscrise inițial sub A+l în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x
teren în suprafață totală de 2636 mp, înscris inițial sub A+2 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 344/2 - cu destinația grădină
teren în suprafață de 3 iugăre și 1437 stânjeni, înscris inițial sub A+3 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x - cu destinația fânăț
teren în suprafață de 10 iugăre și 1167 stânjeni (echivalentul a 61.51 mp), înscris inițial sub A+4 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x - cu destinația arător
ii. în subsidiar, să se dispună acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. x SDuseni sub nr. topo x, respectiv să se stabilească dreptul reclamantei la a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013,
b. În subsidiar, în măsura în care instanța consideră că nu poale dispune direct restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, solicităm a se dispune obligarea pârâtei la completarea dosarului aferent cererii nr. x/24.01.2006 și la emiterea în favoarea reclamantei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care
i. în principal, să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 555 care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 și se pot restitui în natură ii. în subsidiar, să dispună acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilele înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 555 care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 și se pot restitui în natură
iii. în al treilea rând, să dispună obligarea pârâtei să înainteze Comisiei locale de fond funciar Suseni cererea subscrisei nr. x/24.01.2016 pentru imobilele cu topograficele aferente care au ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 98 pronunțată în data de 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat în parte Decizia nr. 8603/16.05.2019 emisă de pârâtă, obligând pârâta la emiterea în favoarea reclamantei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantei de restituire a imobilelor casă și grădină înscrise în CF x Suseni, nr. top. x/2.
Totodată, a respins celelalte solicitări formulate de reclamantă precum și solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 98 pronunțată în data de 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta COMISIA SPECIALĂ A RETROCEDARE, încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Prin recursul său a susținut în esență recurenta -pârâtă că, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sentința recurată nu cuprinde considerentele, ci doar partea introductivă și dispozitivul, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. civ.
In ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile punctului 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate pr H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora cererea de retrocedare va cuprinde, printre altele, datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcția și terenul aferent).
Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, reclamanta a solicitat, din carte funciară nr. x a localității Suseni, un singur imobil, respectiv imobilul casă, curte și grădină.
Prin Adresa nr. x/07.05.2018, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Blaj, în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, să precizeze obiectul cererii de retrocedare în sensul menționării nr. top. corespunzătoare imobilelor solicitate;
Reclamanta avea obligația să precizeze obiectul cererii de retrocedare prin indicarea datelor de identificare a imobilelor solicitate.
Ca răspuns la adresa nr. x/07.05.2019 a Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj trebuia să indice numerele topografice corespunzătoare imobilului casă, curte și grădină din cartea funciară nr. x a localității Suseni.
Or, prin adresa nr. x/20.12.2018, reclamanta nu a indicat ce numere topografice corespund imobilului casă, curte și gradină din cartea funciară nr. x a localității Suseni, ci a precizat că obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă toate numerele topografice înscrise în cartea funciară respectivă.
Potrivit cărții funciare nr. x a localității Suseni, imobilele identificate cu nr. top. x, 276, 343/2, 344/2 (cu privire la care instanța a obligat Comisia specială de retrocedare să soluționeze pe fond cererea reclamantei de restituire) au următoarele destinații:
- nr. top. x, 276 - grădină și casă de lemn la nr. 64;
- nr. top. x, 344/2 - grădină.
Așadar, în cartea funciară nr. x a localității Suseni sunt înscrise două imobile având destinația de grădină, respectiv imobilul identificat cu nr. top. x și imobilul identificat cu nr. top. x, 344/2.
În acest context, era necesar ca reclamanta să precizeze care dintre cele două imobile face obiectul cererii de retrocedare, prin indicarea numerele topografice corespunzătoare.
Mai arată recurenta că, și în ceea ce privește construcția solicitată era necesară precizarea numărului topografic corespunzător, întrucât exista posibilitatea ca respectiva construcție să existe faptic, fără să fie " înscrisă în cartea funciară.
In consecință, în condițiile în care reclamanta nu a precizat numerele topografice corespunzătoare imobilului casă, curte și grădină din cartea funciară nr. x a localității Suseni singura modalitate de soluționare, conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, era de respingere a cererii de retrocedare depuse de către reclamantă.
Pentru aceste motive și considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este motivată și, în plus, a fost dată cu nerespectarea prevederilor punctului 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului formulat, casarea în parte a hotărârii recurate (în ceea ce privește admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă, anularea în parte a Deciziei nr. 8603/16.05.2019 și obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantei de restituire a imobilelor casă și grădină înscrise în C.F. x Suseni, nr. top. x/2) și respingerea acțiunii formulate de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de pârâtă, a formulat întâmpinare intimata - reclamantă, în cuprinsul căreia arată că nu se opune de principiu admiterii recursului, sens în care este de acord cu casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Raportat la faptul că, într-adevăr, hotărârea atacată este nemotivată, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., impunându-se astfel casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Răspunsul la întâmpinare
Recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, în cuprinsul căruia a arătat faptul că-și menține argumentația invocată în recursul formulat anterior.
Procedura de soluționare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 11.05.2020 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare este fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor prezentate în continuare:
Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
să se constate că imobilele înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x au fost preluate abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948
să se constatate existența și îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii în condițiile O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu Legea nr. 165/2013, cu privire la imobilele înscrise în CF nr. x sub nr. topo x.
anularea în parte a Deciziei nr. 8603/16.05.2019 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 formulată de mitropolie privind imobilele situate în com. Suseni, sat Suseni, jud. Mureș, înscris inițial în CF nr. x Suseni și pe fondul cererii formulate în temeiul art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, în virtutea dreptului de plenitudine de jurisdicție al instanței, solicită:
a. în principal, să se dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor situate în com. Suseni, sat Suseni, jud. Mureș, înscris inițial în CFnr. 125 Suseni, respectiv:
teren cu destinația grădină în suprafață totală de 790 stânjeni (echivalentul a 2844 mp), înscris inițial sub A+1 în CF nr. x Suseni sub nr. topo, x și clădire "casă de lemn la nr. 64" și teren în suprafața de 242 stj. (echivalentul a 871 mp) înscrise inițial sub A+l în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x
teren în suprafață totală de 2636 mp, înscris inițial sub A+2 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 344/2 - cu destinația grădină
teren în suprafață de 3 iugăre și 1437 stânjeni, înscris inițial sub A+3 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x - cu destinația fânăț
teren în suprafață de 10 iugăre și 1167 stânjeni (echivalentul a 61.51 mp), înscris inițial sub A+4 în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x - cu destinația arător
ii. în subsidiar, să se dispună acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. x SDuseni sub nr. topo x, respectiv să se stabilească dreptul reclamantei la a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013,
b. În subsidiar, în măsura în care instanța consideră că nu poale dispune direct restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, solicităm a se dispune obligarea pârâtei la completarea dosarului aferent cererii nr. x/24.01.2006 și la emiterea în favoarea reclamantei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care
i. în principal, să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 555 care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 și se pot restitui în natură ii. în subsidiar, să dispună acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilele înscrise în CF nr. x Suseni sub nr. topo. x și 555 care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 și se pot restitui în natură
iii. în al treilea rând, să dispună obligarea pârâtei să înainteze Comisiei locale de fond funciar Suseni cererea subscrisei nr. x/24.01.2016 pentru imobilele cu topograficele aferente care au ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prima instanță a aadmis în parte cererea reclamantei, în sensul că, a anulat în parte Decizia nr. 8603/16.05.2019 emisă de pârâtă, obligând pârâta la emiterea în favoarea reclamantei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantei de restituire a imobilelor casă și grădină înscrise în CF x Suseni, nr. top. x/2, respingând celelalte solicitări formulate de aceasta precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Învestită cu soluționarea cererii de recurs promovată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, este fondat, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.
Ipoteza avută în vedere de recurenta-pârâtă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa considerentelor hotărârii atacate.
Reține, astfel, Înalta Curte că obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile art. 425 alineta 1 lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Așadar, se constată că motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.
Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar precum și exercitarea căilor de atac de retractare.
În conformitate cu jurisprudența CEDO, Înalta Curte a apreciat în mod constant că, deși dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Verificând conținutul hotărârii pronunțate de prima instanță, se observă că aceasta nu satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia nefiind redate motivele motivele care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Pornind de la faptul că dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei au fost aplicate dispozițiile legale, se constată că exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii.
Motivarea hotărârii reprezintă o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție, inexistența motivării sau o motivare necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii.
Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Astfel, Înalta Curte reține că părții i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și că i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la soluționarea pricinii respectând regulile în materia motivării hotărârilor, în vederea pronunțării unei soluții legale.
În consecință, Înalta Curte, găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciază că nu se mai impune și analizarea criticilor circumscrise de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond cu ocazia rejudecării, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa în tot sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 98 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.