ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând ca, după administrarea probațiunii solicitată și necesară, să se dispună:

1.să se constate că imobilele înscrise în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x au fost preluate abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948

2.să se constate existența și întinderea dreptului reclamantei cu privire la imobilele înscrise în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x, compuse din casă și curte cu suprafața de 2156 mp, grădină cu suprafața de 1555 mp

a) Pe fondul cererii formulate în temeiul art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, în virtutea dreptului de plenitudine de jurisdicție al instanței, solicită: în principal, să se dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise inițial în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x - imobile compus din casă, curte și grădină, iar în subsidiar, să se dispuna acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x, respectiv să stabiliți îndreptățirea reclamantei la a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.

b) În subsidiar, dacă instanța va aprecia că nu poate dispune direct restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, solicită să se dispună obligarea pârâtei la emiterea în favoarea reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei decizii prin care: în principal să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x - imobile compus din casă, curte și grădină, iar în subsidiar, să dispună acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilele înscrise în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x.

Prin sentința civilă nr. 17 din data de 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 17 din data de 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este nelegală dacă "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii", iar în conformitate cu prev. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii vizează și pronunțarea acesteia "cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Consideră că sentința civilă nr. 17/30.01.2019 a Curții de Apel Alba Iulia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - raportat la considerentele indicate punctual în continuare, și dată, totodată, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin Decizia nr. 8063/30.01.2019 emisă de pârâtă în soluționarea cererii formulate, s-au respins cererile formulate cu privire la imobilul înscris în CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x, având în vedere faptul că "imobilul solicitat nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000".

În primul rând, instanța de fond nu a analizat toate aspectele de fapt și de drept invocate în cererea dedusă judecății, respectiv nu a înlăturat motivat apărările care vizau constatarea existenței și întinderii dreptului reclamantei cu privire la imobilele înscrise în CF nr. x Ciufud sub nr. topo x,73, respectiv anularea Deciziei nr. 8063/24.08.2018 cu consecința restituirii natură/acordării de despăgubiri, după caz.

Raportat la aceste considerente ale instanței de fond, motivele de recurs vizează critici privind judecarea cauzei de către aceasta fără a intra în cercetarea fondului, soluția pronunțată nefiind rezultatul unei analizări corecte și imparțiale a solicitărilor deduse judecății.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Soluția privind respingerea cererilor subscrisei este nelegală, în condițiile în care pârâta a fost învestită cu soluționarea unei cereri de restituire a unui imobil naționalizat în mod abuziv, fără titlu valabil, cu privire la care nu s-a emis nici un titlu de restituire, nici în procedura administrativă prev. de O.U.G. nr. 94/2000, nici pe drept comun printr-o hotărâre judecătorească, respectiv nu s-au despăgubiri juste și echitabile nici în raport cu perioada preluării, nici în prezent.

Instanța de fond a încălcat normele de drept material aplicabile, în special cele ale art. 1 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, care prevăd că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile în raport cu perioada preluării".

Ori, instanța de fond a reținut că prevederile Decretului nr. 358/1948, ale Legii nr. 489/2006 a cultelor, ale Decretului-Lege nr. 9/1989 și ale Decretului nr. 1296/1990 "neavând relevanță juridică" în cauză, reținând însă că, din Adeverința nr. x/31.07.2018 emisă de Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iulia reiese că "în anul 1948, odată cu trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxie, imobilul a fost luat de Biserica Ortodoxă, fiind locuit de preoți ortodocși".

Instanța de fond a dat eficiență absolută mențiunilor din Adresa nr. x a Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iulia în conformitate cu care "în anul 1948, odată cu trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxie, imobilul a fost luat de Biserica Ortodoxă, fiind locuit de preoți ortodocși", în condițiile care este de notorietate că "trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxie" nu a fost un benevolă, premisele desființării cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948 a fost create prin Decretul nr. 177/1948, care a "reglementat trecerea credincioșilor de la un cult la altul".

În conformitate cu prev. art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, "averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă, aparține de drept Statului". Instanța de fond face trimitere la "trecerea credincioșilor de la un cult (greco-catolic-s.n.) la altul (ortodox - s.n.)", însă în ceea ce privește Biserica greco-catolică - în general, și în ceea ce privește situația dedusă judecății - în particular, nu pot fi reținute ca fiind incidente prevederile art. 38 din Decretul nr. 177/1948, nefiind întrunite la acel moment condițiile privind trecerea liberă a credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox, fiind evident că cultul greco-catolic a fost desființat, ori, cum s-a statuat la acel moment, "încetează de a mai exista " (art. 1 teza finală din Decretul nr. 358/1948 - s.n.). Aceasta în condițiile în care, Decretul nr. 177/1948 se aplica "cultelor recunoscute" (aspect care rezultă din coroborarea prevederilor art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1) și în special cu prev. art. 13 alin. (1),

- acesta din urmă impunând recunoașterea cultelor religioase prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, dat la propunerea Guvernului), ori,

- prin art. 27 alin. (3) din Constituția României din 1948 Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată/recunoscută ca biserică națională

- prin Decretul nr. 358/1948 cultul greco-catolic a fost desființat în mod abuziv, aspect care este de notorietate și considerăm că nu este necesar a fi probat.

Ori, în ceea ce privește situația Bisericii greco-catolice, credincioșii acesteia nu au trecut de bună-voie la cultul ortodox sau la vreun alt cult, ci cultul greco-catolic a fost desființat abuziv, acesta nemaifiind recunoscut de Statul Român. Aceasta în condițiile în care, potrivit art. 13 din același act normativ, "cultele religioase, pentru a putea să se organizeze și să funcționeze, trebuia să fie recunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, dat la propunerea Guvernului (...)",

Prin Decizia nr. 8063/24.08.2018 emisă de pârâtă în soluționarea cererii formulată de reclamantă, s-a respins cererea formulată cu privire la CF nr. x Ciufud sub nr. topo. x, imobile compuse din casă și curte cu suprafața de 2156 mp, grădină cu suprafața de 1555 mp, reținându-se că acestea se află în folosința Parohiei Ortodoxe Române Blaj - Izvoarele, respectiv că acestea nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Recurenta consideră că decizia atacată este nelegală din prisma respingerii cererii de restituire a imobilului în natură, pârâta reținâd că imobilul se află în posesia unei alte persoane juridice de drept privat, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Ori, imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român și a intrat în proprietatea acestuia - ca proprietate extratabulară, în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 348/1948, în conformitate cu care "averea mobila si imobila aparținând organizațiilor si instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresa a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua in primire imediat".

Pârâta menționează în decizia atacată faptul că, nu se poate dispune restituirea pentru imobilele ce fac obiectul cauzei deoarece acesta se află în posesia Parohiei Ortodoxe Române Blaj -Izvoarele. Faptul deținerii posesiei imobilului de către o persoană juridică de drept privat nu valorează titlu de proprietate în favoarea acesteia, astfel încât motivarea respingerii cererii de către Comisia Specială de Retrocedare este neîntemeiată.

Comisia Specială face abstracție total de prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia " Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România si au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu} de statul roman, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgentă." Ori, astfel cum am arătat anterior, imobilele ce fac obiectul cauzei au fost preluat abuziv de Statul Român și a intrat în proprietatea acestuia ~ ca proprietate extra tabulară, în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 348/1948., în conformitate cu care "averea mobila si imobila aparținând organizațiilor si instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresa a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua in primire imediat".

În măsura care instanța de recurs consideră că nu este admisibila solicitarea care vizează pronunțarea în mod direct a unei hotărâri în sensul constatării existenței și întinderii dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele în litigiu și restituirea în natură/stabilirea dreptului a despăgubiri pentru acestea, solicită admiterea capătului de cerere care vizează obligarea Comisiei Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prev. de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind restituirea în natură/acordarea de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Intimata - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, precum și a dispozițiilor legale incidente pricinii Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

O primă critică dezvoltată de către reclamantă în memoriul de recurs vizează nemotivarea hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond, despre care susține că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., devenind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Această critică nu poate fi primită, constată Înalta Curte, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare .

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speță, instanța de control judiciar consideră că prima instanță a respectat cerințele impuse de art. 425 din C. proc. civ., în condițiile în care curtea de apel a expus argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea și temeinicia actului infralegislativ contestat în cauză de către reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj .

Astfel, instanța de fond a făcut un examen al dispozițiilor incidente în cauză - art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și a precizat, în raport de aceste dispoziții legale,ce înseamnă în opinia sa preluarea abuzivă a imobilelor aparținând cultelor religioase. În continuare, instanța a examinat înscrisurile aflate la dosarul cauzei - cartea funciară nr. x Ciufud și adresele nr. x/2008 și nr. y/2018, înscrisuri ce se referă la situația imobilului solicitat de către reclamantă să-i fie retrocedat. Pe baza examenului acestor înscrisuri, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța a ajuns la concluzia că imobilul solicitat de către reclamantă a-i fi restituit a fost întotdeauna în proprietatea tabulară a bisericii greco catolice, fără să existe vreun act de preluare a imobilului de către statul român și că, prin urmare, respectivul imobil nu poate face obiectul cererii de restituire în condițiile O.U.G. nr. 24/2000.

Din cele de mai sus, rezultă cu evidență că judecătorul fondului a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care să conducă la casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu toate acestea, recursul este fondat, având în vedere că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor juridice incidente în speță, ceea ce atrage incidența motivului de recurs reglementată în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar celor arătate de instanță că reclamanta nu ar fi probat dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor revendicate prin prezenta acțiune, Înalta Curte reține că Statul Român a preluat toate proprietățile mobiliare și imobiliare ale cultului greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948, în această situație fiind și imobilul solicitat a-i fi restituit reclamantei din prezentul dosar, Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică.

În termenii Decretului nr. 358/2.12.1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, preluarea patrimoniului s-a făcut astfel:

"(1) În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, organele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

(2) Averea mobila și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente."

O primă observație care se impune din analiza acestui act normativ este în sensul că întregul patrimoniu al Bisericii Greco Catolice a fost confiscat de către Statul Român, așadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat pur și simplu cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă a încetat să funcționeze.

În realitate, Statul Român a decis în 1948 desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român. De aceea, este fără echivoc că în mod corect reclamanta din prezenta cauză și-a întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să soluționeze cererea formulată de Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului/imobilelor în discuție.

Ideea pe care Comisia specială de retrocedare și-a întemeiat soluția materializată în cuprinsul deciziei nr. 8063/24.08.2018, a fost aceea că imobilul solicitat, identificat cu numerele topografice 72 și 73 din Cartea funciară nr. x a localității Izvoarele, fost Ciufud, nu se află în proprietatea uneia din persoanele enumerate în art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. Pentru a se pronunța în acest sens Comisia a avut în vedere informațiile transmise de Primăria municipiului Blaj, conform cu care imobilul în discuție, cu destinația de casă parohială, se află din 1948 în folosința Parohiei Ortodoxe Române Blaj, fără să cunoască împrejurarea că statul român ar fi preluat imobilul în 1948.

În siajul argumentației Comisiei, instanța de fond a reținut că, în raport de mențiunile din cartea funciară a imobilului, imobilul a fost întotdeauna în proprietatea tabulară a Bisericii Greco Catolice Izvoarele, că nu a existat un act de preluare a imobilului de către statul român, astfel că respectivul imobil nu poate face obiectul cererii de restituire în baza O.U.G. nr. 94/2000.

Acest raționament este greșit, fundamentat fiind pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente în cauză. Așa cum s-a arătat în cuprinsul prezentei decizii, în 1948, prin lege, statul român a desființat cultul greco catolic și i-a confiscat toate bunurile pe care le poseda. Odată cu dispariția acestui cult religios toate efectele întabulării în beneficiul Bisericii Greco Catolice Izvoarele au încetat, iar înscrierea din cartea funciară a devenit o simplă mențiune fără nicio semnificație juridică. Este adevărat că statul român nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, însă Înalta Curte observă că Decretul Lege nr. 115/1938 instituia prin art. 26 din acest act normativ câteva excepții de principiul efectului constitutiv al întabulării, excepții printre care figura și proprietatea statului, astfel că din 1948, în baza prevederilor Decretului nr. 358/1948, statul român a exercitat dreptul de proprietate extrafunciară (extratabulară) asupra imobilului în privința căruia Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a adoptat decizie nr. 8063/24.08.2018. În consecință, împrejurarea că Statul Român nu a făcut demersuri pentru consemnarea în cartea funciară a dreptului său de proprietate (întabularea) în privința imobilului respectiv, este lipsit de semnificație juridică.

Așa fiind, apare cu evidență că hotărârea instanței de fond este nelegală, curtea de apel validând un act infralegislativ, la rândul său nelegal, cu privire la caracterul preluării de către stat a imobilului situat în localitatea Izvoarele, județul Alba, înscris în CF nr. x a localității Ciufud.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică este fondat, astfel că în temeiul art. 498 C. proc. civ., îl va admite ca atare, va casa sentința instanței de fond, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică, va anula decizia nr. 8063/24.08.2018 și va obliga pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să reanalizeze cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică împotriva sentinței civile nr. 17 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 8063/24.08.2018 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Obligă pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să reanalizeze cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.