ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1654/2022

Ședința publică din data de 21 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5 decembrie 2019, contestatoarea A. - Judecător la Judecătoria Beiuș - a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063 din 12 noiembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Oradea.

Prin decizia nr. 2533/15 mai 2019, s-a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Curții de Apel Oradea.

I.2. Prin sentința civilă nr. 134 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a reclamantei de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Oradea.

I.3. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs invocând dispozițiile art. 488, pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul de a se constat desființarea de drept a cesteia și trimiterea cauzei în vedere rejudecării către Curtea de Apel Timișoara.

I.4. Prin decizia civilă nr. 3025/01.07.2020 pronunțată în dosar nr. x/2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 134 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre competenta soluționare la Curtea de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 05.11.2020 sub același număr.

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 401 din 30 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

II.2. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Din prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul si detașarea judecătorilor, rezultă o serie de criterii care trebuie luate in considerare la analizarea unei cereri de transfer fara a exista o ordine de preferința si care trebuie analizate cumulativ si per total, nu selectiv si preferențial, astfel cum a procedat intimatul.

Astfel cum a arătat in motivarea hotărârii nr. 1063/12.11.2018, prin care i s-a respins in mod netemeinic si nejustificat transferul de la Judecătoria Beius la Judecătoria Oradea, intimatul a luat in considerare doar criteriul vechimii in magistratura, respectiv faptul ca dl judecător B. căruia i s-a admis cererea de transfer de la judecătoria Beius la Oradea are o vechime mai mare; nu precizează nici faptul ca locuri vacante la Oradea, erau trei, fiind admise doar 2 cereri de transfer.

De asemenea, prin exemplele expuse ale altor colegi cărora li s-au admis cererea de transfer in condiții similare, in situația in care s-ar fi admis ambele cereri de transfer de la Judecătoria Beius la Oradea, activitatea instanței nu ar fi fost afectata, raportat la faptul ca si altor judecătorii cu o schema de 5 judecători sau mai puțin si cu judecători in funcție 4 sau chiar 3, li s-au admis cererile de transfer fara a se considera ca ar fi afectata activitatea acestora. Pe de alta parte, având in vedere volumul mai mic de activitate al Judecătoriei Beius, care si in situația funcționarii in patru sau trei judecători, înregistrează un număr mai mic de dosare pe cap de judecător decât Judecătoria Oradea, nu poate fi un argument pertinent in respingerea cererii sale de transfer. Tot de la aceeași instanța, Judecătoria Beius, cu o schema de 6 judecători, in urma cu aproximativ doi ani s-a admis cererea de transfer a doamnei judecător C., in condițiile in care la acel moment funcționau doar patru judecători, fara a se considera ca ar fi afectata activitatea instanței.

Cu privire la avizele instanțelor implicate, acestea au un rol consultativ, iar intimatul face referire le ele tot in mod preferențial si selectiv. Astfel arata ca a ținut cont de aceste avize, insa recurenta a primit aviz pozitiv de la Judecătoria Oradea si Tribunalul Bihor, negativ de la Judecătoria Beius si Curtea de Apel Oradea, in timp ce colegul B. căruia i s-a admis cererea de transfer a primit aviz favorabil si de la Curtea de Apel Oradea. Motivul avizului negativ de la Curtea de Apel Oradea a fost acela ca recurenta a fost transferata de la Judecătoria Harsova la Judecătoria Beius in 14.04.2017.

In alta ordine de idei, argumentația intimatului, preluata din motivarea avizului negativ al Curții de Apel Oradea si anume ca i s-a acordat deja un transfer de la Harsova la Beius, nu are nici un suport legal, legea neprevăzând un număr limitat de transferuri ce pot fi acordate unui magistrat.

Cu privire la motivele personale invocate, acestea au fost total ignorate de recurent in mod nejustificat, fapt pentru care motivarea acestuia este evaziva si superficiala. Recurenta a reiterat aspectele de fapt legate de situația specială medicală a copilului său, arătând că toate aceste aspecte au fost expuse si dovedite prin inscrisuri medicale in susținerea cererii de transfer, insa nu au fost luate in considerare de intimat.

Nu au fost analizate deloc de către parat criteriul stării de sănătate si situației familiale, precum si criteriul specializării judecătorului si disponibilitatea de a activa in orice specializare, criterii deopotrivă prevăzute de art. 3 din Regulament.

Nu s-au arătat nici argumentele pentru care paratul a hotărât sa acorde prevalenta altor criterii decât celor doua menționate, deși imperativul unei motivări adecvate a actului administrativ, cu respectarea prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, impunea o atare abordare a motivării hotărârii in discuție.

Motivarea unui act administrativ reprezintă o condiție de legalitate a actului, este obligatorie si constituie o garanție împotriva arbitrariului. Aceasta trebuie sa conțină elemente de fapt care sa permită destinatarilor sa cunoască, sa evalueze temeiurile deciziei si de asemenea sa permită exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, motivarea este menita sa asigure subiectului de drept căruia i se adresează exercitarea dreptului la apărare si a unui proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, condiție a cărei nesocotire atrage anulabilitatea actului.

Cu privire la apărarea paratului preluata intru totul in motivarea sentinței atacate, in sensul ca beneficiază de o larga marja de apreciere in materia transferului judecătorilor, aspect care rezulta si din jurisprudenta relevanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, tocmai aceasta larga marja de apreciere nu-1 dispensează pe acesta de obligația de motivare adecvata a hotărârilor, ci dimpotrivă il obliga sa motiveze in mod adecvat felul in care a inteles sa uziteze de aceasta marja de apreciere, fara a lasă loc arbitrariului, subiectivismului nejustificat si excesului de putere.

Lipsa motivării adecvate a Hotărârii nr. 1063/12.11.2018 reprezintă o incalcare a cerinței generale de motivare adecvata a actelor administrative, recunoscuta in teoria generala a actului administrativ, asimilata unei norme juridice, reprezentând in speța si o incalcare cel puțin implicita a prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor.

In mod implicit, având in vedere ca soluția de respingere a cererii de transfer formulate de recurenta nu a fost fundamentata printr-o motivare adecvata a autorității publice parate, acest aspect conturează excesul de putere din partea acestei autorității publice in sensul art. 2 lit. n) teza II din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a evidențiat ca motiv de nelegalitate tocmai aceasta practica nejustificata a paratului recurent in soluționarea cererilor de transfer, si anume de a da prevalenta in mod selectiv si arbitrar doar criteriilor privind vechimea in magistratura si avizelor consultative ale instanțelor, cu precizarea ca acest din urma criteriu este argumentat diferit in alte hotărâri privind transferul, uneori argumentând exact contrariul si anume ca "Secția pentru Judecători nu va avea in vedere avizul instanței având in vedere caracterul consultativ al acestora".

In ce privește argumentul intimatului, în sensul ca soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportata exclusiv la situația personala a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare, astfel cum a constatat in mod obiectiv si prima instanță, paratul recurent a procedat contrar celor învederate, respingând ab initio cererea de transfer cu ignorarea totala a argumentelor atât profesionale, cat si personale si cu încălcarea criteriilor regulamentare.

Recurenta a mai arătat că sentința a preluat întrutotul motivarea intimatului, fără a analiza situația concretă și fără a cerceta motivele sale.

II.3. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, hotărârea instanței de fond este legală și motivată corespunzător, iar faptul că s-au avut în vedere o serie de argumente expuse în cuprinsul întâmpinării nu înseamnă că instanța nu și-a motivat hotărârea, apărările Consiliului Superior al Magistraturii formând convingerea instanței în sensul soluției pronunțate ca urmare a pertinenței lor.

Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă șî necontradictorîe, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Înțeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica și fundamenta hotărârea pronunțată, motivarea nu poate, însă, avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță.

Faptul că nu s-a răspuns în detaliu tuturor aspectelor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu constituie un motiv de casare a sentinței recurate, în condițiile în care instanța de fond și-a expus argumentele de fapt și de drept apte de a fundamenta în concret soluția dată, de natură a explica părților hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția, precum și de a permite un control judecătoresc adecvat.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Oradea, formulată de doamna judecător A..

Potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 1 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006. Astfel, competența de soluționare a cererilor de transfer ale judecătorilor aparține secției de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă, este legală și temeinică, fiind analizate și corespunzător interpretate toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

În acest context, se arată că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncțîonalitățiîn activitatea instanțelor și parchetelor.

Art. 3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secției pentru judecători să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

În speță, analizând cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă, în raport de criteriile prevăzute la art. 3 din Regulamentul de transfer, secția pentru judecători a apreciat în mod corect că nu se impune transferul reclamantei având în vedere vechimea în funcție și la instanță a titularilor celor 5 cereri de transfer la Judecătoria Oradea, gradul de ocupare și volumul de activitate înregistrat la instanțele implicate, avizele comunicate de către acestea, dar și motivele de ordin profesional și personal ale acestora.

Secția a avut în vedere faptul că potrivit situației posturilor vacante publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 23.10.2018, la Judecătoria Beiuș, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 6 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, 5 posturi erau ocupate, fiind vacant 1 post aferent funcției de președinte.

Dîn analiza comparativă a tuturor cererilor de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, prin prisma criteriilor cumulativ prevăzute de Regulament, secția pentru judecători a considerat prioritare cererile de transfer formulate de doamna judecător D. și de domnul judecător B., dispunând respingerea celorlalte cereri de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, inclusiv cererea doamnei judecător A..

De asemenea, secția pentru judecători a reținut că de la Judecătoria Beiuș au fost formulate 2 cereri de transfer la Judecătoria Oradea, astfel încât, în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, a apreciat că este oportună admiterea unei singure cereri de transfer pentru a nu crea disfuncționalități în buna desfășurare a activității instanței, motiv pentru care a fost considerată prioritară solicitarea de transfer la Judecătoria Oradea a domnului judecător B. având în vedere vechimea în funcția de judecător, vechimea la instanță și avizele favorabile ale instanțelor implicate.

În aceste condiții, având în vedere motivele mai sus invocate, atât instanța de fond cât și secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au apreciat că nu era oportună admiterea la acel moment a transferului magistratului în cauză.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, la soluționarea cererii de transfer formulate de aceasta. secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat toate criteriile regulamentare, iar acest aspect a fost constatat și de prima instanță în argumentarea soluției de respingere a acțiunii formulate de recurenta-reclamantă. în cazul de față, s-a avut în vedere în principal volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul și al celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și încărcătura instanțelor, vechimea în funcția de judecător, vechimea la instanță, precum și avizele instanțelor implicate în procedura de transfer, cu luarea în considerare și a motivelor personale ale reclamantei, fără a fi prioritare anumite criterii așa cum susține reclamanta în cererea de recurs.

De asemenea, în cadrul cererilor de transfer, secția pentru judecători nu realizează o analiză de legalitate și temeinicie a avizelor comunicate de instanțele vizate de procedură, emiterea avizului fiind rezultatul exercitării unei atribuții de către președinții instanțelor.

Cu privire la datele personale ale magistraților care au formulat cereri de transfer, dreptul la viață intimă, familială și privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituția României, republicată și în art. 8 dîn Convenția pentru apărarea drepturilor omului șl a libertăților fundamentale, prezintă o latură activă, constând în obligația autorităților statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestuia și o latură pasivă, pusă în evidență prin obligația ce incumbă autorităților, dar și tuturor celorlalte subiecte de drept, de a respecta dreptul în discuție, abținându-se de la orice acțiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă referitoare la neanalizarea motivelor privind starea de sănătate a copilului său, prin formularea cererii de transfer, aceasta nu și-a dat acordul expres ca informațiile medicale despre minor să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, știut fiind faptul că hotărârile în materia transferului sunt publice pe site, astfel că nu avea cum să detalieze în Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 afecțiunile de care suferă copilul acesteia.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat în cererea de transfer situația sa personală, iar secția pentru judecători a analizat în mod efectiv și aceste aspecte invocate de recurenta-reclamantă care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, vechimea în funcție și la instanță a tuturor celor 5 solicitanți, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea hotărârii recurate și motivele personale invocate de reclamantă, însă a apreciat că acestea nu erau apte a conduce la anularea actului administrativ atacat, deoarece pe de o parte nu reprezentau situații care să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat, iar pe de altă parte, nu constituiau singurele criterii regulamentare avute în vedere și nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât respingerea cererii de transfer a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 1 și 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 din C. proc. civ., republicat și toate temeiurile de drept la care am făcut referire.

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate prin cererea de recurs.

III. Soluția instanței de recurs

III.1. Aspecte procesuale

La termenul din 5.10.2021, Înalta Curte a acordat termen pentru a da posibilitatea părților să formuleze puncte de vedere cu privire la incidența în cauză a Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar la data de 10.01.2022 un punct de vedere, prin care a arătat că decizia este incidentă cauzelor pendinte, conducând la anularea actului administrativ atacat.

Intimata-pârâtă nu a depus la dosar punct de vedere scris cu privire la chestiunea interpelată de instanță.

Prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2022, cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Ca urmare a cererii formulate de recurenta-reclamantă la data de 27 ianuarie 2022, cauza a fost repusă pe rol la data de 08.03.2022.

III.2. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub or. x reclamanta, judecător la Judecătoria Beiuș, a solicitat transferul la Judecătoria Oradea.

Reclamanta a supus controlului jurisdicțional de legalitate hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063/12.11.2018 prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Oradea.

Prin acest act administrativ s-a reținut că nu este oportună aprobarea cererii de transfer a reclamantei, urmare a analizării cumulative a condițiilor prevăzute de art. 3 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a fi ignorate motivele personale ale solicitantului, însă luând în considerare analizarea comparativa a celor 5 cereri de transfer formulate, vechimea în funcție a judecătorilor, gradul de ocupare și volumul de activitate înregistrat la instantele implicate, avizele comunicate de acestea.

Nemulțumita de aceasta soluție reclamanta a promovat acțiunea în fata instanței de contencios administrativ, învederând, în esența, ca hotărârea a cărei anulare o solicita nu este motivata, neanalizând aspectele de ordin personal invocate de aceasta și anume, în principal, problemele de sănătate ale fiului său, ce necesită un regim alimentar special iar pentru a asigura acest regim alimentar fiului său reclamanta susține că este nevoită să se trezească în fiecare dimineață în jurul orei 5 pentru a-i pregăti fiului ei micul dejun și pentru a ajunge în timp rezonabil la serviciu, domiciliul reclamantei fiind în Oradea iar naveta până la Beiuș, pe o distanță de circa 70 km, implică o călătorie de circa 1 oră și 15 minute pe fiecare sens. Grădinița copilului reclamantei este situată în Oradea în partea opusă ieșirii spre Beiuș, ceea ce îngreunează situația reclamantei. Totodată și soțul reclamantei are atât domiciliul și locul de muncă în Oradea. Reclamanta mai arată că și dânsa are probleme de sănătate, în mare parte datorită oboselii cronice, care este cauzată și de timpul îndelungat de navetă între Oradea și Beiuș. Referitor la perspectivele apropiate de ocupare a postului de la judecătoria Beiuș, arata ca la concursul pentru ocuparea postului de președinte s-a înscris d-na judecător C. de la Oradea, de asemenea existând și posibilitatea ca posturile vacante sa fie alocate absolvenților de INM, scoaterea la concursul de admitere în magistratura a postului vacant din anul 2019, posibilitatea de a fi solicitat la următoarea sesiune de transfer, deoarece exista magistrați din județul Bihor care funcționează în alte județe și odată cu împlinirea vechimii de trei ani cu siguranța vor solicita transferul la instanțe din județ. De asemenea invoca împrejurarea ca Judecătoria Beiuș nu ar fi afectata prin admiterea cererii sale de transfer, având în vedere media dosarelor pe judecător.

Dimpotrivă, paratul susține ca au fost analizate în mod judicios toate criteriile prevăzute la art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 privind aprobarea Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. La adoptarea hotărârii atacate, aceea de respingere a cererii de transfer formulate de către reclamantă, pârâtul a avut în vedere următoarele criterii: vechimea în funcție care este mai mică comparativ cu cea a magistratului a cărei cerere de transfer a fost admisă, gradul de ocupare și volumul de activitate al Judecătoriei Beiuș și al Judecătoriei Oradea, avizele comunicate de către instanțele implicate, dar și motivele de ordin profesional și personal. A fost avut în vedere existența a cinci cereri de transfer concurente privind transferul la Judecătoria Oradea, situație în care, fără a fi ignorate motivele de ordin personal, au fost admise cererile de transfer formulate de către doi magistrați cu vechime în funcție mai mare decât reclamanta. Totodată a fost avut în vedere faptul că de la Judecătoria Beiuș doi magistrați au formulat cerere de transfer la Judecătoria Oradea și s-a apreciat oportun a se admite doar una dintre aceste cereri pentru a nu crea disfuncționalități în buna desfășurare a activității Judecătoriei Beiuș.

III.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă și a apărărilor intimatului-pârât

Deși recurenta-reclamantă nu a invocat expres, criticile sale din cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta trebuie verificat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale.

Prin decizia mai sus amintită, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale - art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 - prin care este reglementată instituția transferului, fără stabilirea condițiilor în care se realizează transferul și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 133 alin. (1) din Constituție.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. S-a arătat, în motivarea deciziei Curții Constituționale, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă. De asemenea, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Înalta Curte constată incidentă în prezenta cauză Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 în raport de obiectul prezentului litigiu și față de faptul că la data apariției Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 cauza aflată în recurs se află în curs de soluționare. Nu poate fi reținută vreo încălcare a principiului neretroactivității, deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 produce consecințe juridice și cu privire la o cauză în curs de judecată pentru o situație juridică nefinalizată, față de prevederile art. 6 din noul C. civ.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat hotărârea emisă de CSM, secția pentru judecători prin care a fost respinsă cererea sa de transfer, cerere de transfer formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 1-3 din Hot. CSM nr. 193/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor.

În raport de cele expuse, dispărând temeiul juridic care permitea intimatului-pârât emiterea de hotărâri în materia transferului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, Înalta Curte constată însă că nu poate fi soluționat direct de către prezenta instanță și că este prematur formulat, față de cadrul legislativ existent la data soluționării prezentului recurs.

Astfel, în cauza aflată pe rol în faza recursului la data publicării în Monitorul Oficial (24 iulie 2020) sunt incidente dispozițiile Deciziei C. civ. nr. 454 din 24 iunie 2020, în raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție în sensul aplicării pentru viitor și față de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

Hotărârea emisă de autoritatea competentă CSM, secția pentru judecători, prin care în baza art. 60 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 a fost respinsă cererea de transfer formulate de reclamantă este nelegală, deoarece a devenit lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat.

Pe de altă parte, nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci chiar și în privința cererilor de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004. În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra cererilor de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer.

În îndeplinirea obligației sale constituționale de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a emis Legea nr. 313/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor în vigoare din 5 ianuarie 2022, dar din lecturarea acesteia, Înalta Curte nu a putut regăsi tratarea situației de aplicare a legilor civile în timp; cu alte cuvinte, legiuitorul nu a rezolvat pe cale legislativă și problema cererilor de transfer pendinte, formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 313/2021 dar nesoluționate până la intrarea acesteia în vigoare (cum este situația unei cereri de transfer respinse, cu decizia emisă de secție anulată definitiv de instanță).

Or, pentru a nu afecta nici dublul grad de jurisdicție și nici prerogativa exclusivă a organului administrativ de a aprecia prima facie asupra modalității de rezolvare a acestui conflict temporal de legi astfel încât să nu rezulte o vătămare a reclamantei, Înalta Curte va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la transfer ca fiind prematur introdus. Ca urmare, nu vor fi analizate aspectele de fapt și de drept care se referă la respectarea sau nu a criteriilor de transfer.

III.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de recurenta - reclamantă A.; va anula Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a C.S.M. în ceea ce o privește pe reclamantă și va respinge capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, ca prematur introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 401 din 30 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de recurenta - reclamantă A..

Anulează Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a C.S.M. în ceea ce o privește pe reclamantă.

Respinge capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, ca prematur introdus.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 martie 2022.