ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 31.01.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, solicitând instanței anularea Hotărârii secției de judecători numărul 1223 din 13 noiembrie 20182, prin care i s-a respins solicitarea de transfer la Curtea de Apel Oradea, de la Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său la Curtea de Apel Oradea.

Prin sentința nr. 92/CA/2019 - PI din de 13.05.2019 a Curții de Apel Oradea s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, invocată de pârât, și s-a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea răspunsului nr. x/01.02.2019. S-a respins ca nefondată acțiunea privind anularea Hotărârii nr. 1223/13 noiembrie 2018 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului la Curtea de Apel Oradea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, anularea Hotărârii secției de judecători nr. 1223/13.11.2018 prin care i s-a respins solicitarea de transfer la Curtea de Apel Oradea, de la Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind nelegală și netemeinică, obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantului la Curtea de Apel Oradea.

În motivarea recursului, a arătat că sentința este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului nemotivând critica privind abuzul de drept legat de modul în care pârâta a apreciat că nu se impune transferul său la Curtea de Apel Oradea, aspect ce echivalează cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, în speță art. 3 din HCSM nr. 193/2006.

Recurentul a menționat că a arătat în cererea de chemare în judecată faptul că hotărârea secției pentru judecători nu cuprinde detalierea aspectelor ce interesează aplicarea criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, și nici considerentul în baza căruia s-a făcut departajarea între candidați. Hotărârea trebuia să cuprindă o analiză separată a fiecărui criteriu regulamentar în parte și temeiurile pentru care s-a considerat că nu se impunea transferul reclamantului. Deși la 13.11.2018 s-a vacantat un post la Curtea de Apel Oradea, reclamantul fiind singurul candidat la transfer, secția de Judecători nu a luat în discuție solicitarea de transfer, respingând-o de plano, analizând doar solicitarea de transfer la Tribunalul Bihor.

În hotărâre nu s-a făcut nicio referire la situația de ordin personal și profesional a reclamantului.

Astfel, acesta a arătat că are o fetiță de șapte ani care este înscrisă la clasa întâi a Școlii Primare Oltea Doamnă, din Oradea, aflată în vecinătatea clădirii Palatului de Justiție din Oradea, iar soției sale, care este angajată medic, specialist pediatru la Spitalul Municipal Oradea, îi este foarte greu să gestioneze problema copilului, în lipsa sa, aceasta efectuând gărzi de cel puțin patru ori pe lună, iar copilul rămânând în grijă unor persoane din afara familiei. Arată, totodată, că soția este asistent universitar în cadrul facultății de Medicină și Farmacie a Universității Oradea unde își desfășoară zilnic activitatea după ce finalizează activitatea în cadrul spitalului.

A mai arătat că în localitatea Sântandrei, jud. Bihor, lângă Oradea, are locuință proprietate personală, achiziționată prin credit bancar pe o perioadă de 30 de ani, din 2012, pentru care plătește o rată considerabilă.

A menționat că, pentru a putea desfășura activitatea la Alba Iulia, efectuează cheltuieli cu chiria, în cuantum de 210 euro lunar, echivalent în RON, în contextul în care plafonul de chirie este doar 190 euro, la care se adaugă cel puțin 7 călătorii dus întors în cursul lunii între localitățile Alba Iulia și Oradea. Astfel, din suma de circa 2500 RON avansată lunar pentru a-și desfășura activitatea la Curtea de Apel Alba Iulia, își recuperează doar circa 1000 RON, echivalent a 5 călătorii dus întors, la sfârșit de săptămână.

Ca urmare a decontării, a susținut că ajunge practic să dispună de un salariu echivalent cu al unui judecător de judecătorie, în contextul în care este și privat de a-și vedea zilnic familia.

A învederat că, prin admiterea solicitării de transfer, s-ar economisi cheltuielile efectuate de Curtea de Apel Alba, întrucât nu deține locuință în localitatea Alba Iulia.

A mai arătat că, în anul 2018, a participat inclusiv la concursul de numire în funcții de conducere, optând pentru funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Oradea, însă s-a clasat pe locul 2 cu o medie de 7,78, dându-și tot interesul și fiind perseverent în a se muta înapoi la familia sa. Din cei 10 ani de când funcționează în magistratură, doar doi ani și jumătate a activat în localitatea Oradea, restul perioadei efectuând naveta la diferite instanțe, Satu Mare, Marghita, Baia Mare.

A menționat că, întrucât a promovat la Curtea de Apel, nu a dorit să se înscrie pentru funcție de conducere la o instanță inferioară din circumscripția Curții de Apel Oradea, deoarece dorește să activeze în cadrul Curții de Apel pentru care și-a dat interesul să promoveze.

A mai arătat recurentul că, prin admiterea cererii de transfer, Curtea de Apel Oradea ar fi în câștig, având în vedere că în lipsa unui post vacant în organigramă, se va dispune alocarea unui post din fondul de rezervă, aspect prevăzut la art. 134 din Legea 304/2004.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că cererea de chemare în judecată este vădit neîntemeiată. În speță, în mod corect instanța de fond, reținând situația de fapt, a decis că nu există exces de putere atunci când secția pentru judecători a respins transferul reclamantului de la Curtea de Apel Alba Iulia la Curtea de Apel Oradea.

La Curtea de Apel Oradea, instanță la care s-a solicitat transferul, atât la 23.10.2018, când a fost publicată situația posturilor vacante și afectate sesiunii de transfer, cât și la data emiterii hotărârii atacate, erau ocupate toate posturile de judecător prevăzute în schemă.

Totodată, la Tribunalul Bihor, instanță la care s-a solicitat transferul, dintre cele 47 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 43 de posturi, fiind vacante trei posturi, dintre care un post aferent funcției de vicepreședinte, iar un post de la 15.11.2018.

Având în vedere volumul de activitate ridicat, înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, situat peste media națională, precum și faptul că pentru sesiunea în cauză nu s-au înregistrat cereri de transfer pentru această instanță, reținând și efectele fluctuației de personal, secția pentru judecători a apreciat că este oportun transferul unui singur judecător de la această instanță, dintre cei trei care formulaseră cereri de transfer. Astfel, a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B. de la Curtea de Apel Alba Iulia la Curtea de Apel Cluj, cea a reclamantului fiind respinsă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii secției de judecători numărul 1223 din 13 noiembrie 20182, prin care i s-a respins solicitarea de transfer la Curtea de Apel Oradea, de la Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său la Curtea de Apel Oradea.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, reținând că instanța de fond a apreciat în mod corect că hotărârea atacată este motivată, iar cererea de transfer la una din cele două instanțe, Curtea de Apel Oradea sau Tribunalul Bihor, a fost analizată de pârât.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că au fost respectate criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, prevăzute de articolul 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, cu modificările și completările ulteriore, la soluționarea cererilor de transfer vor fi avute în vedere următoarele criterii:

(a) volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

b) vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

c) vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

d) vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

e) specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

f) domiciliul solicitantului;

g) locul de muncă al soțului sau soției;

h) distanța dintre domiciliul și sediul instanței/parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

i) starea de sănătate și situația familială.

În ceea ce privește volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora, Înalta Curte reține că potrivit situației posturilor vacante de la instanțele judecătorești publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 23 octombrie 2018, la Curtea de Apel Alba Iulia, instanța de la care se solicită transferul, dintre cele 50 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 48 de posturi dintre care 1 post la data de 15.11.2018, fiind vacante 2 posturi aferente funcțiilor de președinte și vicepreședinte al instanței, iar în primul semestru al anului 2018 încărcătura cauzelor/judecător a fost de 194, față de media națională de 176, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 182, față de media națională de 164.

La Curtea de Apel Oradea, instanță la care se solicită transferul, atât la data de 23.10.2018 când a fost publicată situația posturilor vacante și afectate sesiunii de transfer, cât și la data emiterii hotărârii atacate, erau ocupate toate posturile de judecător prevăzute în schemă.

La Tribunalul Bihor, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, dintre cele 47 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 43 de posturi, fiind vacante 3 posturi, dintre care 1 post aferent funcției de vicepreședinte, iar 1 post de la data de 15.11.2018, iar în primul semestru al anului 2018 încărcătura cauzelor/judecător a fost de 332, față de media națională de 321, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 263, față de media națională de 288.

Rezultă că instanța de la care s-a solicitat transferul are un volum de activitate foarte mare, încărcătura medie/judecător situându-se mult peste media națională și peste încărcătura medie/judecător existentă la instanța la care s-a solicitat transferul. Prin urmare, volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul nu justifica admiterea cererii de transfer.

Totodată, în ceea ce privește criteriul privind vechimea, Înalta Curte reține că pentru sesiunea de transferuri din 13.11.2018, 3 judecători de la Curtea de Apel Alba Iulia au formulat cereri de transfer pentru alte instanțe, respectiv doamna judecător B. (21 de ani și 10 luni vechime în funcțiile de judecător/procuror, dintre care 13 ani și 9 luni în funcția de judecător, 13 ani și 9 luni vechime la Curtea de Apel Alba Iulia și 14 ani și 5 luni vechime în grad de curte de apel), care a solicitat transferul la Curtea de Apel Cluj, doamna judecător C. (9 ani vechime în funcția de judecător, 5 ani și 4 luni vechime la Curtea de Apel Alba Iulia și 9 luni vechime în grad de curte de apel), care a solicitat transferul la Curtea de Apel Cluj și domnul judecător A. (9 ani și 4 luni vechime în funcția de judecător, 9 luni vechime la Curtea de Apel Alba Iulia și 9 luni vechime în grad de curte de apel), care a solicitat transferul la Curtea de Apel Oradea sau Tribunalul Bihor.

Înalta Curte observă că s-a mai reținut în actul contestat faptul că, în timp ce Curtea de Apel Alba Iulia a exprimat un punct de vedere favorabil transferului domnului judecător A., Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor au exprimat puncte de vedere negative.

Înalta Curte reține că pârâtul a avut în vedere și faptul că pentru sesiunea în cauză s-au înregistrat 3 cereri de transfer de la Curtea de Apel Alba Iulia și nici o cerere de transfer pentru această instanță la care volumul de activitate este situat semnificativ peste media națională, situație în care s-a apreciat că este oportun transferul unui singur judecător de la această instanță. Totodată, în analizarea celor 3 cereri de transfer, secția pentru judecători a apreciat ca fiind determinante criteriile privind vechimea în funcția de judecător/procuror la instanță și în grad, precum și motivele personale, în raport de care s-a decis că cererea de transfer formulată de doamna judecător B., de la Curtea de Apel Alba Iulia la Curtea de Apel Cluj, este prioritară.

Astfel, după cum s-a arătat, doamna judecător B. are o vechime de 21 de ani și 10 luni vechime în funcțiile de judecător/procuror, dintre care 13 ani și 9 luni în funcția de judecător, 13 ani și 9 luni vechime la Curtea de Apel Alba Iulia și 14 ani și 5 luni vechime în grad de curte de apel, iar reclamantul are o vechime de 9 ani și 4 luni vechime în funcția de judecător, 9 luni vechime la Curtea de Apel Alba Iulia și 9 luni vechime în grad de curte de apel.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că dreptul de apreciere al pârâtului a fost exercitat în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și a prevederilor art. 2 și 3 din Regulament, iar analiza cererii de transfer nu a fost formală, ci a fost de natură să asigure luarea unei decizii obiective.

În ceea ce privește susținerile recurentului privind domiciliul său și distanța dintre domiciliu și sediul instanței la care funcționează, cheltuielile pe care le avansează lunar pentru călătoriile dus-întors la Alba Iulia, precum și cheltuielile lunare cu chiria pe care este obligat să le efectueze, Înalta Curte reține că acest criteriu nu poate fi avut în vedere decât prin coroborare cu celelalte criterii stabilite de Regulament. Or, în condițiile în care criteriul vizând volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora și criteriul privind vechimea nu sunt îndeplinite, împrejurarea că domiciliul constatatorului se află la o distanță mare de sediul instanței la care își desfășoară activitatea nu poate justifica admiterea cererii de transfer.

Referitor la susținerile vizând situația familială a contestatorului, Înalta Curte apreciază că motivele invocate, respectiv faptul că soției sale îi este foarte greu să gestioneze problema fiicei de șapte ani, în lipsa sa, copilul rămânând în grija unor persoane din afara familiei atunci când soția sa, medic, specialist pediatru la Spitalul Municipal Oradea, efectuează gărzi nu constituie situații excepționale care să justifice inaplicabilitatea preeminenței interesului public față de interesul privat al contestatorului.

Soluționarea unei cereri de transfer este subsumată interesului public al bunei funcționari a justiției, iar motivele legate de distanța dintre sediul instanței și domiciliul contestatorului și de situația familială nu pot avea prioritate în fața celor referitoare la situația dificilă de personal a instanței de la care se solicită transferul, în sensul că nu sunt de natură să răstoarne justul echilibru între interesul menținerii unui judecător la o instanță cu deficit de personal și interesul contestatorului de a diminua această distanță și timpul de navetă pentru a acorda mai mult timp familiei.

Criteriile prevăzute de Regulament au fost analizate în mod coroborat de secția pentru Judecători a C.S.M., care, în mod corect, a apreciat în sensul preeminenței interesului public asupra celui privat invocat în cererea de transfer.

În consecință, în exercitarea controlului judecătoresc asupra legalității și oportunității actului contestat, Înalta Curte constată că intimatul nu a manifestat un exces de putere care, în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Totodată, susținerile recurentului în sensul că la 01.01.2020 există două posturi vacante la Curtea de Apel Oradea nu pot fi reținute, având în vedere că, atât la data de 23.10.2018 când a fost publicată situația posturilor vacante și afectate sesiunii de transfer, cât și la data emiterii hotărârii atacate, erau ocupate toate posturile de judecător prevăzute în schemă pentru această instanță. Astfel, aceste susțineri nu pot constitui un argument în soluționarea favorabilă a cererii sale, din moment ce cauzele de nulitate a actului administrativ pot anterioare sau concomitente emiterii sale, și nu ulterioare. În condițiile existenței în prezent a unui număr de posturi vacante la instanța la care a solicitat transferul, recurentul are posibilitatea să formuleze o nouă cerere de transfer.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 92/CA/2019-PI din 13 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 92/CA/2019-PI din 13 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.