ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1641/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate prin Inspecția de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.01.2021, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 849 din 18 mai 2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 iunie 2021.

La termenul din data de 07 septembrie 2021 A. a invocat:

- excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate;

- excepția de neconstituționalitate a întregului articol 25 din Legea nr. 176/2010 în măsura în care se aplică unor fapte de conflict de interese săvârșite sau a unor stări de incompatibilitate finalizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, adică anterior datei de 3 septembrie 2010, precum și a dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 și ale art. 228 alin. (5) din același Cod administrativ, în măsura în care se aplică stărilor de incompatibilitate ori conflictelor de interese finalizate sau săvârșite anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2019.

Prin încheierea din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituționalitatea art. 25 din Legea nr. 176/2010, a art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 și art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, formulată de contestatorul A., intimată fiind Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Împotriva încheierii din 05 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispozițiile art. 1, art. 16 și art. 53 din Constituția României.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând totodată că judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepțiilor, ci numai asupra admisibilității acestora.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, motivat de faptul că acesta nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate a textelor legale invocate, argumentele acestuia vizând interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea deciziei atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greșita aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reține că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, în dezacord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunțat încheierea recurată, Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de necostituționalitate și că se impune sesizarea Curții Constituționalitate cu excepția invocată de recurentul-reclamant.

Astfel, dispozițiile legale criticate pe calea excepției de neconstituționalitate sunt în vigoare, excepția a fost ridicată de reclamantul A., iar prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 și ale art. 160 alin. (1) lit. b) și art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește cerința legăturii prevederilor legale contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte apreciază că această condiție este îndeplinită, având în vedere că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 și ale art. 160 alin. (1) lit. b) și art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 reglementează sancțiunile aplicabile în cazul în care se constată încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate și conflictul de interese, acestea fiind aspecte contestate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În consecință, elementele de neconstituționalitate invocate de reclamant, odată dezlegate de Curtea Constituțională, au aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză, din perspectiva constatării nerespectării de către recurentul - reclamant a regimului juridic al stării de incompatibilitate.

Totodată, contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de recurs are în vedere că reclamantul a formulat critici de neconstituționalitate a textelor legale criticate prin raportare la prevederile art. 1, ale art. 16, precum și ale art. 53 din Constituția României.

În consecință, dispozițiile criticate au legătură cu soluționarea cauzei, fiind îndeplinită și condiția privitoare la nedeclararea neconstituționalității acestui text de lege, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, împrejurări ce conduc la admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispozițiile art. 1, art. 16 și art. 53 din Constituția României.

Înalta Curte constată că, din perspectiva criticilor formulate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 este neîntemeiată, deoarece fundamentarea acestora s-a făcut uzând de principii care nu sunt aplicabile acestei materii, criticile de neconstituționalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate.

Astfel cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, se reține că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, având în vedere că se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate, și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

În consecință, criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 privind statul român, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Legea fundamentală nu sunt întemeiate.

Totodată, Înalta Curte reține că reglementarea supusă controlului de constituționalitate este clară și precisă, nefiind de natură să creeze divergențe de interpretare. Dispozițiile legale criticate de recurentul-reclamant se integrează scopului legii, anume asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale și nu contravin normelor constituționale privind dreptul de a fi ales, dreptul la muncă și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 sunt conforme cu dispozițiile constituționale invocate de recurentul - reclamant.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant este admisibilă și, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea recurată și va sesiza Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispozițiile art. 1, art. 16 și art. 53 din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 05 octombrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și în rejudecare:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispozițiile art. 1, art. 16 și art. 53 din Constituția României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.