ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1623/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de emitere a actului administrativ înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. din zona Zetea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, a solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 148/2018, prin emiterea ordinului la stabilirea derogării de prevenție pentru vânarea carnivorelor mari pentru anul 2019, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2019 reclamanta A. din zona Zetea a depus la dosar o cerere de modificare și completare a cererii inițiale, solicitând obligarea pârâtului la îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 148/2018, prin emiterea Ordinului la stabilirea derogării de prevenție pentru vânarea carnivorelor mari pentru anul 2019.

În petitul II, în completare, reclamanta a solicitat emiterea unui act administrativ (Ordin) în vederea aplicării Ordinului Vice-Prim Ministrului, Ministrului Mediului, nr. 625/2018, privind aprobarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România, Monitor Oficial anul 186 (XXX) Nr. 549 bis, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 302 din 24 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 iulie 2019, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 124 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. din zona Zetea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului.

Împotriva sentinței civile nr. 124 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. din zona Zetea, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 martie 2020, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a invocat în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 17 februarie 2022 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea formulată de recurenta-reclamantă privind completarea motivelor de recurs, cu referire la modificările legislative intervenite de la momentul pronunțării sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar Înalta Curte reține că cererea formulată de recurenta-reclamantă privind completarea motivelor de recurs, cu referire la modificările legislative intervenite de la momentul pronunțării sentinței recurate, nu va fi analizată de către instanța de recurs, fiind tardiv formulată, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 487 și art. 489 din C. proc. civ., urmând a fi analizată exclusiv cererea de recurs.

Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, raportat la obiectul acțiunii, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a făcut referire la interesul pe care îl are pentru a solicita emiterea ordinului de derogare, prin raportare la situația de fapt aratată, or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea acelorași argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de reclamanta A. din zona Zetea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. din zona Zetea împotriva sentinței civile nr. 124 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.