ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată Guvernul României, arătând că în mod nejustificat pârâtul a refuzat să îi răspundă la contestația formulată la data de 03-06 martie 2017.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 7/2018 pronunțată în data de 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 7/2018 pronunțată la 23 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii. În suținerea recursului promovat reclamantul a precizat următoarele: - instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât nu a fost repartizat dosarul unui complet cu acces la informațiile clasificate. Sub acest aspect a menționat că bănuiește că judecătorul și grefierul cauzei nu aveau acces la informațiile clasificate și nu s-au informat pentru a soluționa corect cauza. - instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești; - hotărârea a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Susține că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele de a afla adevărul, a încălcat principiile fundamentale, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil. În acest sens precizează că singura dovadă a existenței actului normativ clasificat de guvernul comunist, care l-a transformat în cobai, este adresa nr. x/8-12-2017. Menționează că nu are cum să prezinte/să precizeze instanței tipul actului normativ, numărul și data emiterii și cine este emitentul, această obligație urmând să revină, după admiterea acțiunii Guvernului României, în calitate de reprezentant al statului și care va constata că există o lege clasificată care favorizează crima. În cazul său de 30 de ani și că se încalcă grav drepturile omului, existând sute de victime omorâte, care au fost inițial, așa cum este reclamantul, cobai. În finalul criticilor sale recurentul solicită ca membrii completului de judecată să dețină certificate ORNISS și să oprească cei 30 de ani de tortură și experimente împotriva sa.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să răspundă la contestația formulată luna martie 2017 Recurentul - reclamat a susținut, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nelegalitatea sentinței atacate pentru motivul nealcătuirii instanței potrivit dispozițiilor legale, invocând încălcarea dispozițiilor legale în alcătuirea completului de judecată căruia i-a fost repartizată soluționarea cauzei, prin prisma faptului că judecătorul și grefierul desemnat nu ar avea certificat ORNISS. Potrivit legii dosarul a fost repartizat prin sistemul electronic ECRIS unui complet din cadrul Curții de Apel Iași conform planificării ședințelor de judecată pentru anul 2017, completurile de judecată fiind numerotate, ținându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea lor și de faza procesuală în care se află, conform art. 101 alin. (5) din ROIIJ. Completul 05 fond din cadrul secției de contencios administrativ căruia i s-a repartizat cauza este specializat în materia litigiilor având ca obiect obligație a face, sens în care critica este neîntemeiată. De altfel, acest aspect nu a fost susținut de recurentul - reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată și nici la instanța de fond, prezentând această cerință în cadrul motivelor de recurs, unde "bănuiește" că judecătorul și grefierul nu ar avea certificat special pentru studiul documentelor clasificate. Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata că motivul de recurs privind nelegala alcătuire a completului de judecată este neîntemeiat. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat în mod formal de recurentul-reclamant, vizează faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma depășirea atribuțiilor puterii judecătorești se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum au fost acestea delimitate de Constituție sau de alte legi organice. Altfel spus, prin depășirea limitelor sferei puterii judecătorești, instanța de judecată a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități de stat. În doctrină s-a constat că instanța de judecată a săvârșit un exces de putere în următoarele situații: a îndeplinit un act pe care numai un organ al puterii executive sau legislative îl poate face; a consfințit cu valoare legală texte abrogate; a contestat puterea legală a unor texte; a aplicat o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale. Înalta Curte, analizând susținerile invocate de către recurentul-reclamant, consideră că acestea nu se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., și anume depășirea limitelor puterii judecătorești ca imixtiune a puterii judecătorești în sfera autorității legislative sau executive. Aspectele criticate de recurent în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă depășiri ale puterii judecătorești, ci exercitări în limitele legii tocmai a acestei puteri judecătorești, instanța fiind învestită prin lege pentru a afla adevărul într-o cauză, a analiza probele administrate în cauză în vederea formulării unei convingeri proprii. Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, se poate desprinde concluzia că recurentul reclamant critică soluția de respingere a acțiunii prin care solicitat obligarea pârâtului să declasifice actul normativ care a permis guvernul comunist să îl transforme în cobai. Soluția instanței de fond este legală, nefiind pronunțată cu încălcarea niciunei norme de drept material. Câtă vreme reclamantul nu a precizat ce act normativ trebuie desecretizat, instanța de fond nu avea cum să admită acțiunea. Recurentul invocă în susținerea recursului său, că singura dovadă a existenței actului normativ clasificat de guvernul comunist, care l-a transformat în cobai, este adresa nr. x/8.12.2017. Verificând înscrisul aflat la dosar fond, Înalta Curte constată că este un răspuns din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la o cerere formulată în baza Legii 544/2001 și nu un răspuns din partea pârâtului Guvernul României. În acest context instanța de recurs nu poate aprecia relevanța în cauză a înscrisului, întrucât din cuprinsul lui nu rezultă că instituția guvernamentală a clasificat un act normativ pentru a o obliga să îl declasifice. Totodată se poate observa că, prin obiectul acțiunii s-a urmărit obligarea unei instituții să desecretizeze o lege, deși aceasta (Guvernul României) nu emite legi și nici nu poate dispune clasificarea/declasificarea unui asemenea act normativ. Titularul unei astfel de cereri ar trebui să se informeze în prealabil dacă instituția chemată în judecată are competențe potrivit art. 20 din Legea nr. 182/2002 să îi soluționeze cererea. Nu în ultimul rând, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte precizează că atât timp cât un act normativ cu aplicabilitate generală, pentru a intra în vigoare și a produce efecte, trebuie să fie publicat, ceea ce exclude clasificarea. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 4 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.