ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1594/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1475/C/24.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 și, totodată, prin includerea în drepturile salariale lunare cuvenite reclamantei a diferențelor de drepturi salariate dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DICOT și drepturile salariate stabilite în favoarea sa.

Prin sentința civilă nr. 5084 pronunțată în data de 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat parțial, în privința reclamantei, a Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017 al Ministrului Justiției și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015, respingând restul pretențiilor reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr. 5084 pronunțate la 20 decembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În cuprinsul motivelor de recurs a susținut că la data de 24 mai 2018 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018

În esență, recurentul a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment pretențiile reclamanților au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018, în acord cu prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 și ale Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75/15.03.2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanta beneficiind de o indemnizație brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acțiunea a rămas fără obiect.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

Prin motivele de recurs argumentele pârâtului sunt circumscrise modalității de calculare a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, prin prezentarea succintă a prevederilor legale incidente cauzei, raportate la conținutul ordinului colectiv de salarizare emis de Ministrul Justiției sub nr. x/2018. Concluzionează recurentul-pârât că, prin acest ordin, indemnizația de încadrare brută a intimatei-reclamante a fost recalculată prin raportare la valorile de referință sectorială stabilite de instanța de fond, astfel încât pretențiile nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reține, însă, că aceste critici nu se raportează la conținutul concret al obligațiilor dispuse în sarcina pârâtului și nici la obiectul pretențiilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unui nou ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale cuvenite reclamantei, cu indicarea perioadelor și valorilor de referință sectorială ce vor fi avute în vedere. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că emiterea unor ordine colective (generice) nu echivalează cu emiterea ordinului individual, considerente pe care recurentul-pârât nu le-a criticat prin cererea de recurs.

Înalta Curte a constatat a fi corecte aspectele reținute de instanța de fond, cu privire la neemiterea ordinului de salarizare individual până la data pronunțării sentinței recurate, având în vedere că actul administrativ, reprezentat de Ordinul 1475/C/24.05.2017 nu era emis pentru o valoare de referință sectorială în cuantumul prevăzut de legile în vigoare.

În consecință, chiar dacă ordinele colective (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcție de anumite valori de referință sectoriale, precum și prin includerea majorărilor de 2%, 5% și 11%) au fost emise de pârât, Înalta Curte constată că ordinele individuale care o vizează pe reclamantă nu a fost emis nici după depunerea cererii de recurs. Or, chiar dacă s-ar aprecia că ordinele colective respectă dispozițiile legale incidente, din punct de vedere al stabilirii cuantumului drepturilor salariale cuvenite categoriei profesionale vizate, relevanță în soluționarea cauzei prezintă actul cu caracter individual, prin care sunt tranșate pretențiile de natură salarială ale reclamantei care fac obiectul cererii de chemare în judecată, act pe care pârâtul nu l-a emis.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare, prin Ordinul nr. 2066/C/24 mai 2018, a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamantei, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actului administrativ individual.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a i fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului- pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind fondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 5084 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.