ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X.,Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. Și NN., judecători la Curtea de Apel Cluj, au investit CAB cu o acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției având ca obiect anularea adresei nr. x/2017, reprezentând răspunsul pârâtului Ministerul Justiției, la contestația prealabilă formulată de reclamanți împotriva Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017, emis de Ministrul Justiției și comunicat la data de 07 iunie 2017 (expediată către M.J la 12.06.2017) cu consecința dispunerii anulării parțiale a Ordinului de salarizare nr. 1475/C/24.05.2017, obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 și, totodată, prin includerea în drepturile salariale lunare cuvenite reclamanților a diferențelor de drepturi salariate dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și drepturile salariate stabilite în favoarea reclamanților- judecători.

Prin sentința civilă nr. 1542 din 30 martie 2018, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, a anulat parțial ordinul nr. 1475/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției în ceea ce îi privește pe reclamanți, referitor la data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, a obligat pârâtul să emită reclamanților ordine de salarizare astfel: în perioada 9.04.201501.10.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar în perioada 1.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1542 din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

Pârâtul Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A apreciat recurentul-pârât că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizației acestora în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoare de referință sectorială de 405 RON.

A arătat că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Instanța de fond și-a motivat soluția invocând și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, însă aceasta are putere numai pentru viitor, astfel că nu se putea invoca această decizie pentru motivarea soluției de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menționată.

Ținând cont de stabilirea noii indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că, "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciar beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...).". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurării fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

Prin art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/2016 s-a prevăzut că, emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acesteia urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordinatorii secundari și terțiari de credite. În acest sens, reclamantului i-a fost comunicat OMJ nr. 1475/C/2017 prin care la pozițiile din Anexa la ordin, reclamantului i-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, așa cum prevede legislația în vigoare.

Așadar, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamanților acordându-le diferențe salariale începând cu data de 09.04.2015, aplicând incorect legea, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată din data de 01.10.2016.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul judiciar declanșat are ca obiect anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017.

Prin Ordinul nr. 1475/C/2017, emis de ministrul justiției, dat în aplicarea dispozițiilor Ordinelor ministrului Justiției nr. 4689/2016 și 219/2017 prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și sporurile aferente, astfel că indemnizațiile primite au fost majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON. Astfel după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanții au adresat pârâtului cereri, prin care au contestat respectivele acte, solicitând emiterea unor ordine individuale de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, precum și a diferenței dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT.

Prima instanță a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, a anulat parțial Ordinul nr. 1475/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției în ceea ce îi privește pe reclamanți, referitor la data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, a obligat pârâtul să emită reclamanților ordine de salarizare astfel: în perioada 9.04.201501.10.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar în perioada 1.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât afirmă că instanța de fond și-a motivat soluția invocând Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluției de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menționată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanță a reținut forța obligatorie a deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiției, prin ministrul justiției, în raport de care era ținut a da eficiență juridică raționamentului instanței constituționale, inclusiv în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât avea obligația de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

Relevant în cauza de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială, de care beneficiau anumiți judecători.

Pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, prima instanță a avut în vedere situația ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deși acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referință sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuși personalul său a fost nevoit să îl acționeze în justiție pentru recunoașterea unei valori de referință sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menționat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentința nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecință, la data pronunțării hotărârii de față, sentința Curții de Apel București nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupațională "Justiție", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reține că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză și cea soluționată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat privește inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinței nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în care s-a soluționat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți cu privire la majorările de 2%, 5% și 11%, acordate magistraților și personalului asimilat se răsfrânge și asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1542 din 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.